În urmă cu câțiva ani a apărut în Revista “TAIFASURI” un articol intitulat Galeriile subpământene de la Călărași, opera unei civilizații dispărute? în care autorul, în goana după senzațional, menționa “că primele aşezări din zonă au fost clădite de o civilizaţie de mult apusă, dinaintea naşterii poporului geto-dac…”  Apoi, în aceeași notă fantezistă, subtitra: Catacombele cu proprietăţi miraculoase, exploatate de Mircea cel Bătrân şi de cavalerii templieri; Experienţă nerecomandată cardiacilor; Poartă energetică spre un univers paralel; Bază de lansare pentru nave extraterestre?; Vrăjitorie şi magie în vremea lui Matei Basarab.

Articolul respectiv a fost preluat și de două  ziare călărășene, fapt ce a determinat ca în rândul cititorilor să apară comentarii bizare despre așa-zisele catacombe ale Călărașiului, după unii adevărate galerii seculare care legau urbea de pe Borcea cu Cetatea bizantină din insula Păcuiul lui Soare!

Este adevărat că la nivel național în ultimii ani s-a scris mult despre “Catacombele României”, valul de articole din multe ziare și reviste fiind declanșat de cartea lui Ionuț Vlad Musceleanu și Emil Străinu intitulată SECRETELE ROMÂNIEI SUBTERANE, lucrare în care autorii, folosind numeroase surse de informații, au ajuns la concluzia că în România există aproximativ 500 de km de construcții subterane istorice, realizate din timpuri străvechi până în zilele noastre, aici fiind incluse și buncărele lui Ceaușescu din București. Este de remarcat faptul că cei doi autori nu se hazardează în afirmații paranormale cum face, din păcate, Revista “Taifasuri” în cazul galeriilor  subterane de la Călărași.

Și noi cunoaștem faptul că în multe localități din România există sisteme de galerii subterane construite de localnici, fie pentru a se proteja în cazul unor atacuri străine, fie pentru a-și ascunde aici bunurile în cazul rechizițiilor forțate care se practicau mai ales în evul mediu. Dar cele mai multe din aceste galerii subterane se foloseau ca simple depozite pentru bunurile perisabile.

În cazul Călărașiului, lucrurile sunt puțin mai simple, datorită specificului așezării. După cum se știe, până la emanciparea sa prin cumpărarea de teren, consfințită prin Hrisovul domnitorului Barbu Știrbei la 24 septembrie 1852, Călărașiul s-a constituit și dezvoltat ca așezare omenească pe o moșie privată, care a aparținut mai multor proprietari și care în jurul anului 1700 a intrat în posesia Mânăstirii și Spitalului Colțea din București. În aceste condiții, localnicii, care nu erau proprietari pe terenurile pe care se stabiliseră, nu și-au permis să ridice clădiri solide și cu atât mai puțin stabilimente comerciale pe care să le doteze cu beciuri și hrube subterane. Au existat câteva asemenea cazuri până la 1852 și acestea s-au înregistrat în situația hanurilor ridicate de arendașii moșiei, hanuri care aveau și galerii subterane destinate păstrării alimentelor și băuturilor alcoolice.

Situația avea să se schimbe radical după anul 1852, odată cu aplicarea Planului de sitematizare a orașului, care crea străzi noi, după sistemul rectangular. În calitatea lor de proprietari pe tereneurile pe care și le cumpăraseră cu bani grei, călărășenii încep să ridice construcții solide, multe dintre ele cu spații comerciale la parter. Toate acestea erau construite din start cu pivnițe imense, hrube și guri de aerisire, unde comercianții călărășeni își țineau mărfurile. Și ca să vă convingeți, voi publica, mai jos, câteva din sutele de anunțuri inserate în gazetele locale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care puteți constata și singuri care era situația de fapt a așa-ziselor catacombe călărășene.

