Pe 24 septembrie 2022 se împlinesc 170 de ani de la momentul în care, Prin Ofisul(Decretul) Domnitorului Barbu Știrbei, nr. 9 din 24 septembrie 1852, Călărașiul era declarat oraș liber, toți cei care doreau să se stabilească aici având posiblitatea să devină proprietari pe deplin asupra locurilor și clădirilor cu destinația de locuințe,  spații comeciale sau meșteșugărești. Cu acel prilej s-a elaborat  și primul plan oficial de sistematizare al Călărașiului, pe care îl prezentăm mai jos și îl publicăm în premieră națională.

Avantajat de amplasarea sa fizico-geografică, care a oferit din totdeauna condiții prielnice dezvoltării comunităților umane (apă, vânat, pește, pășune, terenuri arabile), Călărașiul își află începuturile, ca așezare omenească, încă din neolitic, așa cum o atestă descoperirile arheologice din zonă.

            Documentele medievale amintesc existența a două așezări rurale pe teritoriul administrativ al municipiului Călărași. Este vorba de satul Crăceni(cartierul Măgureni de astăzi) – atestat documentar la 1 iunie 1541 -, și de satul Lichirești, amplasat în zona Centrului civic de astăzi și atestat documentar de Legătura de glie a lui Mihai Viteazul din anul 1595. Ambele sate aparțineau unor proprietari particulari, boieri sau mânăstiri. Spre exemplu, satul Lichirești(Călărașiul de mai târziu) avea să ajungă după anul 1700 în proprietatea Mânăstirii  Colțea,  taxele percepute de la cei care aveau casele aici, precum și veniturile provenite din exploatarea Moșiei Lichirești fiind folosite pentru funcționarea Spitalului Colțea din București.

Noua calitate de reședință a județului Ialomița, obținută la 18 aprilie 1833, ar fi trebuit să constituie pentru orașul Călărași un bun prilej pentru dezvoltarea economico-socială și edilitar-urbanistică. Numai că statutul juridic de localitate aflată pe o proprietate privată nu permitea locuitorilor să-și edifice clădiri și acareturi importante, având în vedere calitatea lor de embaticari(chiriași) pe locurile Spitalului Colțea. Din acest motiv locuitorii Călărașiului, al căror număr creștea de la un an la altul prin stabilirea aici a unor oameni cu bani veniți de prin satele județului Ialomița sau de dincolo de Dunăre, de la Silistra, încep o susținută activitate epistolară adresată domnitorilor Țării Românești prin care solicită emanciparea(eliberarea) Călărașiului, ei arătându-și disponibilitatea de a răscumpăra locurile pe care își aveau casele și acareturile, precum și o suprafață suplimentară de care orașul avea nevoie pentru dezvoltare.

După evenimentele revoluționare de la 1848, care la Călărași au avut în centrul atenției eliberarea orașului, noul domnitor Barbu Știrbei se va apleca cu mai multă atenție asupra petițiilor care veneau din partea călărășenilor. În acest context, după ce se informează mai bine asupra situației orașului Călărași, domnitorul Barbu Știrbei cere Eforiei Spitalelor Civile, în octombrie 1849, să urgenteze formalitățile pentru emanciparea Călărașiului. În mai 1850 Eforia trimite la Călărași pe inginerul hotarnic Scarlat Popovici pentru a face un prim plan parcelar al viitorului oraș liber. Dar întrucât prin propunerile Eforiei se preconiza un orășel mic, cu ceva peste 500 locuri de casă, domnitorul Barbu Știrbei cere realizarea unei lucrări serioase, care să asigure o perspectivă de dezvoltare viitoare a noului oraș liber.

În urma deciziei domnitorului Barbu Știrbei, la 2 mai 1851 inginerul Popovici este trimis iarăși la Călărași pentru a efectua parcelarea locurilor conform noii rezoluții a domnitorului și instrucțiunilor primite de la Eforia spitalelor civile care prevedeau înființarea unei Comisii a emancipării care să-l ajute pe inginerul Scarlat Popovici la ridicarea noului plan parcelar al viitorului oraș liber. Totodată, la  punctul 7, Instrucțiunile Eforiei spitalelor prevedeau în mod expres: „Atunci orașul se va socoti înființat slobod și prin urmare cumpărătorii au să se bucure de dreptul slobozeniei pe locurile ce au cumpărat, când se va aduna un capital de 250.000 lei”.

