TURTUCAIA – ORAȘUL PICTORILOR

88c548b0cc55088e98cbcbe7248481ca-7915606-1000_1000_11

Turtucaia(actualmente Tutrakan – în Republica Bulgaria) este o localitate de pe malul drept al Dunării, situată  în fața Olteniței, care este legată începând din antichitate de istoria meleagurilor călărășene. Aici romanii ridicaseră încă din secolul I î. d. Hr. un oraș fortificat numit Transmarisca, iar Constantin cel Mare își așezase ctitoria sa Constantiniana Dafne pe malul stâng, pentru ca împreună, cele două cetăți să supravegheze și să controleze circulația pe Dunăre.

Mai târziu, în evul mediu, unii domnitori trec pe la Oltenița(atestată documentar la 13 aprilie 1515) și Turtucaia în drumul lor către și de la Istanbul, acolo unde erau chemați la ordine de către sultanii Înaltei Porți. Așa procedează și Constantin Vodă Brâncoveanu, care în anul 1703, când se întorcea de la Istanbul, trecea Dunărea pe la Turtucaia către Oltenița și de aici la reședința sa de vară de la Obilești(Valea Argovei).

Nu întâmplător domnitorii români treceau pe la Turtucaia. Ei știau faptul că aici exista o comunitate importantă de români, care, așa cum o mărturisesc documentele vremii, își întemeiaseră propria școală cu predare în limba română încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, școală care a funcționat fără întrerupere până la încorporarea Cadrilaterului la Regatul României, în urma Păcii de la București din august 1913.

cl_152_Scoala_din_Turtucaia

Devenită parte componentă a statului român, arondată județului Durostor, cu reședința la Silistra, Turtucaia avea să fie cunoscută în anii interbelici ca o localitate pitorească, în care realizările administrației românești coexistau cu tradițiile orașului turcesc de altădată.

O interesantă descriere a orașului Turtucaia din anul 1935 am întâlnit pe blogul De ieri, de azi care reproduce un articol din revista “Realitatea ilustrată” din 11 decembrie 1935, intitulat Orașul pictorilor.

Pentru cititorii blogului meu am selectat câteva pasaje interesante din articolul mai sus menționat.

„Pe când vaporaşul nostru se apropia de dealurile Turtucăii apăru, pe neaşteptate, întreaga panoramă a oraşului: case şi căsuţe cu ceardacuri ciudate, acoperite cu țiglă roşcată, pierdute discret în verdeaţa pomilor. De departe, idilicele locuinţe par un fel de jucării suprapuse, etajate anume pe coline, amintind priveliştea peisagiilor japoneze. Ți s’ar părea că eşti în apropiere de Tokio, dacă ochii n’ar prinde, dintr’o dată turnurile bizantine ale bisericuței creştine şi cele două minarete cu cerdac şi vârfuri ascuțite, profilându-se pe cer…

c2ee06c1b5b0b6288ddf67fbb0e3c783

 „Turtucaia româneasca este  singurul loc din Europa unde se mai pot vedea azi cadâne cu şalvari şi mahomedani cu fes si turban. În preajma debarcaderului, pe mal, se zăreşte, în neorânduială, nişte ferărie veche, mâncată de rugină. E aproape să fie înghițită de fluviu; cu tot aspectul ei monstruos, grămada de blocuri de oțel groase cât un perete, unele întregi, altele sparte, trântite la întâmplare, pare să fie o amestecătura netrebnică. Când apele cresc, aceste triste și sinistre simboluri dispar sub valuri. În schimb, atenția este atrasă de cele trei mori de apă, mori patriarhale, cari înveselesc priveliştea, întruchipând – prin contrast – belşugul şi buna înţelegere dintre oameni. Pe străzile patriarhale ale Turtucăii cadânele care se îndreapta agale spre moschee cu fața acoperită  „cu un fel de față de masă trasă peste cap”. Acestea sunt cele sărace. Femeile din mica burghezie sau cele mai de rang, poartă un costum întreg, cu fustă, purtând şalvarii pe dedesupt. Fusta are două foi: una se lasă în jos, iar pe cealaltă o ridică peste cap, de la brâu. Le plac grozav papucii coloraţi şi de multe ori se înghesuesc în faţa vre-unei prăvălii, unde se vede această încălţăminte prinsă grămadă pe nişte scânduri aşezate vertical.

Turtucaia

Deşi se spune că turcii sunt indolenţi, totuşi i-am văzut muncind din greu, tăind cu hărnicie lemne, cărând saci şi alte greutăţi enorme în spinare, pe urcuşurile Turtucăii. Pe de altă parte, unii stau ore întregi nemişcaţi prin faţa vreunei prăvălii, hibernează mai ales prin cafenele. Casele vechi pitoreşti din Turtucaia au un fel de etaj, într’un colţ, cu un cerdac frânt. Dedesubt, la parter, se văd două uşi: una dă în cafenea, unde intră bătrânii, cu turban şi fes, aşezându-se pe o laviţă lată turcească, cu tavanul peste cap. A doua uşă tot la stradă, în rând cu uşa cafenelii, dă în pivniţa casei. De altfel să nu ne mire prea mult – ciudăţenia acestei arhitecturi. Chiar în Bucureşti, pe Calea Moşilor spre Moşi şi în alte părţi, am văzut uşi la trotoar, cari dau în pivniţa casei. Cum strada a devenit cu timpul un important centru comercial, aceste pivniţe au fost transformate în prăvălii…

Administraţia Ţurtucaii şi-a propus să modernizeze localitatea dându-i aspectul unui oraş obișnuit. Multe case, străzi întregi pitoreşti, iubite de pictorii noştri, au şi fost dărâmate. Grădina cu monumentul turcesc a devenit depozit de lemne. A fost doborâtă la pământ şi una dintre cele două moschee, rămânând în picioare doar minaretul ei. Turnul a devenit un loc favorit de joc pentru copii, care se suie veseli şi sgomotosi în cerdacul circular şi de acolo strigă : „Alah! Alah!”, încercând să imite pe bătrânul muezin care a plecat nu de mult la Adrianopol. Pe malul Dunării a fost dărâmată o stradă întreagă…

Turtucaia 1913

Vizitatorii bucureşteni nu prind de obicei aceste aprecieri, puţin măgulitoare, deoarece ei preferă cafeneaua „Kîuciuc-Capşa”, dintr’un pavilion de scânduri, pe unde nu vin turci, dar care are faima de-a servi o cafea extraordinară. Nu este vară, în care oraşul să nu fie vizitat de pictori bucureşteni. Aproape nu e pictor român, care să nu fi trecut prin Turtucaia. Maestrul Artacchino, unul dintre cei îndrăgostiţi de portul dunărean, ne spunea:

– Să-i sugeraţi primarului din Turtucaia ideea că oraşul nou să-l construiască pe malul Dunării încolo. Are loc destul în faţa Olteniţei. Să lase în pace oraşul vechi, care are un farmec deosebit, fiind un punct de atracţie pentru artişti, pictori şi alţi vizitatori. S’ar putea întemeia aci o frumoasă staţie climaterică. Odată cu banalizarea oraşului, vor fi goniţi toţi vizitatorii. În loc să se desfiinţeze monumentele istorice ar trebui, dimpotrivă, reconstruită moscheea, păstrându-se diferitele colţuri pitoreşti ale vechiului oraş turcesc. De asemeni ar trebui făcute înlesniri simpaticei populaţii mahomedane care, plecând, ia cu dânsa mare parte din farmecul acestei bijuterii de pe malul bătrânului Danubiu.”

631173927900602053103825-164727-700_700 (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s