Construirea Liniei de cale ferată Ciulnița Călărași(1886-1887) și dragarea brațului Borcea, realizată cam în aceeași perioadă, au constituit două elemente importante care au lansat viața comercială a urbei de pe Borcea. Grânele Bărăganului pleacă acum la export, Călărașiul devenind un loc spre care se îndreaptă tot mai mulți negustori de cereale. Anuarele și documentele vremii amintesc numele primilor comercianți de cereale care-și stabilesc reședința la Călărași, cei mai mulți dintre ei fiind evrei și greci: Mitrani, Finți, Becker, Grunberg, Axenfeld, Grigoriadis, Kiriak, Loebel, Rosolimos, Vasilopol.  Printre ei reușește să se afirme în branșă și un călărășean de baștină. Se numea Ilie Câsâru, fiul lui Ene Câsâru, de fel din Călărașii Vechi și care se stabilise în urbea de pe Borcea după emanciparea orașului la 24 septembrie 1852, ridicându-și aici o casă frumoasă pe str. Mihai Viteazu nr. 1.

Ene Câsâru a avut trei fii, Ștefan, Ilie și Stan, toți implicați în afaceri comerciale, dar cel care a reușit să strângă a avere considerabilă a fost Ilie Câsâru, născut în anul 1860 și decedat la 17 iulie 1929, așa cum se precizează pe monumentul funerar al familiei aflat în Cimitirul Central.

Monumentul funerar al Familiei Câsâru

Comerciant de cereale vestit, Ilie Câsâru a practicat și arendășia, ocupându-se de exploatarea terenurilor agricole ale lui Nae Maltezeanu, cel mai bogat călărășean al vremii. Din arendășie și comerțul cu cereale a reușit să adune mulți bani pe care i-a folosit pentru dezvoltarea afacerilor și construirea mai multor case. Pentru depozitarea cerealelor a cumpărat o suprafață de 4000 de mp., situată între actualele străzi Republicii, Viitor, Alexandru Sahia și Eroilor  pe care a construit “12 ochiuri de magazie, construcție de zid, având o lungime de 40 de m, lățime 17,50 m, învelite cu fier. Întreaga magazie e prevăzută cu podea de lemn, pentru depozitat cereale.”  

Extras din Inventarul Administrației financiare Ialomița

După cum reiese dintr-un inventar realizat de Administrația financiară pe 15 august 1929, la puțin timp după moartea lui Ilie Câsâru, pe același loc de 4000 mp se mai aflau: „un corp de case, construcție de zid, compus din una prăvălie și camere, învelite cu fier… una magazie, construcție de zid, învelită cu fier, în care se află un vapor condus cu aburi pentru elevatorul magaziei… una magazie construcție de zid având un șopron, situată în partea dinspre apus a magaziilor celor mari.”

Toate aceste bunuri au fost moștenite de nepotul său Gheorghe St. Câsâru, Ilie Câsâru neavând copii, care a continuat tradiția familiei de comerciant de cereale. Odată cu instalarea regimului comunist toate aceste bunuri au fost confiscate și demolate în două etape, la începutul anilor ’70 și ‘ 80 în locul lor ridicând-se clădirile actuale în care se află sediile Poliției municipale și ale Inspectoratului județean de poliție.

Deși nu a avut copii, în anul 1905, Ilie Câsâru a construit o frumoasă casă aflată pe str. Grivița la nr. 68(azi nr. 86), despre care același document al Administrației financiare Călărași făcea următoarele precizări: “Un imobil în Călărași, str. Grivița nr. 68, compus din 8 camere, antreu, galerie, construcție de zid, învelită cu țiglă, având sobe de teracotă în camere.”

