Arhivele lunare: ianuarie 2019

CONTRIBUȚII LA ISTORIA PRESEI CĂLĂRĂȘENE

 

În anul 2005, regretatul jurnalist călărășean Aurel DAVID publica cea de a doua ediție a cărții sale intitulate Întoarcere în timp: Monografia presei Ialomiței și Călărașiului. În Introducerea ediției din anul 1998, autorul menționa: “O colecție de ziare însumează o interesantă, cuprinzătoare, variată bancă de informații veridice, despre istoria clipei unei localități, zone geografice, comunități umane. A le cerceta și readuce la lumină înseamnă o muncă titanică, dar și o captivantă incursiune în timp asupra vieții sociale, politice, culturale, economice, un blitz-raid prin intimitatea gândirii oamenilor din perioada în care s-au editat publicațiile respective.Rezultat al acelei munci titanice de care vorbea Aurel David a fost o inventariere a nu mai puțin de aproape 200 de publicații, cu mai lungă sau mai scurtă perioadă de apariție, editate în perioada 1875-2005, dintre care aproximativ 90% au fost elaborate și tipărite la Călărași. De remarcat că mai mult de jumătate din publicațiile călărășene(125) au văzut lumina tiparului până la instalarea regimului comunist, dată după care la Călărași au mai apărut doar 3 ziare: Ialomița liberă(1945-1952), Zori noi(1952-1958) și Vremuri noi(1981-1989).

Aurel David menționa faptul că el a reușit să investigheze și să inventarieze marea majoritate a periodicelor călărășene, dar nu excludea posibilitatea ca numărul acestora să crească, grație eforturilor unor cercetători mai tineri. Și regretatul jurnalist călărășean a avut perfectă dreptate. Recent, harnicul și împătimitul cercetător în ale istoriei, pr. Adrian Lucian Scărlătescu de la Urziceni, care se documentează pentru elaborarea tezei de doctorat, ne-a facilitat investigarea unui impresionant volum de publicații călărășene, motiv pentru care îi mulțumim public și îl asigurăm de întreaga noastră considerației. Rezultatul analizei noastre comparative ne-a permis să adăugăm zestrei culturale a actualului județ Călărași încă 11 publicații periodice despre care nu s-a scris nimic până acum. Le vom prezenta în ordine alfabetică.

 

*                                                *

*

Buletinul oficial al Bursei Călărași. Publicație de specialitate care a apărut la Călărași în perioada 30 mai – 1 august 1927. După cum sugerează numele publicației, aici erau inserate informații  referitoare la cotațiile Bursei călărășene. Tiparul a fost realizat la Tipografia Noastră – Călărași.

buletinul

Bărăganul. Revistă de specialitate care constituia de fapt Buletinul Camerei de Agricultură Călărași. A apărut în perioada 1 august 1928 – octombrie 1930  și a fost tipărit la Tipografia locală  Cultura – Călărași. Director și redactor responsabil: inginer Dumitru Rallea.

baraganul

            Barbu Știrbei. Buletin informativ al Societății culturale “Barbu Știrbei” din Liceul Știrbei Vodă Călărași, cu perioadă de aparție 15 februarie – 18 mai 1930. Aparea sub conducerea unui comitet și era tipărită la aceeași  tipografie Cultura din Călărași.

            Curierul comerțului ialomițean. Revistă bilunară de apărare a intereselor  negustorești, editată la Călărași de omul de afaceri local Ioan N. Dădârlat. Primul și singurul număr al revistei a apărut pe 4 decembrie 1921. S-a tipărit la Tipografia Ioniță Christescu – Călărași

curierul

Ecoul. În cartușul de titlu se menționează că este o Foaie enciclopedică săptămânală. Revista a fost editată și publicată la  Călărași pe parcursul lunii   iunie 1929  de un Comitet de redacție. Tiparul a fost asigurat de Tipografia Cultura – Călărași

dscf0114 (2)

           Glasul Partidului Țărănesc din Județul Ialomița.  Gazetă de partid editată la Călărași, în perioada 21 septembrie – 2 noiembrie 1919. De la 21 septembrie și până la 12 octombrie 1919 a purtat titlul Glasul Poporului Țărănesc. Redacția și administrația: Librăria Ioniță Cristescu Călărași.

glasul pnt

           Lumea nouă. Publicație culturală, politică și literară, ziarul avea o apariție  bilunară. Director era Stelian I. Constantinescu, iar redacția și administrația își aveau sediul în Călărași, str. Cantacuzino, nr. 47.  Au fost tipărite 4 numere, în perioada iulie-octombrie 1921, la Tipografia Ioniță Christescu din Călărași.

lumea nouĂ

            Mișcarea noastră. Subintitulat Gazetă săptămânală,  ziarul a apărut în patru numere la Călărași în perioada 1-28 decembrie 1930, sub conducerea unui Comitet de redacție care-și avea sediul pe str. Știrbey Vodă nr. 17. Era tipărit la  Tipografia Cultura – Călărași.

miscarea

Nova Horizonto. Intitulat Gazetă bimensuală cu scop de propagare și învățarea limbei Esperanto, fără profesor, ziarul a apărut la 1 octombrie 1934 în comuna  Roseți. Directorul publicației: D. Nicorescu. Ziarul a fost tipărit la Călărași, în Tipografia Ioniță Christescu.

