O discuție sinceră cu primarul Marius Dulce despre problemele urbei de pe Borcea.

Fiecare discuție cu profesorul Constantin Tudor este o încântare. El ne întoarce în Călărașiul de odinioară, eu îi vorbesc despre Călărașiul viitorului. Două dimensiuni ale locului pe care toți îl iubim. #orașuloamenilor

https://mega.nz/file/91EWXDJS#lENapRO3y1M-xFSAKSj970vOMZt_0rhihNZbamhm4AU

Fiindcă tot vin alegerile! MIRCEA ELIADE LA O ÎNTRUNIRE ELECTORALĂ A PARTIDULUI „TOTUL PENTRU ȚARĂ” CE A AVUT LOC LA CĂLĂRAȘI Despre Mircea Eliade s-a spus, pe bună dreptate, că a fost simpatizant legionar și mai apoi un susținător fățiș al lui Corneliu Zelea Codreanu. Mai mult, pentru programatele alegeri parlamentare de la începutul anului 1938, Mircea Eliade urma să candideze pentru un loc în Camera Deputaților. Dar lovitura de stat a lui Carol al II-lea de la 10 februarie 1938, care a instaurat dictatura regală, nu a mai făcut posibil acest lucru. Pe 28 ianuarie 1938 Mircea Eliade a participat la o întrunire electorală la Călărași. Prezentăm mai jos, în avanpremieră, un document despre acest eveniment, extras din volumul II al corpusului de documente realizat împreună cu Nicolae Țiripan, CĂLĂRAȘII ÎN DOCUMENTE ȘI IZVOARE ISTORICE, care va fi lansat la jumătatea lunii aprilie. CĂLĂRAŞI. — În localitate fusese anunţată încă de mai multă vreme o importantă întrunire a partidului Totul pentru Ţară, la care şi-au anunţat participarea candidaţii judeţului Ialomiţa şi un numeros grup de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Astfel au sosit ieri în localitate d-nii Alexandru Cantacuzino, Mihail Polihroniade, Mircea Eliade, Valeriu Cârdu, Paul Costin Deleanu etc. Încă de dimineaţă toate barierele oraşului au fost închise şi baricadate de jandarmi, pentru a face imposibilă intrarea candidaţilor şi a populaţiei venită să asiste la impunătoarea manifestaţie legionară. N-au putut pătrunde în oraş nici măcar lăptarii. Un val uriaş de legionari – câteva mii – ameninţă să rupă cordoanele de jandarmi. La gară s-a încercat arestarea comandanţilor şi fruntaşilor legionari. Aceştia nu s-au intimidat însă şi au reuşit să pătrundă în oraş. Pe de altă parte, cordonul de la barieră a putut fi spart, o bună parte din valul mulţimii legionare prezente, reuşind să ajungă la locul întrunirii. Întrunirea s-a putut ţine numai cu coloana – foarte numeroasă de altfel – care a reuşit să spargă zăgazurile jandarmereşti de la barierele oraşului. Manifestaţia a avut loc în curtea d-lui av. Ranetescu, decanul Baroului de Ialomiţa. Peste 1500 oameni au luat parte la şedinţă. Au vorbit d-nii MIHAIL POLIHRONIADE, ALEX. CANTACUZINO – comandanţi legionari -, senator legionar dr. PANTELIMON, decan RANETESCU, MIRCEA ELIADE, VALERIU CÂRDU, EMIL BULBUC, PREOTUL DOBRESCU din Amara, PAUL COSTIN DELEANU. Şedinţa s-a terminat în cântece legionare, care au despicat văzduhul turnând în sufletele curate ale celor din jur nădejdiile înfăptuirii României Legionare, al cărei mers nimeni nu mai poate să-l oprească. Populaţia a ţinut să-şi manifeste în acelaşi timp toată dreapta indignare în fața procedeelor abuzive ale autorităţilor. Răniţii sunt în spitalul din Călăraşi.