Casa Ilie Câsâru de pe str. Grivița în care funcționează Parchetul municipal

După moartea lui Ilie Câsăru și această clădire este adjudecată de moștenitorii lui, fiind naționalizată după anul 1950, devenind primul sediu al Miliției raionale Călărași. Din 1953 și până în 1956 aici a funcționat internatul Școlii medii tehnice agricole din Călărași, pentru ca din 1956, grație eforturilor depuse de Vasile Mareș, primul director al Arhivelor Statului din Călărași, aici să se instaleze birourile și o parte din depozitele cu documente ale Filialei Călărași a Arhivelor Naționale. Personal am lucrat în această clădire de la 1 august 1976 până la 1 septembrie 1977, când Arhivele Statului au fost mutate la Slobozia, devenită, între timp, capitala reînființatului județ Ialomița. După mutarea Arhivelor, în fosta casă a lui Ilie Câsâru a fost instalată Judecătoria Călărași, iar din anul 1995 aici funcționează Parchetul de pe lângă Judectoria Călărași.

Monograma lui Ilie Câsâru și anul construcției inscripționate pe frontonul clădirii

Cu un an înainte să moară, la 16 februarie 1928, prin Ordonanță de adjudecare emisă de Tribunalul Ialomița, Ilie Câsâru devine proprietarul unei importante clădiri din Călărașiul interbelic, aflată la intersecția străzilor Slobozia cu București, fostă proprietate a lui Gh. Constantinide pe care acesta o pusese gaj în favoarea lui Ilie Căsăru. Dintr-un document contemporan aflăm că această clădire “la parter se compune din 3 prăvălii: două pe str. Slobozia și una pe str. București. În subsolul prăvăliei din colțul străzii Slobozia cu strada București există o hrubă. La etaj construcția are 9 camere pentru locuință, situate pe două coridoare.”

Clădirea lui Ilie Câsâru achiziționată în anul 1928

După moartea lui Ilie Câsâru, clădirea din imaginea de mai sus va fi vândută de către moștenitorii lui către Vasile și Gheorghe Sumbasacu, care își vor instala aici celebrele magazine Sumbasacu. Clădirea va fi naționalizată în anul 1950 iar la începutul anilor ’80 va fi demolată. Pe fostul amplasament al acestei clădiri se află astăzi Statuia ecvestră a Regelui Carol I.

            Cu toate că atât eu cât și prof. Nicu Țiripan am scris în mai multe rânduri despre adevărata poveste a clădirii cunoscută de călărășeni drept “Poșta Veche”, o recentă postare de pe site-ul WIKIPEDIA m-a determinat să reiau cât mai documentat problema și să clarific, odată pentru totdeauna, istoricul acestei clădiri, mai ales că recent, la Arhivele Naționale din Slobozia, am descoperit un document care lămurește pe deplin lucrurile.

            Dar iată ce este scris, negru pe alb, în WIKIPEDIA: “Construită înainte de anul 1894 (pe vremea lui Carol I) cu funcțiunea principală de Poștă, clădirea situată în Str. București nr. 193 este singura clădire de Poștă de acest tip care mai există în acest moment în România.” Ca unul care iubesc Călărașiul, orașul în care m-am format ca om și ca intelectual, o asemenea afirmație cum că la mine în oraș există singura clădire din România construită cu destinația de Poștă care se mai păstrează până astăzi ar fi trebuit să mă facă deosebit de mândru și să tac mâlc, chiar dacă știu că textul respectiv este o mare gogoriță. Nu o pot face, pentru că muza Clio nu-mi permite acest lucru.

Și atunci să vedem totuși care este adevărul istoric despre această clădire care astăzi, restaurată, îmbogățește zestrea edilitară, și așa destul de săracă, a urbei de pe Borcea. Să o luăm deci, cu începutul.

Un document descoperit recent de mine și care datează din 19 februarie 1888 ne spune clar că imobilul respectiv era o clădire privată, deja construită la acea dată și care consta din “o pereche de case de zid cu două etaje și subsol”. Imobilul era amplasat pe str. București, la intersecția cu str. Heliade Rădulescu, fiind identificat în Planul cadastral al orașului ca locul nr. 1, din Despărțirea a 12-a, culoarea albastră.

Extras din Planul cadastral întocmit de ing. Ioan Siminogeanu la 15 iulie 1852

            Clădirea fusese ridicată de  IACOVACHE BĂDULESCU pe locul care reprezentase „moștenirea zestrală” a soției sale Măndica, după cum se preciza în documentul la care am făcut referire mai sus și care era un Act  de împrumut cu ipotecă, prin care Iacovache Bădulescu împrumuta pe termen de cinci ani 16.000 lei de la pictorul călărășean Constantin Predeleanu, punând gaj imobilul de pe str. București nr. 159.

