Arhivele lunare: februarie 2019

DATE NOI DESPRE DOUĂ EDIFICII CULTURALE CĂLĂRĂȘENE: TEATRUL DIN PARC ȘI CASA CERCULUI SUBOFIȚERILOR(TEATRUL POPULAR)

 

            Pentru cititorii blogului meu, ca și pentru iubitorii de istorie locală, cele două stabilimente culturale la care am făcut trimitere în titlul acestui material, și care, grație lui Dumnezeu, se păstrează încă,  sunt bine cunoscute, atât în ceea ce privește farmecul lor arhitectural de odinioară, cât, mai ales, datorită faptului că pe scenele lor au urcat cei mai de seamă actori și interpreți ai teatrului și revistei românești de ieri și de astăzi, sau că în sălile lor au conferențiat aproape toți marii scriitori din perioada interbelică, aduși aici de primarul cultural Eugen Cialâc.

În tot ceea ce s-a scris până acum despre edificarea celor două construcții se strecurase o oarecare urmă de nesiguranță în ceea ce privește momentul oficial al dării lor în folosință. Personal am discutat cu prietenul și colegul meu, istoricul Nicolae Țiripan, precum și cu Florin Rădulescu, directorul Muzeului municipal Călărași, despre necesitatea de a clarifica și aceste aspecte, astfel încât în viitoarele abordări monografice datele prezentate să aibă certitudinea unor informații fără drept de tăgadă.

Puținătatea surselor arhivistice care se mai păstrează în fondul documentar al Primăriei Călărași  nu ne-a permis multă vreme să clarificăm acest aspect. Sprijinul noului nostru prieten, pr. Adrian Lucian Scărlătescu de la Urziceni, ne-a ajutat să elucidăm și acest aspect din Istoria Călărașiului.

Teatrul

Dar să o luăm metodic și cronologic. Studiind paginile ziarului “Gazeta Ialomiței”, publicație ce a apărut la Călărași, cu regularitate, în perioada 1895-1916, câteva numere ale ziarului fiind editate sporadic și în anul 1932, am depistat, în numărul din 11 iulie 1904, un articol intitulat O întreită serbare în care se menționa că pe data de 2 iulie 1904, cu prilejul manifestărilor organizate pentru a marca 400 de ani de la trecerea în neființă a marelui domnitor Ștefan cel Mare, la Călărași se inaugura oficial clădirea Cazinoului(Teatrului) din parc. Din același articol mai aflăm că Teatrul din parc s-a construit după planurile inginerului Pelianu, care a fost și supraveghetorul lucrăilor de construcție, lucrări care au durat mai puțin de un an. Spicuim din articolul respectiv:

Vineri, 2 iulie a.c., s-a serbat în acest oraș aniversarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, Domnitor al Moldovei. Serviciul religios s-a făcut de S. S. Protoiereul N Alexandrescu, asistat de tot clerul din oraș și față fiind autoritățile civile și militare, precum și un numeros public… S-a făcut după aceea o sfeștanie pentru inaugurarea Cazinoului din parc a cărui construcție s-a terminat și care s-a deschis publicului în acea zi, dându-se în antrepriză d-lui D. Ardavani, un bun antreprenor de cafenele. La ora 4 după amiază s-a făcut în acest cazino distribuirea premiilor la școlarii silitori.

După cum este lesne de socotit, anul acesta, la 4 iulie 2019, se împlinesc 115 ani de la darea în folosință a acestui edificiu cultural, care astăzi, în stare avansată de deteriorare, adăpostește depozite  de carte și de publicații ale Bibliotecii județene “Alexandru Odobescu” Călărași, după ce a fost, pe rând, Cazinou, Teatru, Cinematograf, Depozit de sare(!!!) și Sală de lectură.

Teatrul din parc azi

Teatrul din parc, azi!

