Restituiri POVESTEA HAIDUCULUI STANCU LUPU DE LA DRUMUL SUBȚIRE SPUSĂ DE FLORENȚA ALBU

 

Despre fenomenul haiduciei istoricii și literații s-au pronunțat în mod diferit de-a lungul vremii. În timp ce pe istorici i-au interesat cauzele și modul de acțiune al adevăraților haiduci, care nu trebuie sub nici o formă confundați cu hoții de la drumul mare, literații au abordat mai ales modul în care acțiunile haiducești și personajele reprezentative din lumea haiduciei au fost reliefate în literatura populară sau cultă.

O analiză istorică a fenomenului reliefează faptul că haiducia a fost specifică mai ales Balcanilor, extinsă, apoi, prin intermediul românilor, până în Maramureș, Bucovina și Basarabia. Miezul fenomenului era întâlnit de o parte și de alta a Dunării, adica în Muntenia și Dobrogea, Bulgaria și Serbia. Pe seama haiducilor, poporul a pus nenumărate legende, unele chiar fantastice. De obicei, în aceste legende, multe în versuri, haiducii îi jefuiesc pe cei bogați, îndeosebi pe boieri, pe turci și pe fanarioți, și îi ajută pe cei săraci cu o parte din pradă. Adăpostul lor preferat era codrul, care pe vremuri nu acoperea doar munții si dealurile, ci și largi zone de câmpie, cum era celebrul Codru al Vlasiei. La fel de căutate erau și zonele mlăștinoase și împădurite de la Dunăre, Blata Ialomiței și Balta Brăilei constuind, la rândul lor, locuri preferate de haiducii din Muntenia și Bărăgan. Acolo, poterele nu se prea încumetau să intre, nici măcar iarna, printre copacii desfrunziți, căci unii haiduci se ascundeau în inima codrului sau în locuri numai de ei știute.

Considerați periculoși de către unii și eroi de către alții, haiducii români au fost dintotdeauna înconjurați de o aură de mister și de admirație care, așa cum este firesc, a condus la nașterea unor legende demne de a fi spuse sau cântate cu patos în jurul focului ori pe prispa casei. Corbea, Toma Alimoş, Miu Zglobiu, Radu Anghel, Pintea Viteazul, Codrian, Iancu Jianu sunt doar câţiva dintr-un şir lung de haiduci care i-au apărat pe nevoiaşi, încercând să ia de la bogaţi şi să dea celor săraci. Nu-i de mirare că oamenii i-au iubit şi încă îşi amintesc de ei în cântece şi poveşti. Puțini știu însă că însuși academicianul Petrache Poenaru, creatorul tricolorului și al primului ziar românesc și inventatorul stiloului a fost haiduc în tinerețe și pandur în oastea lui Tudor din Vladimiri!

Constantin_Lecca_-_Portretul_lui_Petrache_Poenaru

Petrache Poenaru

Bălțile Dunării și Bărăganul au avut figurile lor de haiduci, despre care au povestit bătrânii satelor sau au scris învățătorii din școlile de altădată în lucrările lor de grade didactice, unele, îngălbenite de vreme, mai păstrându-se și astăzi prin arhive.

Informații despre un asemenea personaj gasim și în scrierile din tinerețe ale călărășencei Florența Albu, poetă și prozatoare în a cărei operă un loc aparte îl ocupă Câmpia Bărăganului, botezată de scriitoare “Câmpia soarelui”, nume pe care îl dă și primului ei volum de proză, publicat în anul 1962. Născută în zi cu rezonanța istorică, la 1 decembrie 1934, în satul Floroaica, com. Vâlcelele, Florența Albu urmează cursurile primare și gimnaziale în localitatea natală. După absolvirea cursurilor liceale se va înscrie la Facultatea de filologie a Universității din București, pe care o va absolvi cu diplomă de licență în vara anului 1957. A lucrat ca redactor la ziarul “Scânteia Tineretului”(1963-1964) și mai apoi, timp de 30 de ani(1965-1995) la Revista “Viața Românească”. A publicat 23 de volume de poezie, proză scurtă și reportaj. A încetat din viață la București, pe 3 februarie 2000 și a fost înmormântată în cimitirul din satul Gruiu, orașul Budești, județul Călărași.