Extras din Actul de împrumut cu ipotecă încheiat la 19 februarie 1888 între Constantin Predeleanu și Iacovache Bădulescu

            Dar cine era acest Iacovache Bădulescu care înainte de 1888(foarte probabil prin 1883, după cum afirma pictorul Constantin Predeleanu în a sa broșură Noțiuni istorice asupra județului Ialomița) își permisese să construiască una dintre cele mai frumoase și spațioase clădiri private ale Călărașiului.

Din documentele consultate de mine rezultă că Iacovache Bădulescu s-a născut la Fetești în anul 1844, într-o familie de oamnei înstăriți care se ocupa cu arendășia, calitate în care documentele vremii îl amintesc și pe Iacovache după 1870, când avea în arendă Moșia statului de la Fetești. Se stabilește la Călărași în anul 1875, după căstoria cu Smaranda Stănescu, fiica lui Petre Stănescu, un călărășean bogat, care ocupase în trei rânduri funcția de primar al urbei de pe Borcea, și a Mitanei Hagi Țoncovici, care provenea dintr-o altă familie celebră și bogată a Călărașiului, a căror casă, construită prin anii 1836-1838 pe terasa dinspre parc, a rezistat până la cutremurul din 1977.

Casa lui Țoncovici de pe terasa Parcului Central, demolată în 1977

Iacovache și Smaranda Bădulescu au avut nu mai puțin de 8 copii(6 băieți și două fete) din rândul cărora Alexandru I. Bădulescu, avocat de profesie, va ajunge prefect, deputat și senator de Călărași. Dar cel mai cunoscut din familia Bădulescu avea să fie Virgiliu, care va îmbrăca haina militară, ajungând până la gradul de general. El este “părintele” primului Batalion de vânători de munte din România(1916) și întemeietorul Oficiului Național de Educație Fizică(ONEF) și al Institutului Național de Educație Fizică(INEF) în anul 1922. Moare în timpul celui de al doilea război mondial, la 27 decembrie 1944. Astăzi, în semn de respect și apreciere, Brigada 61 vânători de munte poartă numele generalului Virgiliu I. Bădulescu, fiul lui Iacovache și Smaranda Bădulescu, născut la Călărași pe 23 septembrie 1882, în casa părinților săi de pe str. Heliade Rădulescu nr. 4.

Virgiliu Bădulescu și casa în care a văzut lumina zilei

            După moartea mamei sale, în anul 1901, Alexandru Bădulescu moștenește imobilul din str. București nr. 159, unde își instalează biroul de avocatură și redacțiile ziarelor “Deșteptarea Ialomiței” și “Dunărea”. Cu începere de la 23 aprilie 1913, Alexandru Bădulescu închiriază o parte din imobil Biroului de poștă Călărași, care fusese înființat încă din anul 1865 și care până atunci funcționase în diferite case particulare, iar în perioada anilor 1896-1902 chiar în noul local al Prefecturii.

Întrucât Alexandru Bădulescu se căsătorise în anul 1906 cu Sofia Angelescu din București, naș de cununie fiindu-le liderul conservatorilor călărășeni, Mihai Cantacuzino, fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, cel mai bogat român de la începutul secolului XX, după 1930 își va muta atât cabinetul de avocatură cât și domiciliul în Capitală, localul din Călărași fiind închiriat în totalitate Oficiului local de poștă și telefonie, care a funcționat aici până prin anii 1967-1968 când se mută în noul sediu din Centru.

Clădirea de pe București primește alte funcționalități temporare, inclusiv cea de internat școlar, dar începe să se deterioreze, ceea ce îi determină pe proprietarii legali, Alexandra Bădulescu și Maria Sofia Cârjan, să o doneze municipalității Călărași în anul 1976. Intrat în domeniul public, imobilului din strada București avea să i se dea mai multe întrebuințări până în anul 1990(Casa a căsătoriilor și Tribunal județean după 1981).