IULIU MANIU LA CĂLĂRAȘI La mai puțin de cinci ani de la Marea Unire, printre artizanii căreia s-a numărat, IULIU MANIU venea la Călărași pentru prima data pe 17 iunie 1923, pentru a participa la o mare Adunare populară organizată de Filiala Călărași a Partidului Național Român, care se înființase doar cu câteva luni în urmă. Călărășenii au participat în număr mare la manifestarea organizată în curtea Cinematografului Codrat Marinescu, făcându-i ilustrului om politic o primire deosebită. Redăm mai jos un fragment dintr-un document contemporan, pe care îl veți găsi integral în noua noastră carte CĂLĂRĂȘII ÎN DOCUMENTE ȘI IZVOARE ISTORICE, VOL. II (1919-1947), pe care o vom lansa la jumătatea lunii viitoare. ––/////–– Ieri, Duminică, 17 Iunie 1923, a avut loc la Călăraşi, o mare întrunire populară a Partidului Naţional Român. D-nii Maniu şi Mihail Popovici, însoţiţi de câţiva prieteni politici au sosit încă din ajun la Călăraşi, unde populaţiunea locală, în număr impunător le-a făcut la gară o primire entuziastă… Întrunirea de Duminică a avut loc la Grădina Codrat, neîncăpătoare pentru mulţimea numeroasă, care, din lipsă de loc, a dat jos gardurile şi s-a urcat pe acoperişurile caselor de prin prejur ca să poată asculta cu aten¬ţie cuvântul fruntaşilor ardeleni. A prezidat dl. Scarlat Doicescu… Dl. IULIU MANIU, primit cu urale, îşi arată adânca mulţumire cu care găseşte la această întrunire pe ţăranii din Ialomiţa, fraţi cu cei din Ardeal… Credinţa lui este că Statul nu este o instituţie creată pentru exploatarea celor mulţi de către un guvern oligarhic, ci rezultanta tuturor voinţelor populare, în care guvernanţii nu sunt decât cei dintâi slujitori ai mulţimii… Ei trebue să plece pentru a face loc acelora, care vor şti prin înţelegerea nevoilor vremii să realizeze democraţia românească, să facă să înceteze abuzurile şi necinstea şi în locul domniei arbitrarului să introducă domnia legilor. Întrunirea ia sfârşit prin citirea unei Moţiuni, votată de întreaga asistenţă prin aclamații.

-o scrisoare a călărășenilor adresată domnitorului Alexandru Ioan Cuza-

Personalitate incontestabilă a istoriei românilor, Alexandru Ioan Cuza şi-a legat indisolubil numele de Unirea Principatelor, act care a marcat începutul procesului de constituire a României moderne, motiv pentru care Alexandru Ioan Cuza a intrat în istorie nu numai ca „Domn al Unirii” ci şi ca „Domn al reformelor”.

În noiembrie 1863, la deschiderea lucrărilor Adunării legiuitoare, Cuza anunța un vast program reformator ce viza reforma electorală si agrară, organizarea armatei, reforma instructiunii publice, secularizarea averilor mânăstirești și împroprietărirea țăranilor pe terenul care urma să intre în posesia statului.

Firesc că pentru a-și duce programul la bun sfârșit avea nevoie de un cadru instituțional care să-i permită concentrarea puterii în mâinile sale și ale Guvernului reformator condus de Mihail Kogălniceanu. În acest context are loc așa-numita Lovitură de stat de la 2 mai 1864, act primit cu ostilitate de o mare parte a tinerei clasei politice românești de nuanță liberal-conservataore. În schimb, masele largi de orășeni și țărani au primit cu satisfacție măsura întreprinsă de Alexandru Ioan Cuza și au răspuns printr-un vot masiv Plebiscitului inițiat de Cuza la începutul lunii mai 1864.