Renașterea. După cum se menționa în pagina de titlu, publicația se dorea a fi o Revistă literară lunară. Primul număr a apărut la Călărași, pe 7 decembrie 1919, iar conducerea revistei era asigurată de dna. Ermina Mândreanu, fiind prima publicația călărășeană condusă de o femeie. Tiparul era asigurat de aceeași Tipografie și legătorie de cărți Ioniță Christescu – Călărași.

renasterea

            Semănătorul. Subintitulat Foaia național-țărăniștilor din Ialomița, ziarul a apărut la  Călărași între 9 decembrie 1928 și 1 martie 1929. Publicație de partid, ziarul s-a multiplicat la Tipografia Cultura – Călărași, tipografie care funcționa în cadrul Camerei de Agricultură Călărași.

semanatorul

 

OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ ȘI SFÂNTUL ION ÎN LOCALITĂȚILE LIMITROFE DUNĂRII ȘI BRAȚULUI BORCEA

 

Deși se consideră că obiceiurile românești au, în general, o structură unitară pe tot teritoriul nostru folcloric, fiecare ținut și zonă etnoculturală își are propriile moduri de exprimare prin datini și obiceiuri. Acest fapt se datorează și unor influențe venite din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, sau, în situațiile zonelor de frontieră, și de dincolo de granițele naționale. Este cazul și județului Călărași, unde însăși structura populației rurale este deosebit de eterogenă. Exemplificăm aici localitatea Ciocănești, amplasată pe linia Dunării, între Călărași și Oltenița, unde tradiția orală, precum și izvoarele documentare pomenesc trei părți distincte ale satului: Ciocănești-Pământeni, deci oamenii locului care se știau aici din totdeauna; Ciocănești-Mărgineni, așezare construită din românii coborâți din regiunea Mărginimii Sibiului; Ciocănești-Sârbi, zonă a satului în care s-au așezat locuitorii veniți din partea Dunării, români și bulgari, care n-au mai putut suporta asuprirea otomanilor. Iată pentru ce în această zonă vom întâlni obiceiuri în general cunoscute și în alte regiuni ale țării, dar și obiceiuri specifice care se regăsesc doar în acest areal. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au păstrat, cu succesive schimbări de funcție și cu necontenita accentuare a părții spectaculoase, până în zilele noastre.

Printre obiceiurile tradiționale, cele ale sărbătorilor de iarnă ocupă, datorită amploarei lor, un loc deosebit. Sărbătorile de iarnă sunt, înainte de toate, sărbătorile schimbării anului. Ele se desfășoară între 24 decembrie și 7 ianuarie și sunt ocazionate de marcarea Crăciunului, a Anului Nou, a Bobotezei și a Sf. Ion.

Boboteaza și Iordanul, ca sărbători tradiționale legate de ciclul Anului nou creștin, au atât o tematică religioasă, cât și una laică. De Bobotează, în satele de pe Dunăre și Borcea se petrecea sfințirea apelor și a crucii, care, după terminarea procesiunii religioase este aruncată în apă, numeroși tineri întrecându-se apoi să o recupereze neținând cont de cât de rece este apa. Cel care reușea să se reîntoarcă cu crucea era cinstit de întreaga comunitate.

aruncatul dupa cruce

Iată cum este descris obiceiul aruncatului după cruce într-o publicație locală din Călărași(ziarul “Pensionarul” din 16 ianuarie 1937): “Anul acesta, ziua Botezului Domnului s-a sărbătorit cu un deosebit fast. La ora 11,00 s-a oficiat obișnuitul Te-Deum la Biserica din centru… La ora 11,20 s-a format un impozant cortegiu de la Biserică spre Port în frunte cu întregul sobor bisericesc și cu detașamentul militar compus din toate regimentele din garnizoană. În Port s-a făcut sfințirea apei până la ora 12,00. Timpul destul de frumos a favorizat această frumoasă serbare, deoarece toată populația orașului Călărași – bărbați, femei, copii- a venit să ia parte la sfințirea apei. Malul drept al brațului Borcea, pe o întindere de un km, era ticsit de populație. Nici malul opus nu a fost lăsat mai liber. Mulți cetățeni l-au ocupat, iar alții, urcați în bărci, căutau să găsească locul cel mai prielnic de unde să poată vedea momentul aruncării în apă a crucii. Înotătorii concurenți la prinderea crucii, în număr de zece inși, așteptau grupați în rând, pe mal, gata a se arunca în valurile apei… S-a zvonit venirea unui avion care ar avea misiunea de a arunca o a doua cruce. Publicul se îngrămădea insistent spre marginea apei… La ora 12,00 a apărut avionul, care, coborându-se la 10-15 m deasupra apei…, a aruncat Sfânta Cruce  în apă, în același moment cu cea aruncată de dl. prefect. Înotătorii, cu un elan neîntrecut, s-au aruncat în apă, prinzând crucile. A fost solemn momentul când înotătorii, în mijlocul apei, s-au grupat în jurul celor ce au prins crucile, se închinau și le sărutau. Avionul a mai făcut câteva virajuri, aruncând buchete de busuioc și de flori.”