           Extras din ziarul „Ialomițeanul” din 18 februarie 1889

Extras din ziarul „Ialomițeanul” din 27 august 1889

Extras din ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 18 iunie 1900

Extras din ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 18 iunie 1900

Ar mai fi de adăugat faptul că la Călărași au mai existat și un altfel de hrube, decât cele de sub prăvăliile comercianților. Este vorba de gropile arse pe care agricultorii și mai apoi engrosiștii de cereale le-au folosit pentru păstrarea cerealelor, până la construirea magaziilor de lemn, magazii care împânziseră Călărașiul în perioada interbelică, o mică parte dintre acestea păstrându-se și astăzi. Iată ce scria în anul 1856 doctorul america James Oscar Noyes, care vizitase Călărașiul în anul 1854: “În timp ce hoinăream prin oraș, era aproape să cad într-o groapă din pământ ce nu era păzită, pe care, la început, am crezut-o a fi un puț,  dar am descoperit că era intrarea într-o imensă sală subterană folosită ca depozit pentru grâne. Hambare ca acesta sunt obișnuite în Țara Românească, ba chiar peste tot în răsărit.”

            Acesta este adevărul istoric despre CATACOMBELE CĂLĂRAȘIULUI. Povestea științifico-fantastică a început pe la sfărșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 atunci când, demolându-se  clădirile de pe fostul Lipscani al Călărașilor(str. Sf. Nicolae) au apărut pivnițele și hrubele de sub fostele hanuri, prăvălii și bodegi călărășene. Vă invit și pe voi, cititorii mei, să vedeți câteva dintre fotografiile realizate atunci, fotografii care se află în Colecția Muzeului Dunării de Jos din Călărași și care mi-au fost puse la dispoziție, cu amabilitate, de arheologul Valentin Parnic, managerul muzeului, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

 

            Încercând să-mi ordonez Colecția virtuală de fotografii despre Călărașiul de ieri și de azi, am constatat că tehnica digitală permite descompunerea unor imagini. Aplicând această tehnică am reușit să obțin mai multe imagini din fostul Centru civic al Călărașiului. Chiar dacă asupra acestora urmează să mai lucrez, folosind aplicația fotoshop pentru a le îmbunătăți claritatea, mă grăbesc să vă fac părtași la bucuria mea, prezentându-vă un prim set de imagini noi rezultate prin prelucrarea unor cărți poștale ilustrate care au circulat pănă acum în spațiul virtual.

Extras dintr-o litografie austriacă realizată la 1900 după fotografiile realizate în Atelierul fotografic Rose&Boni din Călărași

O vedere de la Primărie spre Piață extrasă dintr-o Carte poștală realizată în anul 1904 după fotografiile acelorași Rose&Boni

Din același an(1904) o primă fotografie a Primăriei Călărași realizată de Rose&Boni

O imagine din 1912 a Hotelului “Unirea” care se afla lângă Primărie și care a fost demolat după cutremurul din noiembrie 1940

Str. Știrbei Vodă în anul 1924. Vedere spre Primărie

Lipscanii Călărașiului(str. Sf. Nicolae) la 1927

O imagine parțială a str. Știrbei Vodă(actual 1 Decembrie 1918) din anul 1928

Hotelul “Regal”(“Arcadia” de mai târziu) în anul 1932. Clădirea a fost demolată în anul 1984, pe locul ei fiind ridicat Blocul “Arcadia” de astăzi

Câteva clădiri de pe str. Știrbei Vodă aflate vis a vis de primărie(1932)

Aceeași stradă Știrbei Vodă dinspre Piață spre Primărie la 1936

Fostul Cazinou Central devenit Restaurant-Berărie Georgescu-Graur. Fotografie din 1936

 

            Întrucât am constatat că fotografiile din Colecția Muzeului Dunării de Jos din Călărași, postate de mine în spațiul virtual, au provocat un interes maxim din partea călărășenilor din țară și Diaspora, voi posta azi alte câteva fotografii din aceeași Colecție, cu precizarea că imaginile respective apar pentru prima dată în spațiul public, chiar dacă subiectul lor îl constituie clădiri cunoscute în oraș.