IMG_20181205_185635 (2)

Florența Albu

În volumul “Câmpia Soarelui”, publicat la Editura Tineretului din București, în anul 1962, Florența Albu ne spune povestea haiducului Stancu Lupu de la Drumul Subțire.

Aproape de bostana noastră era Drumul Subțire. Șerpuia printre porumbiștile înfricoșător de înalte, șerpuia subțire, cât un fir de argint viu. Tata mare ne vorbea de Ganea, de Terente, haiducul bălților, de Stancu Lupu.

Cândva au trecut pe Drumul Subțire, în tropot țăcănit, scăpărător de copite, haiducii ostroavelor; veneau dinspre sohaturile ciobanilor și herghelegiilor și mergeau spre Dunăre, hăt departe, până unde se-mbuca pământul cu cerul! Dar mai des ca toți a trecut pe-aici Stancu Lupu, haiduc vestit al Bărăganului. Mergea cu căciula pe ureche, în trapul ne-nfricoșat al calului și cânta:”Foaie verde bob năut/Bine mamă m-ai făcut/M-ai scăldat în foi de nuc/Și m-ai făcut un pui de lup./M-ai scăldat c-un pui de drac/Să viu la ciocoi de hac./Fir-ați voi să fiți ciocoi,/O să dea potera-n voi,/Să vedem ce-ați lucrat voi.

Se-nveselea bunicul, când ne povestea de pățania boierului Nan. Aflase Stancu Lupu că boierul Nan a dat de bani. și i-a trimis o scrisoare, așa cum făcea de câte ori auzea că un boier are punga prea plină. “Boier Nan, în noaptea asta să știi că te calc. Să faci rost de atâția bani și să ne vedem cu bine.”Boierul Nan a vrut să fie mai hoț ca haiducul. S-a dus la Călărași, s-a plâns și-a cerut ajutoare, să-l prindă pe Stancu. Atunci nu erau jandarmi. Pentru pază erau călărăși cu schimbul. A plecat boier Nan cu zece călărăși după el.

Haiducul Stancu Lupu

Cu soldat de pază la poartă și cu alții în casă, s-a culcat boierul fără grijă. Pe la noaptea jumătate a venit și Stancu, după cum sta scris în cartea lui. N-a mai zis sentinela nici “pâs”. Stancu Lupu nu i-a cerut decât să-l ducă în odaia de culcare a boierului, fără să le dea de veste soldaților, care așteptau semnul înțeles. Stancu Lupu a intrat binișor la boier și l-a scuturat de umăr:

-Boier Nan!

 – Hm…

-Am venit după cum ne-am înțeles. Ai pregătit banii?.

Boierul a sărit speriat, dar n-a avut curajul să țipe după ajutor. Stancu Lupu avea pistol în mână și cuțit la brâu. A scotocit sub saltea și i-a întins punga, cu mâna jumătate, jeluindu-se:

-Mai păsuiește-mă, Stancule, că-s vremuri grele. Grâul nu mai are preț ca înainte, pământul se împuținează!

Stancu s-a hlizit a mare veselie, când a auzit ruga spășită. A ieșit și pe-aici ți-e drumul.

Se mai ducea la ciobanii – stăpâni peste turme de oi – la văcari și herghelegii. Aceaștia aveau sute de capete de vite, mii de oi. Acum începea averea lor să prindă cheag. Și le spunea:

-Bre, nea cutare, să-mi dai atâtea oi, atâtea vaci. Îți dau atâta pe ele – și-i da cât să plătească un corn de vacă și-o coadă de oaie. Dacă nu mi le dai cu atât, la noapte îți fur mai multe. Și nea cutare da tot ce-i cerea Stancu Lupu.