După procesiunea de Bobotează, localnicii din Călărași și Oltenița și din satele de pe Dunăre și brațul Borcea își scot caii la botez și întreceri sportive. Obiceiul este cunoscut sub denumirea de Botezul cailor. Bătrânii susţin că este un obicei vechi, păstrat cu sfinţenie de la străbuni.  Caii sunt frumos împodobiţi cu panglici multicolore, sunt ţesălaţi şi prezentaţi într-o veritabilă paradă. De altfel, în unele locuri există şi concursuri, să le zicem de frumuseţe hipică. După ce sunt „botezaţi” toţi caii, urmează o întrecere pentru a desemna cel mai iute animal şi, desigur, cel mai destoinic călăreţ. Se spune că animalul stropit cu apa sfinţită de preot este ferit de boli şi întâmplări nedorite, va avea putere de muncă şi nu se va atinge blestemul de el. Iar cei care-i botează vor avea un an bun, cu recolte bogate.

botezul cailor

Chiar în seara de Bobotează există în zona Dunării un obicei aparte: localnicii se pregătesc pentru păzitul fântânilor. Fântânile sunt împodobite cu frunze, pănuşi de porumb sau stuf. Pe timpuri, se puneau batiste, velinţe sau chilimuri (scoarţe înflorate cu două feţe), se aduceau paie, stuf şi lemne pentru foc. După ceremonialul împodobitului, se pregăteşte grătarul pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Localnicii se adună toată noaptea în jurul fântânii şi o păzesc cu străşnicie. Păzitul fântânii este un obicei care vine din „negura vremurilor”, din „moşi-strămoşi”, aşa cum spun localnicii. O motivație istorică a acestui obicei se leagă oarecum de vechile incursiuni pe care le făceau turcii odinioară în aceste locuri, ţăranii păzind fântânile pentru a nu fi spurcate de păgâni, după ce apa acestora fusese sfințită cu prilejul Bobotezei.

pazitul fântânelor

A doua zi, de sărbătoarea Sf. Ion, exista obiceiul ca flăcăii să umble prin sat cu iordănitul. Dintr-un chestionar din anul 1927 aflăm că flăcăii din satul Lehliu și cartierul Măgureni se pregăteau pentru iordănit cu 2-4 zile înainte de Sf. Ioan. De Bobotează, după sfințirea apelor, flăcăii umblau cu găleți umplute cu apă ,,să iordănească” (stropeau cu apă sfințită pe toți pe care-i  întâlneau pentru curățirea trupească și sufletească a acestora). În ziua de Sf. Ioan, băieții din sat organizau o petrecere populară, punând la bătaie banii adunați cu ocazia colindelor pentru cumpărarea băuturii necesare. Fiecare flăcău invita o fată la casa unde avea loc petrecerea. Fetele aduceau mâncare.După ce mâncau și beau, feciorii și fetele se puneau la joc, lăutarii invitați întrecându-se în a interpreta jocuri populare românești. Astăzi, obiceiul este mult modificat. Spre exemplu, în satul Roseți are loc, în seara de Bobotează spre Sf. Ioan o petrecere generală la care participă numai fetele și femeile. Localnicii numesc acest obicei Iordanul.  Participantele la sărbătoare aduc de acasă mâncare și băutură pentru întreaga noapte. Petrecerea are loc în sala Căminului cultural, fiind interzisă cu desăvârșire prezența bărbaților.

petrecere (2)

Cu mare greutate noi am obținut permisiunea de a înregistra pe casetă video sărbătoarea Iordanului – 1993 . Singurii admiși sunt membrii tarafului, care interpretează cântece și dansuri populare spre marea satisfacție și bucurie a fetelor și femeilor care se prind în horă, unele travestindu-se în bărbați. Cel mai pricepute femei interpretează diverse scene cu măști, tematica satirizând anumite aspecte din viața satului, spre hazul general.