Sediu al Tribunalului județean

După 1990 aici au avut sediile mai multe gazete și partide politice locale, precum și unele birouri ale finanțelor publice. Neîntreținut, localul ajunge o ruină, deși fusese declarat monument istoric. Această calitate avea până la urmă să îl salveze. Un proiect de reabilitare fusese inițiat de primarul Nicolae Dragu, dar nefinalizat din cauza neseriozității unei firme din București căreia i se atribuise localul cu condiția refacerii conform arhitecturii inițiale. Grație insistențelor lui Florin Rădulescu, actualul custode al Muzeului Municipal, proiectul este reluat și finalizat de fostul primar Daniel Ștefan Drăgulin, în urma unei finanțări asigurate de Agenția de dezvoltare Sud Muntenia, cu sediul la Călărași. Așa se face că astăzi călărășenii pot admira una din puținele clădiri de patrimoniu reabilitate cu fonduri publice.

Casa Iacovache Bădulescu astăzi

            În anul 1833 când era investit în calitatea de reședință a județului Ialomița, Călărașiul avea cu puțin peste 1000 de locuitori, iar numărul caselor și hanurilor locale nu depășea cifra de 200. Situația se va menține aproape neschimbată până la momentul declarării așezării de la cotul Borcei drept  oraș liber, prin Hrisovul domnitorului Barbu Știrbei din 24 septembrie 1852.

Perioada imediat următoare a cunoscut o creștere considerabilă a cererilor cetățenilor din satele din județ, dar și din numeroase alte localități ale Munteniei, mulți dintre cei dornici putând acum cumpăra unul sau mai multe din cele aproape 1500 de locuri de casă scoase la vânzare de Primăria locală, conform primului Plan de sistematizare a orașului întocmit de inginerul Scarlat Popovici și finalizat de inginerul hotarnic Ioan Siminogeanu.

Planul de sistematizare al Călărașiului întocmit în iulie 1852 de ing. Ioan Siminogeanu

Printre familiile care au cumpărat aici locuri de casă s-a aflat și Familia Vlădoianu, oameni înstăriți, de loc din satul Vlădaia, județul Mehedinți. Unul dintre fii acestei familii, Ion Vlădoianu, înrudit cu Barbu Vlădoianu, cel care avea să devină primul primar al Bucureștiului după aplicarea Legii comunale din 1864, avea să folosească cu maximum de chibzuință agoniseala familiei devenind unul dintre primii mari comercianți ai Călărașiului. Astfel, conform informațiilor oferite de  anuarele comerciale ale vremii, în anul 1882 îl găsim cu o cofetărie și patiserie pe str. Principală(Știrbei Vodă), pentru că din anul 1890 să-și diversifice afacerile în aproape toate domeniile comerțului local, posedând inclusiv o Fabrică de producere a săpunului.

Reclamă publicată în “Gazeta Ialomiței” din 3 august 1895

Cele mai importante magazine Vlădoianu se aflau pe strada Știrbei Vodă, la nr. 28, 40 și 46. Într-unul din aceste imobile locuia Familia lui Ion Vlădoianu, alcătuită din trei băieți(Leon, Nicolae și George) și două fete – Ecaterina și Filofteia.

Ion Vlădoianu

Cum averea lui Ion Vlădoianu creștea considerabil, acesta cumpără noi locuri de casă pentru toți cei patru copii ai lui, cărora le construiește clădiri deosebit de frumoase, pe fațada cărora inscripționează atât data ridicării cât și inițialele I. V. Din investigațiile făcute de noi, una din cele patru clădiri a fost ridicată pe str. Sf. Nicolae în anul 1900, pentru fiica sa Ecaterina, imobilul respectiv existând și astăzi, frumos reabilitat de Familia Micescu. Toate cele trei imobile ridicate pentru băieți se aflau pe str. București. Din toate trei se mai păstrează doar cel construit pentru Nicolae, în anul 1905, imobil cunoscut ca fostul sediu al Judecătoriei Călărași.

Ion Vlădoianu încetează din viață în anul 1922, la venerabila vârtă de 83 de ani și este înhumat în Cavoul Familiei Vlădoianu pe care și-l construise în Cimitirul Central încă din anul 1900. Întreaga avere rămâne celor trei băieți, care-și vor concentra afacerile pe Magazinul Ferometal de pe str. București, acolo unde astăzi funcționează Magazinul La Doi Pași.