Și noaptea auzea omul sărac ciocănit în pragul bordeiului.

-Mâine să te duci în baltă, în ostrovul cutare, la omul cutare. Îi dai înscrisul ăsta de la mine și are să-ți dea un bou să faci pereche cu cel care-l mai ai pentru plug; sau să iei o vacă, să ai ce le da copiilor să mănânce.

Pleca Stancu Lupu. Se ducea fluierând pe Drmul Subțire. Copitele cailor mărunțeau tăcerea și luna. Și se ducea departe, departe, până unde se-mbuca pământul cu cerul, să-și vadă de-ale lui și de-ale altora!

Post scriptum. Povestea lui Stancu Lupu circulase în tot Băraganul. Cunoscutul gazetar din Urziceni, Nicolae Thomescu-Baciu, director-proprietar al Revistei „Bărăganul”, editată la București, face referiri la Stancu Lupu în cunoscutele sale Amintiri ialomițene.(Vezi recentele apariții din anul 2016 de la Editura Helis din Slobozia, datorate neobositului răscolitor prin presa de altă dată, pr. Adrian Lucian SCĂRLĂTESCU din Urziceni: Aminitiri ialomițene. Poveștile Urziceniului 1830-1940 și Amintiri ialomițene. Zapcii. Roman de moravuri ușoare.)

Redăm, mai jos, Povestea lui Stancu Lupu din  Aminitiri ialomițene. Poveștile Urziceniului 1830-1940.

ÎNTR-O NOAPTE DE CRĂCIUN

CONTRABANDISTUL DE TUTUN

(Povestea lui Stancu Lupu)

Era într-o noapte de Crăciun. Vântul șuiera cu furie, învălmășind peste căsuțele satului pulberea de zăpadă ce venea în răstimpuri ca niște nori groșu de fum.

Pe uliți nici țipenie de om. Totul era în tăcere și în întuneric. Numai la o căsuță din marginea satului se vedea prin fereastra zăbreluită o licărire de lumină produsă de feștila unei gazornițe de tinichea așezată într-un colț după pervazul ferestrei din fața casei.

Deși trecuse de miezul nopții încă nu porniseră cetele de colindători cu „Bună dimineața la Moș Ajun” sau „Neața luș”.

Gerul era groaznic. O caraulă, păzitor de sat, care dormita sub adăpostul unui gard de nuiele, fu deșteptat de un zgomot ce îi veni la urechi dinspre partea unde căsuța din marginea satului părea îngropată pe jumătate în nămeții de zăpadă care părea că nici gând nu are să mai ostieze.

– Nu pot, omule, zău, nu pot.

– Mătușă, nu mă lăsa, te rog, scapă-mă.

– Fugi omule, fugi de aici, ce vrei să dau de belea?

– Scapă-mă mătușă Leancă! Scapă-mă, căci altfel mă prind blestemații.

– Cum să te scap, bre? Cum să te scap? Vrei să audă Toma?

– Aibi milă, mătușă, căci altfel cad în mâinile lor.

– Nu am ce să-ți fac Stancule, crede-mă daică. Fugi de te pitește și tu în fundul oborului, după șira de paie.

– Să știi mătușă că dacă mă prind spurcații, vă dau de gât.

– Vai de mine, Stancule, dar d-ăștia mi-ai fost?

– Lele? Ai să vezi.