La 1 iunie 1851, inginerul Scarlat Popovici raporta Eforiei spitalelor civile că a terminat lucrările privitoare la deliminarea vetrei orașului, în care sens a întocmit o „Carte de alegere a ocolului orașului Călărași însoțită de un plan”, pe care a depus-o, spre păstrare, la arhiva orașului. Considerându-și misiunea îndeplinită, ing. Scarlat Popovici renunță la contractul său cu Eforia Spitalelor Civile.

Intitulat Proiect pentru regularisirea orașului Călărași, planul întocmit deinginerul Scarlat Popovici este de inspirație franceză și reprezintă două patrulatere cu structură rectangulară amplasate paralel cu Gâtul Ezerului și brațul Borcea, despărțite de un clin format din actualele străzi Sloboziei, 13 Decembrie și Sf. Nicolae. Din Legenda planului aflăm că fuseseră stabilite 853 de locuri de casă ce urmau să fie vândute locuitorilor. Locurile respective erau repartizate în trei cvartaluri(cartiere), identificate pe plan prin culori, astfel: de la cvartalul 1 la cvartalul 17(cele mai îndepărtate de Centru) – Culoarea Galbenă; de la cvartalul 18 la cvartalul 34(înconjura zona Centrală) – Culoarea Albastră; de la cvartalul 35 la cvartalul 48(zona Centrală, amplasată în jurul Bisericii Sf. Nicolae și desfășurată pe malul Borcii, unde inginerul Scarlat Popovici proiectase Bulevardul orașului) – Culoarea Roșie. Spre Nord, orașul se oprea la actuala stradă Viitor, spre est la actuala stradă Portului, iar spre vest orașul se întindea până la actuala stradă Gheorghe Lazăr. În același timp, Scarlat Popovici a avut grijă să mențină în plan cele câteva construcții importante ale Călărașiului de atunci: Carantina – o clădire impozantă care se afla pe locul ocupat azi de Casarma Pompierilor, casele lui Hagi Tănase Țoncovici, Iancu Grădișteanu și Ioniță Bordeianu, toate așezate cu fața spre Borcea, unde se delimitase viitorul Bulevard al orașului. O schiță alb-negru a planului respectiv se păstrează la Muzeul Dunării de Jos din Călărași și a mai fost publicată în diverse studii și articole publicate sau postate pe social-media.

Pe 29 iulie 1851, Barbu Știrbei se hotărăște să vină personal la Călărași pentru a se  convinge de mersul lucrărilor și de necazurile populației, ca și pentru a urgenta eliberarea orașului. Primit cu toate onorurile cuvenite unui asemenea moment, domnitorul s-a convins de mizeriile ce îndurau locuitorii din cauza situării orașului pe o moșie particulară, care înțelegea să-și exploateze târgul cât mai mult pentru a obține maximum de profit. Având în vedere poziția deosebit de favorabilă a orașului pentru practicarea unui comerț liber și înfloritor, decide urgentarea lucrărilor de eliberare a Călărașiului.  Prezența domnitorului îi impulsionează pe localnici care reușesc până la 24 iunie 1852 să depună la Eforia Spitalelor Civile suma de 250.000 de lei solicitată ca avans  pentru eliberarea orașului, prilej cu care se adoptă o Hotărâre legală, în care se spunea:

            “ 1) Acel ocol de loc de  pogoane 1714 ½  ce s-au osebit din trupul moşiei Călăraşi, după cum mai sus s-au zis, precum şi oraşul după dânsul de acum înainte sunt slobozi, bucurându-se acesta din urmă de toate drepturile ce au şi celelalte oraşe slobode din Principat.

             2) Locurile ce sunt încă nevândute se vor vinde pe seama spitalului, tot cu preţurile hotărâte.