Cavoul Familiei Vlădoianu din Cimitirul Central

Dar să vedem povestea Caselor Vlădoianu care se mai păstrează astăzi în municipiul Călărași, ambele fiind declarate monumente istorice. În ceea ce privește imobilul de pe str. Sf. Nicolae nr. 37(41), construit de Ion Vlădoianu în anul 1900, acesta a fost dat drept dotă fiicei sale Ecaterina la căsătoria acesteia cu Alexandru Giuran, căsătorie intervenită, foarte probabil, chiar în anul 1900. La rândul ei, familia Giuran donează acest imobil fiicei lor Constanța, care în anul 1922 se căsătorea cu căpitanul călărășean Aurelian Ioan Gheorghiu, ofițer în Regimentul 23 Infanterie. Familia Gheorghiu deține acest imobil până în anul 1951 când le este confiscat în mod abuziv, aici fiind instalat Muzeul regional Călărași, înființat la 1 mai 1951, când județul Ialomița devenise Regiunea Ialomița.

Muzeul Regional Călărași instalat în Casa Vlădoianu. Fotografie din patrimoniul Muzeului municipal Călărași

Colonelul Gheorghiu se va lupta în instanță și în anul 1955 va reuși să reintre în posesia de drept a imobilului, Muzeul de istorie mutându-se în localul din str. Progresul, unde funcționează și astăzi.

După moartea colonelului Gheorghiu, clădirea respectivă este moștenită de fiica acestuia, Elena Florica, căsătorită Palade, cunoscută de călărășeni sub numele de Lizica Palade, în a cărui proprietate s-a aflat până la decesul acesteia, intervenit în anul 2002. După moartea lui Lizica imobilul a fost închiriat firmei Digital Trust și mai apoi Centrului Credis. În 2006 imobilul este cumpărat de Familia Micescu, care-l recondiționează făcându-l astfel unul din puținele imobile de patrimoniu care arată superb în orașul de pe Borcea.

Casa Vlădoianu(Micescu), astăzi

Pictură murală din interiorul Casei Vlădoianu(Micescu)

Cea de a doua casă a lui Ion Vlădoianu care se păstrează încă la Călărași este situată pe str. București nr. 213, dar care, din păcate, nu a avut soarta celei descrise mai sus. Imobilul în cauză a fost construit în anul 1905 pentru fiul său Nicolae Vlădoianu, născut la Călărași pe 7 august 1878.

Foarte probabil că tatăl său i-a dăruit lui Nicolae casa respectivă cu prilejul căsătoriei acestuia. Familia lui Nicolae Vlădoianu, care împreună cu fratele său George dețineau în proprietate Ferometalul de pe str. București, a locuit în această casă pănă la începutul anilor 50 când imobilul respectiv este naționalizat și aici se instalează Securitatea Călărași, care a funcționat în acea clădire până în anul 1977 când se mută, împreună cu Miliția municipală, în imobilul de pe B-ul Republicii, colț cu Eroilor. După anul 1977 și până în anul 1981 aici a funcționat Șantierul de construcții al ing. Radu Trapiel. După înființarea județului Călărași, în anul 1981 Miliția municipală revine în acest imobil unde va rămâne până în anul 1992, când se reîntoarce în clădirea proprie de pe Republicii.

Sediu al Miliției(Poliției) municipale. Fotografie din patrimoniul Muzeului Dunării de Jos

Aici, pe str. București nr. 213 se instalează Judecătoria Călărași care va funcționa în acest local până la darea în folosință a Palatului de justiție de pe str. Eroilor, colț cu București.

Sediu al Judecătoriei Călărași. Fotografie din patrimoniul Muzeului Dunării de Jos

Între timp, în baza legislației care a permis revendicarea imobilelor abuziv confiscate de către statul comunist, urmașii lui Nicolae Vlădoianu au obținut clădirea în instanță și au pus-o în vânzare. Din păcate nu s-a găsit nici un cumpărător pănă în momentul de față, imobilul aflându-se într-o stare avansată de deteriorare.

Casa Vlădoianu de pe str. București, astăzi!