Așa cum am precizat și cu prilejul altei postări, consider că managerul Muzeului Dunării de Jos, arheologul Valentin Parnic, a făcut un gest de interes public atunci când mi-a permis ca fotografiile în posesia cărora am intrat să le ofer, la rândul meu, însoțite de comentariile istorice de rigoare, călărășenilor și nu numai lor.

Fotografiile pe care le public astăzi sunt prelucrate digital de subsemnatul și sunt însoțite de scurte informații istorice despre clădirile respective.

1. PREFECTURA JUDEȚULUI

Fotografia este realizată în anul 1991. Observați faptul că atunci încă nu aveam Consiliul județean(acesta a fost constituit după alegerile din martie 1992), în clădire, pe lângă Prefectură, funcționa și Cabinetul senatorial. Clădirea a fost construită în mai puțin de  doi ani de inginerul italian Giuseppe D. Ciconi, după planurile arhitectului Al. Săvulescu. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă la 11 iunie 1895(deci în urmă cu 125 de ani! Prefectura, se aude?) iar recepția provizorie s-a făcut în octombrie 1896. Aici a funcționat Prefectura județului și Tribunalul județean, Consiliul popular raional Călărași, apoi Consiliul popular municipal și din 1981, Consiliul popular județean și, mai apoi, Prefectura de Călărași și Consiliul județean Călărași(până în 1998, când s-a mutat în actualul sediu).

2. GIMAZIUL CAROL I

Fotografie realizată în anul 1982. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă pe 23 iunie 1881, în prezența ministrului învățământului de la acea vreme, V. A. Urechia. A fost dată în folosință în toamna anului 1882, aici fiind instalate școlile nr. 1 și nr. 2 de băieți. Din octombrie 1884 aici a funcționat Gimnaziul Știrbei, devenit liceu din toamna anului 1919. După mutarea, în anul 1957, a liceului într-un alt local, aici a revenit Școala nr. 1, actual Gimnaziul Carol I.

3. DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ

Fotografia este realizată în anul 1990, când în acest sediu funcționa Frontul Salvării Naționale. Clădirea este construită în anii 1887-1889 de Ana și Marinache Popescu și aici a fost cazat regele Carol I la vizita sa din octombrie 1890. Din anul 1923 aici a funcționat o școală de fete, iar în regimul comunist a fost sediu PCR, apoi Institut de proiectare și din 1981 sediu al Comitetului/Inspectoratului/Direcției județene de cultură.

4. INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN

Fotografia este realizată în anul 1982, când aici funcționa Direcția județeană pentru agricultură. Clădirea este construită în perioada 1936-1941 și aici a funcționat Liceul industrial de fete, Școala pedagogică de fete, Internatul Liceului N. Bălcescu(actual Știrbei), Direcția Agricolă și din 1992 Inspectoratul școlar județean.

5. “POȘTA VECHE”

Fotografia datează  din anul 1982 când aici funcționa Tribunalul județean. Clădirea a fost ridicată în anul 1883 de către Iacovache Bădulescu, tatăl avocatului Alexandru Bădulescu, deputat, senator și prefect de Călărași. Din anul 1912 localul este închiriat pentru poștă, oficiul poștal funcționând aici până în anul 1967 când s-a mutat în Palatul poștei și telefoanelor din centrul orașului. Până în 1981 aici a fost Casa Căsătoriilor. Clădirea, recent reabilitată, urmează să devină Centrul cultural municipal.

6. CĂPITĂNIA PORTULUI

Fotografia este făcută în anul 1982. Clădirea a fost construită în anii 1904-1905, după planurile celebrului ing. Anghel Saligny. Din 2014 este clădire privată, astăzi aflându-se într-o stare avansată de deteriorare.

7. GARA FLUVIALĂ

Fotografia datează de asemenea din anul 1982, când încă se mai făceau curse spre Ostrov. Clădirea este realizată în anul 1908, fiind ridicată după planurile aceluiași Anghel Saligny. Astăzi în clădirea respectivă funcționează oficii ale ANFR.

