Câmpia Bărăganului, arsă de milenii de un Soare nemilos și bântuită iarna de Crivățul năprasnic, a constituit, deopotrivă, subiect pentru oamenii de litere sau pentru maeștrii penelului. De la Alexandru Odobescu, Panait Istrati sau V. M. Galan, în literatură și de la prima reprezentare plastică a lui Nicolae Grigorescu și până la pictorii din noua generație, Bărăganul a fost un subiect abordat cu succes în literatura și arta plastică din România.

            Nici pictorii din fostul județ Ialomița nu puteau să nu fie sensibilizați de multitudinea subiectelor pe care le putea oferi Bărăganul, de la cromatica specifică celor patru anotimpuri până la redarea pe pânză a figurilor sănătoase de țărani aflați la muncile câmpului. Astfel, pictori precum Tudor Lorman, Tache Papatriandafil, Aurel Nicolescu sau Mihail Mihalcea-Poiana, vor imortaliza în picturile lor frumusețea Bărăganului și a oamenilor lui. Din păcate, multe din tablourile lor se află astăzi prin colecții particulare, noi fiind lipsiți de posibilitatea de a le identifica. Suntem însă beneficiarii unor reproduceri realizate de redacția „Pământul” – ziarul  lui Eugen Cialâc, și publicate în paginile mai multor numere din perioada anilor 1933-1940.

            Dar pictorul din anii interbelici care  a relizat cele mai multe tablouri a căror tematică surprinde numeroase aspecte din viața oamenilor din Bărăgan este o femeie, pe numele ei de artistă LELIA URDĂRIANU, supranumită PICTORIȚA BĂRĂGANULUI.

            Lelia Urdărianu s-a născut la Slatina, pe 6 mai 1899 și provenea dintr-o familie boierească, originară din satul Urdari – Gorj. Pe linie maternă, Lelia Urdărianu avea ascendență franceză, înaintașii săi trăgându-și originea din familia marchizului Ernest Berdalle de Lapommeraye.

            Studiile primare le-a făcut la Slatina, apoi gimnaziu la Școala de Fete din Focșani. În anul 1914 a fost admisa la Școala de Belle Arte din Bucuresti, unde își perfecționează talentul nativ în arta plastică. Ca multe alte aristocrate ale epocii, urmând exemplul Reginei Maria, în timpul primului război mondial a fost infirmieră voluntară.

            În anul 1922 se căsătorește cu dr. Ion Stoianovici, descendent al Familiei Poenarilor din satul Poiana, care avea o moșie frumoasă în satul Perieți. Au împreună doi copii, Șerban și Ileana, aceasta din urmă fiind donatoarea unor documente și tablouri care se află astăzi în depozitele Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia.

La Perieți, împreună cu cei doi copii, Șerban și Ileana

Dr. Ion Stoianovici moare în anul 1926, Lelia moștenind o parte din moșia din Perieți și o casă în București, unde se stabilește cu cei doi copii, frecventând cercurile unor artiști plastici, prin intermediul cărora reușește să-și expună primele tablouri, tot mai apreciate de critica vremii.

Vara și-o petrecea însă la moșia de la Perieți, pe care o arendase. Aici avea să cunoască multe din realitățile Bărăganului, mai ales după anul 1934, când se recăsătorește cu diplomatul Aureliu Ion Popescu, cu care reușește să creeze pe moșia sa de la Perieți cea mai modernă fermă de legume și semințe de plante din întreg estul Europei. Continuă să picteze, subiectele lucrărilor sale fiind luate, aproape în exclusivitate, din lumea Bărăganului.

Lucrările sale vor fi expuse la Saloanele naționale de pictură, iar în anul 1934 o vom regăsi printre expozanții Salonului de toamnă de la Paris. Critica de specialitate este tot mai elogioasă la adresa Leliei Urdărianu, Petru Comarnescu denumind-o PICTORIȚA BĂRĂGANULUI. Mai târziu, într-un catalog de expoziție din anul 1947, acesta, referindu-se la fresca impresionantă dedicată Bărăganului, realizată de Lelia la conacul ei de la Perieți, scria: “Lelia Urdărianu are meritul de a fi adus în pictura murală Bărăganul, fiind pioniera exploatării lui plastice”.

În Ziarul călărășean “Pământul”, nr. 209-211/1940, Eugen Cialâc îi rezervă artistei Lelia Urdărianu o pagină, unde sunt publicate șase reproduceri după tablouri care fuseseră incluse în Expoziția “Bărăganul”, organizată în decembrie 1939 la sala Dalles din București. La rugămintea lui Cialâc, poetul, scriitorul și eseistul Adrian Maniu publică, în aceeași pagină, un adevărat poem, intitulat „Icoane zugrăvite pentru anotimpuri: Bărăganul”, dedicat artistei Lelia Urdărianu.

Odată cu instaurarea regimului comunist, viața artistei cunoaște necazurile tuturor fostelor familii înstărite din România. Își va afla sfârșitul în anul 1979, la 80 de ani, lăsând în urmă o operă artistică și umană dedicată, cu prediecție, Bărăganului și oamenilor săi.

Pentru cititorii blogului meu, voi publica patru din cele 6 reproduceri din ziarul Pământul, nr. 209-211/1940, cu precizarea că au fost colorate digital. Din păcate, tablourile ale căror copii le public, nu se găsesc în Colecția donată de Ileana Stoianovici Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia.

În arman

La secerat

La treierat

Treieratul

Autoportret