Și Stancu al Neculii al Lupului, din satul Bozianca, după moșia Paicului, care aparținea de Comuna Gârbovi, situată la marginea județului, hotar cu ținutul Buzăului, în întunericul acestei nopți de Crăciun, pe o viforniță de foc, fugărit de caraulele din sat, căci îl simțiseră de cu seară, profitând de cunoștințele femeii lui Toma al Baciului, care avea casa la marginea din crivăț a satului, se opintea prin ușa coșarului de vite, târând după el un cal negru pe a cărui spinare atârnau de oblâncul șeii doi saci în greutate de peste 40 de ocale, plini de buruiana dracului, în timp ce femeia, înglotând prin nămeții de zăpadă și urmărindu-și mosa(fi)rul venit pe neașteptate în puterea nopții, se opri la ușa coșarului, opunându-se amenințărilor lui și începu să se văicărească:

– Ce faci Stancule? Ce faci daică? Ne dai de belea, vai de mine, pușcăria ne mănâncă oasele la toți.

– Taci lele, nu mă mai amărî și dumneata. Lasă pe mine, să iasă luna, să mai ostoiască pustia asta de vreme. Nu ai nici o teamă, căci dacă vor îndrăzni vreunul să se apropie de mine, știu eu să le fac de petrecanie.

Și scoțând de la oblâncul șeii o măciucă scurtă de rădăcină de păducel, o vârî pân’ la cot pe mâneca zăbunului cu care era îmbrăcat, în timp ce biata femeie își făcea din când în când semnul sfintei cruci, zicând:

– Maica Domnului, ferește-ne de năpaste și de toate relele. Și, adresându-se contrabandistului, îi zise:

– Vai de mine omule, mă dai de belea, tu știi că el nu e acasă. Hei… hei, dacă ar fi fost el acasă, apoi el îți făcea vânt și te petrecea până la șanțul dintre arături ori până la Movila lui Ogaru.

– Nu ai grijă, lele, nu ai grijă și nici o teamă. Eu sunt om în toată firea. Nu aveți să pățiți nimic, mai ales că știe și Nea Dumitru Bojoc, ajutorul de primar, căci de la el am cumpărat marfa… și apoi și… Moș Preda, cumnatul lui.

– Bună dimineața la Moș Ajun,

Ne dați ori nu ne dați… se auziră mai multe glasuri de colindători la fereastra odăii unde

gazornița de tinichea își licărea încă lumina iar femeia în picioare lângă sobă își frământa mintea cum să scape de contrabandistul îndeajuns de cunoscut celor de la primărie.

– Câți sunteți măi băieți, întrebă femeia din casă, care umplându-și poala șorțului cu un ciur de colaci calzi, de curând scoși din vatra sobei, ieși în tinda casei și printre deschizătura ușii, întinzând mâna dreaptă, începu să numere:

– Na, ție unul, ție unul, ție unul și așa până ce bolindeții din șorț se terminară, când unul din cârd îi zise:

– Dar mie nu mi-ai dat mătușă!

– Na și ție maică, zise femeia, întinzând ultimul colac ce-i mai rămăsese în șorț și, închizând ușa, trase zăvorul pe dinăuntru.

Afară viforul se întețea din ce în ce, vremea trecea. În depărtare, pe ulițele satului, glasurile răgușite ale colindătorilor care înotau prin troienii de zăpadă se auzeau ca în ecou, pe când din când în când lătratul a câte unui câine care nu își găsise culcușul la șira de paie, urla în prelung, în timp ce femeia, obosită de treburile zilei, ațipise pe pătucul de lângă soba de lut.

O ciocănitură în geam o făcu să tresară. Ascultă ea atentă și așteptă pe cineva să vorbească. Nu știa ce să creadă. O fi el? își zise în sine, gândindu-se la soțul său, care de o săptămână de zile plecase ca chirigiu cu căruța la București, pentru a aduce marfă de

sărbători lui Jupân Ștefan, băiatul preotesei venit din Ploiești și care deschisese o prăvălie în centrul satului sau, gândi ea, o fi Stancu, care poate o anunță că pleacă.

Și tot frământându-se în gândirea ei, auzi din nou o ciocănitură în geam când desluși bombănind o voce răgușită:

– Lele! Lele! Deschide!

– Cine-i acolo? întrebă femeia înmărmurită.