În toate capitalele de județ, pe 4 mai 1864, au avut loc manifestații de susținere a măsurilor inițiate de Cuza Vodă, ceea ce se întâmpla și în Orașul Știrbei – numele oficial al Călărașiului după emanciparea de la 24 septembrie 1852. În acest sens, Ion Marghiloman, trimisul Guvernului, îi comunica următoarele lui Mihail Kogălniceanu, prim-ministru și ministru de Interne: Domnule Ministru, condeiul nu poate descrie entuziasmul ce am găsit în acest oraș, atât în popor cât și în funcționari. Sunt fericit de a spune de acum că ziua de 10 mai, când se vor deschide registrele în comună, vor fi acoperite numai de DA.

Despre modul în care primiseră localnicii măsurile luate la 2 mai 1864  de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza informa Guvernul  și D. Zosima, prefectul județului, care menționa: Bucurie generală în oraș. Cetățenii, din propria lor inspirație, se ocupă de facerea unei adrese de mulțumire către Măria Sa Domnitorul pentru acest mare și național act.

Ziarul „Tribuna Română”, care apărea la București, avea să publice, în numărul său din 18 mai 1864, scrisoarea pe care călărășenii o trimiseseră pe 4 mai 1864 domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Iată, mai jos, conținutul integral al acestei frumoase epistole elaborată de înaintașii noștri în urmă cu aproape 160 de ani!

Măria Ta!

            Subscrișii orășeni ai acestui oraș Știrbei și funcționarii de aici de toate ramurile, care ne-am aflat prezenți în oraș astăzi, la 4 mai 1864, venim a felicita cu căldură pe Măria Ta pentru binefăcătoarea inițiativă ce ați luat de a reorganiza țara pe românește și evanghelic, precum cu plăcere văzurăm din Proclamațiunea și decretele Măriei Voastre, din 2 mai curent, în privința viitoarei Adunări legislative române.

            La suirea Măriei Tale pe Tronul României Unite entuziasmul a stăpânit toate inimile române; astăzi el este mult mai mare în noi, căci prin acțiunile energice ale Măriei Tale vedem realizându-se speranțele generale și legitime ale românilor.

            Ca români, Măria Ta, știm să iubim și să respectăm pe capul Statului, căci noi cei dintâi suntem cei cărora ne place a repeta zicătoarea părinților noștri că unde nu este Domn nici Dumnezeu nu este! Suntem dar cu Măria Ta. Contați pe sinceritatea și devotamentul nostru. Duceți Țara pe calea progresului!

            Având în vedere persoana Măriei Tale, ne place să credem, precum am crezut totdeauna, că domnia Măriei Tale a fost, este și va fi o epocă de renaștere pentru România Unită. Epocă de glorie pentru numele României, cum au fost cele ale lui Mircea și Alexandru cel Bun.

            Să trăiești, Măria Ta! Dumnezeu să vă ajute întru realizarea tuturor binevoitoarelor intențiuni!

            Să trăiască România! Să trăiască Guvernul Măriei Tale!

Orașul Știrbei, 4 mai 1864

            Nu peste mult timp anul 2023 va intra în istorie și poate peste ani cineva se va gândi să realizeze o retrospectivă a evenimentelor și faptelor noastre, cu bune și mai puțin bune.

            La rândul nostru, încercăm să privim uneori în urmă și să inventariem acțiunile înaintașilor noștri, fără de care poate că astăzi am fi fost  un pic mai săraci, cel puțin în amintiri.

Iată de ce pentru cititorii blogului meu mi-am propus să mă întorc în urmă cu un secol și să vedem ce se întâmpla la Călărași  în anul de grație 1923, atunci când greutățile provocate de Primul Război Mondial erau pe cale de a fi depășite, iar beneficiile realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 începuseră să-și facă simțită prezența în viața politică, economică și socială a statului român în ansamblu și a fiecărei localități în parte.

