Obicei agrar, care se practică în teritoriul carpato-danubiano pontic de după cucerirea Daciei de către romani, Plugușorul reprezintă o altă formă de colindă, o colindă declamată, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii.
Din punct de vedere istoric, Plugușorul, care este singurul obicei păgân din Balcani întâlnit numai la români, consfințește atât latinitatea neamului românesc, cât și cupația tradițională a românilor, aceea de agricultori și crescători de animale.
În același timp, Plugușorul vorbește și de rodnicia deosebită a solului, îndeosebi a celui din câmpiile fără de sfârșit ale Bărăganului. Dacă Plugușorul precizează că spicul grâului era “cât vrabia”, iar paiele erau “cât trestia”, un document de epocă, care descria incursiunea lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, pe teritoriul de astăzi al județului Călărași, menționa faptul că, pentru a-și face drum prin lanurile de grâu, soldații macedoneni fuseseră nevoiți să facă apel la sulițe, așa de înaltă era cultura de grâu prin aceste locuri.
Plugușorul se recita din casă-n casă în Ajunul Anului nou. Era practicat de copii sau adolescenți, ca și acum. Dar se spune că, mai demult, cu Plugușorul mergeau numai bărbații în puterea vârstei. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al buhaiului, de pocnetul bicelor și de urările colindătorilor.
Pentru toți cei care mă urmăresc pe facebook, public, mai jos, o variantă îmbunătățită a Plugușorului, de aici, din Bărăgan. Textul original este postat pe site-ul Parohiei Plevna. Fotografia reprezintă un grup de colindători din satul Plevna, comuna Lupșanu, locul de naștere al marelui folclorist și bariton călărășean, Mihail Vulpescu.

Aho, aho, copii si frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alaturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Mâine anul se înoiește,
Plugușorul se pornește
Și incepe a ura,
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are.
Semne bune de belșug,
Pentru brazda de sub plug.
Plugușor cu patru boi,
Ia mai mânați măi flăcăi! Hăi, hăi…
S-a sculat mai an,
Bădica Traian,
Și-a-ncalecat
Pe-un cal învățat,
Cu șaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătasă,
Împletit în șase,
Cât vița de groasă.
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleaga-un loc curat,
De arat și semănat.
Și-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coada codălbeni,
În frunte țintăței.
Ia mai mânați, măi flăcăi! Hăi, hăi…
Cu luna, cu săptamâna,
Își umplu cu aur mana.
Si el vru sa vadă
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-nalt cât trestia.
Ia mai mânați, măi flăcăi! Hăi, hăi…
Traian iute s-a întors
Și din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai năzdravan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tighina – apucat
Si oțel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerătorii tari.
Și-altele mai mititele,
Pentru fete ocheșele
Și neveste tinerele.
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel să dea și la voi
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem ca va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Și ne-așteaptă și-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viță-aleasă,
De aici,din Bărăgan,
LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!