Arhivele lunare: martie 2024

MIRCEA ELIADE LA CĂLĂRAȘI

Fiindcă tot vin alegerile! MIRCEA ELIADE LA O ÎNTRUNIRE ELECTORALĂ A PARTIDULUI „TOTUL PENTRU ȚARĂ” CE A AVUT LOC LA CĂLĂRAȘI Despre Mircea Eliade s-a spus, pe bună dreptate, că a fost simpatizant legionar și mai apoi un susținător fățiș al lui Corneliu Zelea Codreanu. Mai mult, pentru programatele alegeri parlamentare de la începutul anului 1938, Mircea Eliade urma să candideze pentru un loc în Camera Deputaților. Dar lovitura de stat a lui Carol al II-lea de la 10 februarie 1938, care a instaurat dictatura regală, nu a mai făcut posibil acest lucru. Pe 28 ianuarie 1938 Mircea Eliade a participat la o întrunire electorală la Călărași. Prezentăm mai jos, în avanpremieră, un document despre acest eveniment, extras din volumul II al corpusului de documente realizat împreună cu Nicolae Țiripan, CĂLĂRAȘII ÎN DOCUMENTE ȘI IZVOARE ISTORICE, care va fi lansat la jumătatea lunii aprilie. CĂLĂRAŞI. — În localitate fusese anunţată încă de mai multă vreme o importantă întrunire a partidului Totul pentru Ţară, la care şi-au anunţat participarea candidaţii judeţului Ialomiţa şi un numeros grup de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Astfel au sosit ieri în localitate d-nii Alexandru Cantacuzino, Mihail Polihroniade, Mircea Eliade, Valeriu Cârdu, Paul Costin Deleanu etc. Încă de dimineaţă toate barierele oraşului au fost închise şi baricadate de jandarmi, pentru a face imposibilă intrarea candidaţilor şi a populaţiei venită să asiste la impunătoarea manifestaţie legionară. N-au putut pătrunde în oraş nici măcar lăptarii. Un val uriaş de legionari – câteva mii – ameninţă să rupă cordoanele de jandarmi. La gară s-a încercat arestarea comandanţilor şi fruntaşilor legionari. Aceştia nu s-au intimidat însă şi au reuşit să pătrundă în oraş. Pe de altă parte, cordonul de la barieră a putut fi spart, o bună parte din valul mulţimii legionare prezente, reuşind să ajungă la locul întrunirii. Întrunirea s-a putut ţine numai cu coloana – foarte numeroasă de altfel – care a reuşit să spargă zăgazurile jandarmereşti de la barierele oraşului. Manifestaţia a avut loc în curtea d-lui av. Ranetescu, decanul Baroului de Ialomiţa. Peste 1500 oameni au luat parte la şedinţă. Au vorbit d-nii MIHAIL POLIHRONIADE, ALEX. CANTACUZINO – comandanţi legionari -, senator legionar dr. PANTELIMON, decan RANETESCU, MIRCEA ELIADE, VALERIU CÂRDU, EMIL BULBUC, PREOTUL DOBRESCU din Amara, PAUL COSTIN DELEANU. Şedinţa s-a terminat în cântece legionare, care au despicat văzduhul turnând în sufletele curate ale celor din jur nădejdiile înfăptuirii României Legionare, al cărei mers nimeni nu mai poate să-l oprească. Populaţia a ţinut să-şi manifeste în acelaşi timp toată dreapta indignare în fața procedeelor abuzive ale autorităţilor. Răniţii sunt în spitalul din Călăraşi.

IULIU MANIU LA CĂLĂRAȘI La mai puțin de cinci ani de la Marea Unire, printre artizanii căreia s-a numărat, IULIU MANIU venea la Călărași pentru prima data pe 17 iunie 1923, pentru a participa la o mare Adunare populară organizată de Filiala Călărași a Partidului Național Român, care se înființase doar cu câteva luni în urmă. Călărășenii au participat în număr mare la manifestarea organizată în curtea Cinematografului Codrat Marinescu, făcându-i ilustrului om politic o primire deosebită. Redăm mai jos un fragment dintr-un document contemporan, pe care îl veți găsi integral în noua noastră carte CĂLĂRĂȘII ÎN DOCUMENTE ȘI IZVOARE ISTORICE, VOL. II (1919-1947), pe care o vom lansa la jumătatea lunii viitoare. ––/////–– Ieri, Duminică, 17 Iunie 1923, a avut loc la Călăraşi, o mare întrunire populară a Partidului Naţional Român. D-nii Maniu şi Mihail Popovici, însoţiţi de câţiva prieteni politici au sosit încă din ajun la Călăraşi, unde populaţiunea locală, în număr impunător le-a făcut la gară o primire entuziastă… Întrunirea de Duminică a avut loc la Grădina Codrat, neîncăpătoare pentru mulţimea numeroasă, care, din lipsă de loc, a dat jos gardurile şi s-a urcat pe acoperişurile caselor de prin prejur ca să poată asculta cu aten¬ţie cuvântul fruntaşilor ardeleni. A prezidat dl. Scarlat Doicescu… Dl. IULIU MANIU, primit cu urale, îşi arată adânca mulţumire cu care găseşte la această întrunire pe ţăranii din Ialomiţa, fraţi cu cei din Ardeal… Credinţa lui este că Statul nu este o instituţie creată pentru exploatarea celor mulţi de către un guvern oligarhic, ci rezultanta tuturor voinţelor populare, în care guvernanţii nu sunt decât cei dintâi slujitori ai mulţimii… Ei trebue să plece pentru a face loc acelora, care vor şti prin înţelegerea nevoilor vremii să realizeze democraţia românească, să facă să înceteze abuzurile şi necinstea şi în locul domniei arbitrarului să introducă domnia legilor. Întrunirea ia sfârşit prin citirea unei Moţiuni, votată de întreaga asistenţă prin aclamații.