• Pe 7 ianuarie 1923 ziarul Adevărul scria că la Călărași vremea ținea cu oamenii săraci care duceau lipsă de lemne. “Temperatura e neobişnuit de ridicată, aşa că nici noaptea nu e îngheţ. De vre-o două  săptămâni o ceaţă groasă învăluie totul.”

• Pe 28 ianuarie 1923 se înființa la Călărași Organizația județeană de Ialomița a Partidului Național Român de sub conducerea marelui patriot și om politic Iuliu Maniu. Președinte era ales Mihail Cantacuzino, fostul lider local al Partidului Conservator care se autodesființase. Din Comitetul de conducere făceau parte alți intelectuali de frunte ai orașului: Vasile N. Stanciu, Tiberiu Chiril, Nicolae Țopescu și Al. Nițescu.

• Din inițiativa preotului Gh. N. Ionescu, la 1 martie 1923 era inaugurată Biblioteca “Candela” a Bisericii Sf. Nicolae din Cartierul Măgureni.

• Duminică 4 martie 1923 s-a ţinut în satul Mircea-Vodă şedinţa Cercului cultural format de învăţătorii din satele şi comunele: Mircea-Vodă, Călăraşii Vechi, Cuza-Vodă, Cuza-Vodă Nou şi Cacomeanca. S-a discutat despre predarea exerciţiilor intuitive, ştiinţelor naturale şi despre muzeul local.

• În urma unei discuții cu ministrul Instrucțiunii Publice, dr. C. Angelescu, la începutul lunii martie 1923 la Călărași se constituia Comitetul pentru colectarea de fonduri în vederea construirii  localului Școlii Normale de băieți(actualul local în care funcționează  Liceul agricol Călărași și Facultatea de management și dezvoltare rurală).

• Duminică 11 martie 1923 pe terenul sportiv din faţa Regimentului 20 Artilerie avea loc meciul de fotbal  dintre echipele locale  „Tricolorul“ și  „Dacia“. Meciul s-a terminat cu rezultatul de 3-1 pentru echipa “Dacia”.

• Pe 13 martie 1923, marele actor Constantin Tănase, cu excelentul său ansamblu de comedie, susținea o singură reprezentaţie la Călăraşi cu piesa „Minunică“.

• Pe 25 martie 1923 era prezent la Călărași basarabeanul Ion Buzdugan, fostul secretar general al Sfatului Țării de la Chișinău care votase Unirea cu România în martie 1918. El a participat la întrunirea Opoziției Unite care a avut loc în Sala “Codrat Marinescu”.

• Pe 30 martie 1923, satul Mircea Vodă, înființat în anul 1894, devenea comună de sine stătătoare. Până atunci aparținuse de comuna Călărașii Vechi.

• Pe 8 iunie 1923 Prefectura de la Călărași publica următorul anunț: „Se aduce la cunoştinţa generală că în ziua de 5 Iulie 1923, orele 11 dimineaţa, se va ţine licitaţia publică la Prefectura judeţului Ialomiţa, pentru darea în antrepriză a construcţiunei ÎMPREJMUIREA TERENULUI PALATULUI AD-TIV DIN CĂLĂRAŞI cu fondaţie şi soclu de beton, stâlpi de beton armat, între stâlpi panouri de fier din sârmă împletită, a cărei valoare se urcă la suma de 600.000 lei.”

• Sâmbătă, 16 iunie 1923, Iuliu Maniu venea pentru prima dată la Călărași, însoțit de alți lideri ai Partidului Național Român. A doua zi a avut loc o grandioasă întrunire politică în curtea Sălii Codrat Marinescu. Au participat peste 2000 de simpatizanți, ziarele vremii menționând că a fost cea mai mare întrunire politică organizată până atunci la Călărași.