Cea de a doua construcție cu destinație teatral-culturală, cunoscută în mentalul colectiv drept Sala Teatrului popular, s-a edificat în perioada 1933-1934, la inițiativa comandantului Regimentului 23 Infanterie de la Călărași. A fost cunoscută în epocă drept Sala(Teatrul) Cercului subofițerilor Călărași, întrucât fondurile necesare clădirii au provenit din subscripție publică, cei mai mulți contributori fiind subofițerii și ofițerii celor 3 regimente de la Călărași(23 Infanterie, 5 Călărași și 20 Artilerie).

Chiar dacă nu avem încă date sigure despre proiectantul și constructorul clădirii, știm astăzi cu siguranță că ea a fost finalizată în noiembrie 1934.  Iată ce consemna, în acest sens, gazeta locală „Biruința”, din 11 noiembrie 1934:

Desigur că sunt foarte mulți, chiar din Călărași, care nu știu de această măreață clădire ce s-a ridicat în centrul orașului și sunt și alții care deși știu, n-au avut cel puțin curiozitatea să o viziteze. Un străin, și mai ales din cei cunoscători, ar rămâne foarte impresionat cum liniștitul și retrasul port de pe malul Borcei a avut norocul să devină proprietarul unui edificiu pe cât de occidental, pe atât de superior din punctul de vedere al scopului pentru care a fost creat. Ca unul ce am avut ocazia să fiu martor  zi de zi la ridicarea localului de teatru al subofițerilor am rămas profund mișcat… de satisfacția și mulțumirea ce o citești în ochii tuturor acum la terminarea Cercului… Toate acestea se datoresc d-lui colonel Traian Niculescu, comandantul Regimentului 23 Infanterie, al cărui nume se leagă de Călărași pentru totdeauna.

Clădirea Cercului subofițerilor a fost inaugurată oficial duminică, 17 februarie 1935, când pe scena noului edificiu cultural călărășean Teatrul Național din București, în frunte cu marea artistă Marioara Voiculescu, a susținut un spectacol cu piesa “Făcliile” de M. Bataille, după cum se menționa în paginile ziarului local “Biruința” din 17 februarie 1935.

teatrul popular

Așa arată astăzi clădirea Tatrului popular!

O coincidență fericită face ca tot în acest an, în noiembrie 2019, să se împlinească 85 de ani de la finalizarea acestei construcții, un motiv pentru Centrul cultural județean Călărași, în administrarea căruia se află astăzi clădirea în cauză, să organizeze o manifestare care să marcheze rolul pe care l-a avut instituția Cercului subofițerilor și mai apoi Teatrului popular la Călărași.

Restituiri NIMIC NOU SUB SOARE ÎN POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ

 

            După cum am anunțat public la Simpozionul ocazionat de aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, împreună cu colegul și prietenul meu, Nicolae Țiripan, am purces la realizarea unui proiect istoric care se va concretiza în publicarea unui volum documentar intitulat Familia regală a României și meleagurile călărășene, carte ce va fi editată sub egida Universității populare Petre V. Haneș Călărași și a cărei lansare oficială va avea loc pe 10 mai 2019. În consecință, atât eu, cât și Nicu Țiripan, ne-am afundat serios în studierea cu atenție atât a consemnărilor oficiale din monitoarele vremii, cât și a paginilor îngălbenite de vreme ale ziarelor care au apărut la Călărași de la 1875 și până la abdicarea forțată a regelui Mihai de la 30 decembrie 1947. Numai că în urmă cu două zile, atunci când m-am așezat în fața calculatorului să răsfoiesc gazetele călărășene de altădată, arhivate în format digital și oferite cu mare generozitate de pr. Adrian Lucian Scărlătescu din Urziceni, un iubitor al meleagurilor și al oamenilor Bărăganului, tocmai atunci când gândurile îmi fugeau spre bălăceala politică de la noi, atenția mi-a fost captată de un articol dintr-un ziar local, publicat în urmă cu aproape 87 de ani, pe care cititindu-l am avut impresia că este scris zilele acestea de un vestit gazetar de pe Dâmbovița. Articolul în cauză se numește PSIHOLOGIA OMULUI POLITIC și a fost publicat în ziarul călărășean Fierul Roșu, din 3 noiembrie 1932, sub semnătura lui Constantin Chiriac, patronul ziarului respectiv.