8. COLEGIUL ECONOMIC CĂLĂRAȘI

Fotografie din anul 1991. Clădirea a fost ridicată de către Camera de comerț Călărași în anii 1928-1929, după planurile arhitectului bucureștean Toma Dobrescu. De-a lungul vremii, aici au funcționat: Camera de comerț, Bursa de cereale și mărfuri, Liceul comercial, Școala generală nr. 2 și actualmente Colegiul economic.

9. HOTELUL PARC

Fotografie din anul 1984, dinainte de demolare. Clădirea a fost construită în anul 1929 de către Gheorghe Gh. Petculescu, cu destinația de hotel(Hotel Petculescu). În 1949 clădirea este naționalizată și aici este instalat Dispensarul TBC Călărași. După mutarea acestuia în localul de pe fosta stradă 23 August(în anul 1958) aici se rînființează un hotel(Hotel Parc), cu restaurant la parter(celebrul Restaurant 2 plămâni), care în anul 1968 se va muta în local nou de pe mal și va deveni Pescăruș, aici rămânând să funcționeze doar un Bar. Odată cu înființarea județului Călărași în anul 1981 și până la demolare aici o funcționat o Librărie.

10. CINEMATOGRAFUL VICTORIA

Fotografie realizată în anul 1982. Clădirea a fost construită în anii 1903-1904 de către Primăria Călărași cu destinația de Teatru(Casinou) comunal, destinație pe care și-a păstrat-o până în anul 1949, după care devine cinematograf. După anul 1990 clădirea capătă destinații ciudate, fiind, la un moment dat, chiar depozit de sare. A fost și sală de lectură a Bibliotecii județene. Astăzi este în stare avansată de degradare și așteaptă implementarea unui proiect de reabilitare.

 

Acum 145 de ani, la jumătatea lunii martie 1875, ieșea de sub tiparul Imprimeriei districtului Ialomița, amplasată la parterul Prefecturii de la Călărași, care funcționa într-un local închiriat de pe strada Știrbei Vodă, primul ziar local intitulat IALOMIȚA. De atunci și până azi, la Călărași s-au editat și tipărit în jur de 200 de ziare și reviste, unele efemere, altele cu o existență îndelungată.

Universitatea populară „Petre V. Haneș”, împreună cu Muzeul Municipal Călărași luaseră inițiativă organizării unei expoziții fotodocumentare dedicată acestui eveniment. Cum însă Criza coronaviruslui ne-a dat planurile peste cap, am luat decizia ca prin intermediul blogului meu să organizez un fel de Expoziție on-line, prezentându-vă, în serial, câte 10 publicații pe zi, cele mai importante ziare călărășene de ieri și de azi.