Iuliu Maniu și Mareșalul Alexandru Averescu, două mari personalități ale României interbelice prezente la Călărași în anul 2023

• Pe 19 iulie ziarul “Universul” publica următoarea informație: “D-na Ecaterina Medigreceanu, d-nii D. Popescu şi Petre Balaciu, mari proprietari, au donat orașului Călăraşi casele părinteşti de pe strada Mihai-Viteazu cu scopul de-a servi ca local unei şcoale primare de fete. Viitoarea şcoală va purtă numele defuncţilor părinţi ai celor trei donatori: „Ana şi Marinache Popescu”. Casele sunt dintre cele mai frumoase şi solide ce există în oraşul nostru.” Astăzi în casele respective funcționează Direcția județeană pentru cultură și patrimoniu national.

• Sâmbătă 11 august 1923 sosea la Călărași mareșalul Averescu, care a înoptat la profesorul I. F. Buricescu, fost prefect. A doua zi, duminică 12 august, în Grădina Codrat Marinescu, mareșalul a luat parte la un mare meeting al Partidului Poporului, după care a plecat spre Slobozia, fiind condus până la Gară de o mulțime de călărășeni.

• Înființat în septembrie 1919 ca liceu particular, începând din septembrie 1923 Liceul de fete Sf. Gheorghe din Călărași era trecut pe cheltuiala statului devenind unitate de învățământ public.
• Pe 8 septembrie 1923 făcea prima  vizită canonică la Călărași episcopul Ilarie Teodorescu al Constanței, eparhie de care aparținea la vremea respectivă și fostul județ Ialomița.

• Pe 19 septembrie a izbucnit un violent incendiu la Bâlciul din Călărași. Presa vremii relata: „Incendiul s-a întins cu iuţeala fulgerului şi în câteva clipe aproape toate prăvăliile de cojocărie, care erau de scânduri şi învelite cu poloage şi rogojini an fost cuprinse de flăcări. Au ars complet 12 prăvălii pline cu căciuli, cojoace, piei de astrahan, etc Panica a fost de nedescris. Țipete grozave şi vaete răsunau în văzduh şi la un moment dat se credea că întreg bâlciul va cădea pradă flăcărilor. Pagubele trec de suma de 5 milioane lei.”

• ZiarulViitorul publica pe 22 decembrie 1923 un interviu cu primarul liberal de la Călărași, Athanasie Popescu Ulmu, despre starea edilitară a orașului la sfârșitul anului 2023. Iată ce declara primarul: “Din capul locului trebuie să mărturisesc, că nici în timpul anilor dinainte de război şi nici în primii ani de după război, nu s-a executat nicio lucrare edilitară, de primă importanţă. Reuşind să dispun de un budget real la venituri, prima mea grijă a fost pavarea străzilor care lăsau mult de dorit, mai ales în cartierul Volna. Şi astfel prin munca d-lui inginer al oraşului Săndulescu, am executat următoarele lucrări: Am împietruit cu pietriş de râu străzile Gheorghe Lazăr, Tudor Vladimirescu, Griviţa, Plevna, Rahova şi Viitorul, în lungime totală de 2000 m.; în prezent se lucrează strada Dorobanţilor, am împrejmuit cimitirul pe o lungime de 1000 m., am făcut reparaţii la clădirile comunale şi anume la patru şcoli primare, palatul primăriei, cazarma de pompieri, abator, cazarma serviciului de curăţenie.”

CĂLĂRAȘI – ORAȘUL BĂRĂGANULUI(I)

Pe 22 și 23 septembrie 2023 Primăria și Consiliul Local au pregătit un Program de manifestări cultural-artistice dedicate marcării ZILELOR CĂLĂRAȘIULUI, eveniment care în acest an este dedicat  aniversării a 428 de ani de atestare documentară a urbei de la cotul Borcei și celor 190 de ani de când Călărașiul a fost investit în calitatea de capitală a fostului județ Ialomița.

