ION CĂMĂRĂȘESCU, CETĂȚEAN DE ONOARE – POST MORTEM – AL MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI

În anul 1995, când municipiul Călărași aniversa 400 de ani de atestare documentară, la solicitarea primarului de atunci, Radu-Savu Dumitru(Dumnezeu să îl odihnească în pace!), cel care postează acest material, împreună cu Nicu Țiripan, propuneam mai multe personalități – post mortem -, care, în opinia noastră, meritau acest titlu, având în vedere activitatea acestora, precum și legătura lor cu meleagurile călărășene. Printre ei s-a aflat și Ion Cămărășescu, “boierul de la Dâlga”, așa cum l-a botezat într-o recentă postare pe facebook Marinu Constantinu. Noi am mai avut atunci în vedere și activitatea de prefect de Durostor a lui Ion Cămărășescu(1913-1916), precum și calitatea de ministru de interne în Guvernul Take Ionescu(decembrie 1921-ianuarie 1922).
Adâncindu-mi cercetarea, în anii din urmă, privind viața și activitatea lui Ion Cămărășescu, aveam să constat că mă aflu în fața unei personalități complexe, care a marcat fundamental viața economică, social-politică și cultural-sportivă a României pentru aproape o jumătate de secol și care merită pe deplin o lucrare monografică, aspect la care mă gândesc deja.
Ion Cămărășescu s-a născut la București, pe data de 27 ianuarie 1882, în familia marelui proprietar de terenuri, Nicolae Cămărășescu, care deținea în fostul județ Ialomița o moșie de peste 3000 de hectare, ce se întindea de la Dâlga veche(pe malul drept al Ialomiței) și până la Gara Sghireanu, pe teritoriul de azi al comunei Dor Mărunt din județul Călărași. Studiile primare și liceale le face în București, după care este trimis la Paris unde urmează și absolvă Facultatea de drept la Sorbona, revenint în țară la 23 de ani și activând ca avocat în Baroul de avocați București. Se înscrie în Partidul Conservator și în perioada anilor 1906-1907 este director de cabinet al ministrului cultelor și instrucțiunii publice. În aceleași timp se simte atras de mișcarea sportivă națională, găsindu-l printre întemeietorii Automobil Clubului Român, împreună cu prințul Bibescu(1904), precum și printre membrii fondatori ai Comitetului olimpic român în anul 1914. A practicat el însuși, mai multe sporturi: tenis, călărie, schi, bob, automobilism, fiind primul român participant la o „olimpiadă albă” în anul 1909 în proba de bob. Este organizatorul primului tur ciclist al României din anul 1910, an în care participă și la Concursul automobilistic pe ruta București-Târgoviște, pe care o câștigă cu o medie orară de 100 km/h, ceea ce reprezenta atunci un record european. Susține și echipele de fotbal ale elevilor din București, pentru care în anul 1912 înființează Cupa Ion Cămărășescu. Este membru fondator al Echipei de fotbal Triumf București, predecesoare actualei Rapid București. A editat, în calitate de director, în perioada 1904-1930 “Revista Automobila”, iar în anul 1928 a publicat “Ghidul drumurilor din România Mare”, o lucrare monumentală neegalată până astăzi.
În septembrie 1913, după încorporarea Cadrilaterului de către statul român, Ion Cămărășescu este numit prefect al județului Durostor, funcție pe care o deține timp de 3 ani, până la ocuparea de către bulgari a acestei provincii, în septembrie 1916. Guvernul român al lui Brătianu, refugiat la Iași, îl va recunoaște pe mai departe prefect al teritoriului vremelnic ocupat, numindu-l și înalt comisar regal pe lângă Armata a 6-a rusă care acționa în Moldova.
După război va fi ministru de interne în Guvernul de 30 de zile al lui Tache Ionescu(decembrie 1921- ianuarie 1922), iar în perioada anilor 1919-1933 va fi membru al Parlamentului, în calitate de deputat de Durostor. În 1922, Cămărășescu s-a alăturat Partidului Țărănesc. Când, în 1926 s-a constituit Partidul Național Țărănesc, el a rămas parte din noua formațiune. Din 1928 până în 1930, a prezidat Uniunea Camerelor Agricole din România. Când a fost creat Consiliul Economic al Micii Antante, în 1933, el a fost ales ca șef al delegației române. A refuzat să colaboreze cu dictatura regală și să adere la partidul unic al regelui Carol al II-lea, Frontul Renașterii Naționale.
Deși nici lui Carol al II-lea Ion Cămărășescu nu i-a fost deloc simpatic și a încercat să-i facă multe șicane, exista un motiv care-l ținea departe inclusiv pe suveranul abuziv și acest motiv îl constituia faptul că Ion Cămărășescu era proprietarul celei mai apreciate ferme agricole din țară. Este vorba despre Domeniul Dâlga, de pe raza actualei comune Dor Mărunt, unde Ion Cămărășescu deținea o suprafață de 2500 de ha, organizată ca “fermă model”, în baza Legii de reformă agrară din 1921. Și, într-adevăr, așa cum o descrie A.D. Carabella, un istoric al agriculturii românești, Ferma de la Dâlga a lui Ion Cămărășescu se afla printre fermele de top din Europa acelor vremi, produsele de aici, vegetale și zootehnice, fiind exportate în marile capitale ale Europei. Deosebit de apreciată era Herghelia de aici, caii de curse ai lui Ion Cămărășescu fiind cotați la prețuri fabuloase. Din păcate azi din Herghelia înființată de Cămărășescu la Dor Mărunt a mai rămas doar numele!
Regimul comunist, prin Decretul 83/03.03.1949, îi naționalizează lui Cămărășescu în integralitate Ferma de la Dâlga, iar lui și familiei i se stabilește domiciliu forțat, fără termen, la Curtea de Argeș. De aici avea să fie ridicat de Securitate, în noaptea de 5/6 mai 1950, împreună cu alți demnatari ai statului român din perioada interbelică. A urmat un simulacru de proces, soldat cu confiscarea întregii averi și internarea în Penitenciarul de la Sighet, unde avea să-și găsească obștescul sfârșit la 25 martie 1953. Trupul lui a fost înhumat într-o groapă comună.
Ion Cămărășescu a fost căsătorit în două rânduri. Astfel, în decembrie 1908, îți unea destinele cu Yvonne Blondel, fiica ambasadorului Franței la București. Naș le-a fost Tache Ionescu. În anul 1919 cei doi au divorțat amiabil, din căsătorie nerezultând copii. În anul 1924 Ion Cămărășescu se va căsători cu Zoe Bengescu, fiica doamnei de onoare a Reginei Elisabeta, cu care a avut doi copii: Ion, născut în 1927 și Nicolae, născut în 1929, ambii refugiați la Paris, împreună cu mama lor, după moartea lui Ion Cămărășescu. Cei doi copii, moștenitori a ceea ce a mai rămas din fostul conac de la Dâlga Nouă, i-au reînhumat osemintele tatălui lor în Cimitirul Mănăstirii Pasărea, acolo unde, liniștit, în sfârșit, Ion Cămărășescu își doarme somnul de veci!
Notă: În ceea de a doua fotografie se află Casa Cămărășescu, din București, construită în anul 1920 după olanurile marelui arhitect român Ion Berindei. Astăzi, în acea clădire funcționează Ambasada Republicii Iran.