1. IALOMIȚA, oficios al Prefecturii județene de la Călărași, ziarul a apărut de la jumătatea lunii martie 1875 și până la finele anului 1885. Din ziar se păstrează câteva exemplare la Biblioteca Academiei, iar Filiala Ialomița a Arhivelor Naționale păstrează colecția anului 1881. De la finele anului 1876, odată cu instalarea guvernării liberale, și până în 1885 ziarul devine un fel de publicație a organizației PNL de la Călărași.
2. PRESENTUL, este a doua gazetă călărășeană și primul ziar de partid, care a apărut în perioada iulie-noiembrie 1876, fiind editat de liberalii călărășeni ce își constituiseră în anul 1876 propria organizație condusă de Ion Poenaru Bordea. Ziarul își încetează apariția în toamna anului 1876, când problemele liberalilor se vor reflecta în oficiosul Prefecturii deținută de liberali.
3. IALOMIȚEANUL, ziar de orientare liberală care a apărut la Călărași în perioada septembrie 1888 – decembrie 1895. Redactor șef al ziarului a fost Theodor C. Mănescu, primul ziarist profesionist călărășean.
4. ECOUL IALOMIȚEI, a apărut în anul 1889 ca ziar liberal editat de Nicoale Mănescu-Călărași. A avut sediul în casa patronului de pe str. Eliade Rădulescu nr. 1(actualul Restaurant “Casa Eliade”). Nicolae Mănescu a deținut calitatea de deputat și senator de Călărași în mai multe legislaturi. De asemenea a editat mai multe ziare de orienare liberală și a fost proprietarul fostului Hotel “Unirea” și a fostului Cinematograf „Flacăra”, demolat la începutul anilor ’80.
5. AURORA a apărut la Călărași în perioada anilor 1890-1891. Deși se menționa că redacția și administrația era la Tipografia lui Dimitrie Nicolescu din Călărași, din paginile ziarului se poate constata că gazeta respectivă este un oficos mascat al conservatorilor locali care se aflau la guvernare.
6. BORCEA, ziar sub intitulat “Organ consevator, politic, literar și comercial”, apare la Călărași în perioada noiembrie  1891-iulie 1892 și este tipărit la aceeași Tipografie Dimitrie Nicolescu.  Îl are ca director politic pe conservatorul Victor Stoica, fratele colonelului Ștefan Stoica, prefect de județ în perioada 1893-1895.
7. BĂRĂGANUL, ziar al organizației locale a Partidului Conservator, scos de același Victor Stoica. A apărut în perioada octombrie – noiembrie 1892.
8. MONITORUL IALOMIȚEI, săptămânal oficios al Prefecturii de la Călărași. Apare până în 1949, din anul 1924 schimbându-și numele în Monitorul județului
9. LUPTĂTORUL, ziar conservator care a apărut la Călărași în perioada noiembrie 1892-iunie 1895. Prin articolele publicate susține administrația locală.
10. DEȘTEPTAREA IALOMIȚEI. Cel mai longeviv ziar conservator, apărut între anii 1898-1914 și 1919-1920. Foarte importantă sursă de documentare istorică, întrucât pe lângă articolele de polemică politică cu liberalii locali, în paginile ziarului sunt inserate numeroase informații privind activitățile edilitar-gospodărești și social-culturale.

 

            Sistematizat  după eliberarea sa din anul 1852, după un Plan rectangular realizat de inginerii Scarlat Popovici – Ioan Siminogeanu(într-o viitoare postare voi prezenta, în premieră, planul original din 15 iulie 1852), Călărașiul se va dezvolta rapid din punct de vedere edilitar-urbanistic. Din vechile case construite până la 1852 se vor mai păstra câteva(Casa Grădișteanu de pe fostul Bulevard Traian(azi str. 1 Mai), demolată în 1951; Casa Hagi Țoncovici, amplasată de asemenea pe fostul Bulevard Traian, demolată după 1977). Se vor construi, în schimb, clădiri noi, atât publice, cât și private, care au făcut farmecul Călărașiului nostru până prin anii ’50 când au început primele demolări.

Iată cum arăta urbea de pe Borcea înainte de a începe demolările comuniste, în urma cărora  au apărut, treptat, blocuri fără o arhitectură spectaculoasă.

Datoria istoricului este să prezinte faptele așa cum s-au petrecut ele, fără comentarii subiective, așa încât vă voi prezenta, cronologic, etapele demolării vechiului Centru al Călărașiului, publicând, mai apoi, mai multe imagini sugeative din timpul demolărilor, cu precizarea că fotografiile provin din Colecția Muzeului “Dunării de Jos”.

-Prima demolare s-a produs în anul 1951, când în locul Casei Grădișteanu se va construi primul bloc cu trei etaje pentru consilierii sovietici aflați la Călărași(vezi foto). Un al doilea bloc, cu aceeași destinație s-a ridicat lângă actualul Restaurant “Intim”, unde a funcționat mai mulți ani Direcția județeană a finanțelor publice;

-Urmează prima mare demolare de la începutul anilor ’60, când se demolează complet clădirile de pe fosta stradă Știrebei Vodă între fostul Casino(Cofetăria Violeta) – acesta va mai rămâne în picioare până prin 1975 când este demolat și el, pe locul lui fiind ridicat Magazinul Select – și Hala Centrală(vezi imaginea de mai jos);