Vin și eu în întâmpinarea acestor evenimente  și ofer prietenilor spre lecturare, în două episoade, câteva fragmente deosebite dintr-o pagină de ziar publicată în anul 1938 în revista bucureșteană “Universul literar” sub titlul CĂLĂRAȘI – ORAȘUL BĂRĂGANULUI, sub semnătura lui Dan Bălteanu, un ziarist originar din Fetești, care-și făcuse studiile liceale la Liceul Știrbei din Călărași. Ilustrez acest prim episod cu patru desene ale unor clădiri emblematice din oraș, care există și astăzi. Precizez că desenele respective au fost publicate în anul 1901 în ziarul “Universul”.

De câte ori am avut prilejul să cobor în gara acestui oraş, gară obişnuită prevăzută cu plopi, ederă, bănci şi “cheferişti“, am încercat oarecare sfială. Oraşul acesta întotdeauna m-a privit ca pe un duşman, încruntat. Chiar atunci când, în dosul gării, birjarul improvizat, cu bici rudimentar, cai costelivi şi birjă veche, mă poftea, după ceremonialul obişnuit, în caleaşca lui, vedeam caii ciulindu-şi urechile şi auzeam birja scârţâind din toate încheieturile, parcă spunând:

— Ăsta-i ăla !!…

Şi până la destinaţie, pe str. Cantacuzino, alegea parcă întra-dins toate gropile şi toate pietrele…

Călărașiul este astăzi un oraș frumos care păstrează, ca orice oraş de provincie, pecetea patriarhală a altor vremuri. In vâltoarea lui svâcnindă, lumea bloc-hous-urilor n-a avut încă ce căuta. Fiecare casă e simplă, are grădiniţă, pomi şi cișmea.

Clădirea Liceului Știrbei – 1881

Existenţa lui ca oraş nu e prea veche; deabia şi-a serbat în 1933, centenarul… În 1829, după pacea de la Adrianopol a fost scos de sub stăpânirea otomană trecând  sub stăpânirea rusească. Şi pentru că interesele lor au dictat aşa, în 1833, ruşii mută capitala Ialomiţei de la Urziceni la Călăraşi, cu ofisul Nr. 73 din 14 Aprilie, unde a rămas până azi. Tot în acest an se înfiinţează întâiul Consiliu comunal compus din: comerciantul Răducan Ceauşescu, logofătul Tănase Patentarul, polcovnicul Grigorie Poenaru, chir Dumitru Stoica şi Pană Băcanul.

De-atunci oraşul a început să se desvolte şi a jutat şi de faptul că se află pe malul Borcii, a reuşit să capteze întreaga viaţă economică a Bărăganului. Astăzi el este grânarul Bărăganului…

Biserica Alexe – 1885

Călăraşul este prin excelenţă, un oraş provincial. Se bucură de toate calităţile ca să se numească astfel; are două grădini publice: aşa zisul parc, aşezat pe m alul Borcii, în imediata apropiere a portului, ca şi grădina Palatului, numită astfel fiindcă în mijlocul ei se află situat Palatul tribunalului de Ialomiţa, una din cele mai frumoase clădiri ale oraşului. Este o grădină aranjată după toate cerinţele esteticei moderne, cu alei semănate cu pietriş, eu boschete tainice, cu lampioane moderne.

Primăria – 1886

                Totuşi parcul se bucură de mai multă trecere. Aici se joacă popice, tennis, se bea bere gulerată şi se consumă mici; tot aici, Joia şi Duminica, cântă muzica Regimentului 23 infanterie. În aceste zile, afluenţa în parc este considerabilă. Atunci toată lumea este egală. Pe aleiele lui cu pietriş fin se plimbă, cot la cot, bogatul cu săracul, unii consumând bomboane sau fumând ţigări de la „1 leu în sus“, alţii luptând cu Naţionalele şi cu seminţele prăjite. Parcul este un mare debuşeu al seminţelor prăjite! Dacă ai doi lei, ţi-ai umplut buzunarele doldora şi trei ore să tot faci pe papagalul. Această ocupaţie a intrat în sângele călărăşanului, ajungând în ceea ce priveşte „rosul“, la perfecţiuni pe care nu le pot egala nici cele mai complicate maşini, dacă există aşa ceva.