Două copii adeverite cu pecetia şi iscălitura Eforiei, atât ale cărţii de alegere cât şi a planului acestui ocol, se vor depune, unul la cancelaria „Sfatului” noului oraş şi alta la Arhivele Statului, potrivit cu rezoluţia Măriei Sale, pomenită în otnoşenia cinstitului Departament al Credinţei cu nr. 3387 din anul trecut.

Eforia roagă plecat pe Înălţimea sa, ca să binevoiască a întări acest act cu luminat hrisov domnesc, spre veşnica lui statornicie şi tărie.”

Eforia dorește ca hotărârea adoptată să fie însoțită și de un plan parcelar definitiv, lucrare care îi este încredințată inginerului Ioan Siminogeanu. Acesta, folosind documentele întocmite de Scarlat Popovici, realizează primul Plan parcelar oficial al Călărașiului, datat 15 iulie 1852. Planul respectiv, pe care îl publicăm în premieră națională și care se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, menține împărțirea pe culori(cartiere) a Călărașiului, singura diferență fiind aceea că cvartalele sunt numerotate pe culori. De asemenea, pe plan se mențin cele trei piețe ale orașului stabilite de Scarlat Popovici: Piața Târgului(identificată cu lit. A); Piața Mică a Bisericii(lit. B); Piața Mare – Oborul(lit. C)

Primul plan oficial al orașului Călărași realizat de ing. Ioan Siminogeanu la 15 iulie 1852

Domnitorul Barbu Știrbei primește cu satisfacție hotărârea adoptată de Eforia Spitalelor civile și dispune procedurile administrative pentru emiterea Hrisovului domnesc privind eliberarea orașului Călărași, exprimindu-și dorința de a merge personal la Călărași pentru a oficializa momentul eliberării. În acest context, în semn de recunoștință pentru domnitorul Barbu Știrbei, care a susținut lupta de eliberare a orașului, fruntașii Călărașiului i-au cerut, la începutul lui iulie 1852, să accepte ca orașul eliberat să poarte denumirea de Orașul Știrbei. Domnitorul a primit cu bucurie propunerea și a fixat sosirea sa în oraș pentru a citi hrisovul domnesc, în luna septembrie 1852, călărășenii începând deja pregătirile în vederea proclamării oficiale a eliberării orașului.

Pe 24 septembrie 1852, Călărașiul, împodobit sărbătorește, primea pe domnitorul Barbu Știrbei, care aducea cu el înaltul hrisov domnesc ce consfințea eliberarea orașului de sub stăpânirea spitalului Colțea. Apreciind faptul că pentru eliberarea orașului locuitorii săi au făcut cereri de nenumărate ori și arătând importanța eliberării, domnitorul hotărăște emanciparea Călărașiului, care, de acum în colo, se va numi Orașul Știrbei, denumire care se va utiliza până prin 1880, după care se va reveni, inclusiv în actele oficiale, la vechea denumire de Călărași.

Întrucât numărul celor care solicitau locuri pentru a-și construi case la Călărași era în continuă creștere, Consiliul local aprobă extinderea orașului, în care sens în anul 1875 se elaborează un așa zis Plan de situație al Orașului Știrbei, care includea și terenurile de pe malul Borcei și Ezerului, aflate în litigiu cu Spitalul Colțea timp de peste 20 de ani și câștigate definitiv în instanță. Planul respectiv este întocmit de inginerul orașului Ștefan P. Danielescu și poartă data de 14 august 1875. Planul lui Danielescu reia întocmai  Planul lui Siminogeanu din iulie 1852, căruia îi adaugă noi cvartaluri spre vest(până la str. Cuza Vodă de astăzi) și nord(până la actual Bulevard Republicii). În anul 1881, atunci când România devenea Regat, avem și prima botezare oficială a străzilor Călărașiului, denumirile acordate fiind puternic influențate de câștigarea Independenței României. Astfel, principalele străzi ale Călărașiului vor fi denumite: Grivița, Plevna, Rahova, Dorobanți, Independenței. În semn de respect pentru întemeietorul orașului liber, strada principală va fi denumită Știrbei Vodă.

Copie a Planului de situație al orașului Călărași realizat de ing. Ștefan Danielescu la 14 august 1875(culoarea galbenă marchează extinderea teritorială a orașului față de planul lui Siminogeanu din 1852)