Redau, mai jos,  pasaje semnificative din articolul în cauză, lăsându-vă pe dumneavoastră, cititorii mei, să apreciați dacă există sau nu similitudini între oamenii politici de ieri și de azi.

Din contactul de toate zilele cu oamenii politici și cu partidele, cine a putut fi sincer cu el însuși să observe cu oarecare atenție acțiunile și viața intimă a acestora, a putut constata că sub masca fiecăruia dintre ei – cu foarte mici excepții – se ascunde un cimpanzeu cu dresaj îndelungat.

La cei mai mulți se observă o inteligență meschină de geambaș, o ipocrizie scârboasă care scoate din când în când la iveală un suflet găunos, ulcerat, hemoroizat și văduvit de orice sentimente frumoase. Cu șira spinării flexibilă ca un gumilastic, își prostituează conștiința, bătându-și joc de adevăr… Dacă n-ar fi convenționalismul ticălos care ne împiedică a privi ca în oglindă și a demasca toate scăderile lor sufletești, până și cel mai de rând și neînsemnat muritor s-ar îngrozi de enormele zăcăminte de noroi și murdărie ce se ascund în sufletul lor…

Fiecare, la rândul său, se găsește în situația de valet al unui șef, de multe ori pervers sau neghiob în toată accepțiunea cuvântului, descoperindu-se, din când în când, într-o sărmană înfățișare de mic intrigant bizantin, șmecher ridicol de cafenea, precupeț de vorbe late și inspirator de oribile cancanuri fără sens și fără rost.

fierulroc899u3noi.3228229

Mare în patimi și mic la suflet – vorba poetului – omul politic niciodată nu spune ceea ce gândește, păstrează și acoperă cu o netăgăduită prudență toate defectele și slăbiciunile celor atașați de presupusul lor suflet… Laș și pervers, omul politic se prostituează în toate ocaziile, mai abitir ca un mercenar sau o cocotă profesionistă.

El n-are curajul răspunderii nici cât un biet scrib mărunt de provincie… Însușirile sufletești ale omului politic își au obârșia mai curând în hazna decât în salon, căci putând înfrânge sentimentul de scârbă, acoperindu-l cu vorbe catifelate, individul se arată celor mai fini observatori așa cum e de fapt: comic, pervers și mediocru până la dezgust…

Toată ființa lui este falsificată. Persoana fastuos înțolită nu-i decât un stârv în care se adăpostește un imens și grețos putregai sufletesc. Că vor mai fi politicieni și de altă structură, se prea poate, dar aceștia sunt numai rătăciți – mai rari decât perlele negre – care nu contează în viața partidelor. Viața politică a acestei țări, de la război încoace, a fost invadată, pe rând, de către toate partidele. Cetățeanul conștient și setos de dreptate și adevăr și-a făcut convingerea că toate nenorocirile ce s-au abătut asupra lui nu se datoresc decât oamenilor politici și partidelor politice – aceste moașe de rea credință care l-au adus în sapă de lemn. Azi perdeaua e ridicată!

Țara se găsește la grea strâmtoare și poporul întreg își dă seama că autorii dezastrului nu sunt decât politicienii mari și mici care i-au supt toată vlaga. Fără avere și fără titluri, toți aceștia ar fi înfundat cârciumile, cafenelele ori pușcăriile… Poporul a prins a se desmetici, descifrând cu oarecare siguranță activitatea nefastă a acestora în treburile publice și sperăm să-i trimită cât  mai curând la locul firesc potrivit temperamentului și virtuților, în vacanță definitivă!