În acest parc binecuvântat şi de Dumnezeu şi de autorităţi, se înfiripă primele idile, se sparg cele vechi, se refac altele, se pun la cale chefuri, se bârfeşte, se complotează, se râde, se fac farse. Duminca clientela parcului se măreşte prin numărul militarilor de la cele 3 regimente locale, cât şi prin al acelora veniţi din Măgureni sau Volna, două „suburbane“ ale Călăraşiului…

Grădina Palatului este mai dosnică. Aici nu vin decât amatorii de linişte, îndrăgostiţii aflaţi într-un anumit stadiu şi cei de prin imediata apropiere.

Palatul administrativ și de justiție – 1896

Dar Parcul reprezintă nodul vital al oraşului, căci se află în vecinătate imediată cu „Principala“ aşa cum e botezată mai pe scurt, strada Ştirbei Vodă. E o stradă nu prea largă, cu trotoare înguste, aproximativ pavată, pe care se înşiră, de-o parte şi de alta, câteva magazine cu vitrine simandicoase, Primăria, o cofetărie sau două, cafenele și tutungerii, două librării, etc.

Călărăşeanul care se respectă, de îndată ce soarele lunecă spre asfinţit, îşi face apariţia. Până atunci a stat sau la strand, pe malul celălalt al Borcii, sau vârît în bârlog cetind, jucând table sau făcând altceva. Şi nu iese pe Principală ca să vadă ceva nou, căci pe Principală nimic nu se schimbă de la an la altul ci fiindcă acesta a devenit un obiceiu, un instinct, moştenit din tată în fiu.

Aici elegantele oraşului îşi arată pentru întâia oară toaletele, socrii ginerii ori nurorile, ofiţerii siluetele şi uniformele. Streinii de localitate tot aici sunt aduşi de către rude sau prieteni. Devii o persoană aproape oficială, dacă primeşti botezul acestei simandicoase străzi. Altminteri rişti să rămâi un ilustru necunoscut.

Pe „Principală“ nu se prea ţine seamă de etichetă. Nu-i nimic dacă cineva, din greşeală, te-a călcat pe bătătură; îl blestemi dacă vrei, în gând, dar eşti obligat (aşa cere protocolul!) ca atunci când ţi se spune mieros „pardon ?“, să-i răspunzi, cu surâsul cocoţat la acelaşi potenţial: „nu-i ni ­ mic!“. Dacă nu ţi se spune nimic, îl poţi privi ca să-l ţii minte şi să-i faci la fel, căci e cu neputinţă să nu te ciocneşti cu el măcar odată, până când strada începe să se deşerte de lume.

Mai eşti nevoit să fii gata în orice moment să răspunzi la saluturi, sau să saluţi în dreapta şi în stânga; altfel n-ai ce căuta acolo. De aceea călărăşeanul, din spirit practic, m-ai ales tineretul — clientela de toate zilele a „Principalei“ — nu prea poartă pălărie, căci ar însemna să şi-o distrugă în cel mult două săptămâni…

După ce a trecut ora plimbării care e aceeaşi cu ora mesei, călărăşenii, unii făcând popas pe la poarta vreunei fete frumoase, pornesc spre case. Apoi apar, după o oră, o oră şi jumătate, în parc… De la ora 9 seara în sus, străduţa care coboară de pe Principală în parc, geme de plimbăreţi. Târziu de tot, când ceasul de la Palat bate miezul nopţii şi când muzica şi-a împachetat toate instrumentele, atunci forfota parcului se destramă înspre toate colţurile, stăruind până când tăcerea se aşterne, stăpână deplină, pe viaţa adormită a oraşului…-Va urma-