-În anii 1965-1966 se demolează mai multe clădiri dintre străzile Știrbei Vodă și Independenței pentru a face loc Palatului poștelor și telefoanelor;

-Demolarea Centrului continuă la începutul anilor ’70, de data aceasta de la fostul Hotel “Arcadia”(acesta rezistă până prin 1985) spre fosta Casă de cultură a municipiului, construindu-se blocurile din Centru. Același lucru se întâmpla cu multe clădiri de pe fosta str. Sf. Nicolae(6 martie), în locul lor ridicându-se Blocul în care funcționează Redacția “Jurnalul de Clărași”. Se demolează, de asemenea, clădirile de pe str. Progresul, de lângă Prefectură, în locul lor construindu-se cele 3 blocuri de pe Progresul până spre Pescăruș;

-Ultima mare acțiune de demolare se va produce după 1980, motivându-se faptul că multe clădiri fuseseră afectate de cutremurul din martie 1977.(vezi Grupajul foto de mai jos)

Ce mai rămăsese din Centrul vechi în anul 1985, după Marea Demolare, vedeți în această ultimă imagine.

Majoritatea călărășenilor cunosc faptul că Muzeul “Dunării de Jos”, care anul viitor va aniversa 70 de ani de existență, fiind cea mai veche instituție de profil din Câmpia Bărăganului, găzduiește în depozitele sale și în spațiile expoziționale adevărate comori, reprezentate de obiecte aparținând culturilor alogene Boian, Gumelnița și Coslogeni, piese muzeistice de valoare inestimabilă. Puțini știu însă că Muzeul călărășean și-a adăugat recent în patrimoniu o nouă comoară. Este vorba de o colecție fotografică digitală care, în peste 6.000 de cadre, surprinde imagini din activitatea de profil a instituției în cei aproape 70 de ani de activitate și, care reflectă, implicit, Istoria meleagurilor călărășene din această perioadă.

Din discuțiile purtate cu arheologul Valentin Parnic, noul manager al Muzeului, am aflat că din inițiativa sa au fost scanate digital toate filmele fotografice aflate în gestiunea Atelierului de specialitate, urmând ca în etapa următoare să fie scanate și toate diapozitivele gestionate de muzeu. A rezultat astfel o Colecție de fotografii, care cuprinde o perioadă de aproape 70 de ani, colecție cu nimic mai prejos decât Colecția Costică Acsinte de la Slobozia.

Rămâne ca specialiștii Muzeului “Dunării de Jos” să procedeze la inventarierea, datarea și clasificarea tuturor celor peste 6000 de imagini, acțiune la care personal mi-am oferit sprijinul, având în vedere expertiza mea în Istoria locală. De altfel, în urma unui schimb de informații și imagini digitalizate, am intrat în posesia unui număr important de fotografii, pe care le voi folosi în cartea mea O ISTORIE ILUSTRATĂ A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI care va fi publicată în luna septembrie 2020 cu prilejul aniversării a 425 de ani de atestare documentară a urbei de pe Borcea.

Cum de felul meu sunt un altruist,  vă fac părtași și pe voi, cititorii mei iubitori de istorie locală, la   bucuria pe care am simțit-o atunci când am vizualizat imaginile la care am făcut referire. Precizez că voi publica fotografiile digitalizate după o anumită tematică, selectându-le pe cele mai reprezentative.

Pentru azi vă invit să vedem cum se sărbătoreau la Călărași zilele de 23 August și 1 Mai.

1. Adunarea populară de la 23 August 1946 ținută în Parcul comunal

2. Manifestația de la 23 August 1947 desfășurată în fața Primăriei Călărași

3. Demonstrația călărășenilor de la 1 Mai 1951 desfășurată în fața Primăriei

4. Demonstrația de la 1 Mai 1952 desfășurată în Piața Catedralei

5. Demonstrația călărășenilor de la 23 August 1983 desfășurată în fața Consiliului popular județean(actuala Prefectură)