– Eu, lele, eu, Stancu. Deschide că am înghețat. Dă-mi drumul să intru ca să mă mai încălzesc puțin.

– Nu se poate omule. Nu se poate. Dacă vine cineva? Dacă vine el sau caraula? Ce am să mă fac?

– Nu mai ai nici o grijă. Am aranjat eu și cu Dumitru Bojoc și cu Moș Preda și cu Ghiță Bordei, șeful caraulelor.

– Oi fi aranjat tu, dar eu nu-ți dau drumul.

– Am înghețat de frig, lele, dă-mi drumul.

– Ba eu nu.

– Nu vrei? … am să-ți arăt eu ție.

– Ce ești nebun, Stancule?

– Nebun hai? Ai să vezi tu.

– Haideți mai repede, mă. Veniți pe aici că e cărare, se auziră mai multe voci, în timp ce contrabandistul o zbughi pitulat pe lângă o polată din dosul caselor.

– Bună dimineața la Moș Ajun,

Ne dați ori nu ne dați… se auziră glasurile mai multor copii care se urcaseră pe prispa casei la fereastra unde gazornița se zbătea să-și dea ultima suflare.

– Câți sunteți maică? răsună vocea femeii din casă, care simțea că parcă i se ridicase o piatră de pe inimă.

– Cinci, mătușă, cinci. Și, trăgând zăvorul de la ușă, adresându-se copiilor aproape

înghețați, le zise:

– Haide, veniți înăuntru.

Și femeia, încă sub impresia fricii produsă de înjurăturile contrabandistului, lăsă să intre în casă pe cei cinci copii, aproape înghețați de frig, pe care îi invită să se apropie de soba caldă, pentru a se mai dezmorți și gândind în mintea ei a mai întârzia plecarea acestora cu colinda, în speranța că se va face ziuă sau va sosi bărbatul, fapt ce ar face să descurajeze pe contrabandist de a-și mai face apariția la fereastră și a insista să-i dea drumul în casă.

Se lumina de ziuă. În depărtare se auzea tot mai des cântecul cocoșilor, prevestitorii dimineții. Se îngâna ziua cu noaptea iar cei cinci copilași care se așezaseră jos împrejurul sobei, obosiți de umbletul din timpul nopții, adormiseră cu toții, pe când femeia care luase loc pe marginea patului ațipise și ea rezemată de brâul sobei.

Când corul prevestitorilor dimineții se întețise, femeia se trezi atrasă de un zgomot produs în curtea casei. Își aruncă ochii pe geam, unde văzu pe Stancu, înfășurat în mantaua-i de dimie, cu o glugă țuguiată pe cap, ieșind din curte, călare pe cal iar la oblâncul șeii, în ambele părți, atât la gât cât și la crupele calului, patru saci încărcați doldora cu tutun, bălăbăneau în mers, atingând în greutatea lor troienii de zăpadă în care calul se scufunda și se poticnea la orice călcătură.

– Bo(g)daproste Ție Doamne, îngână femeia făcând semnul crucii. Mulțumescu-ți Maica Domnului că m-ai scăpat de hoț.

Se făcuse de-a binele ziuă, viscolul încetase dar când femeia se duse în coșarul vitelor, mare-i fu mirarea când observă că din corlata de tutun lipseau douăzeci de șiruri, alese din cel mai bun și frumos tutun, pe care desigur contrabandistul în răzbunarea lui le luase fără nici o plată.

– Ptiu!… bătu-te-ar mânia lui Dumnezeu, Stancule. D-ăștia mi-ai fost? se văită biata femeie, în timp ce copiii deșteptați din casă ieșeau în curte iar o altă ceată de colindători intrând pe poarta caselor strigau:

– Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dați ori nu ne dați…

Un gând despre „Restituiri POVESTEA HAIDUCULUI STANCU LUPU DE LA DRUMUL SUBȚIRE SPUSĂ DE FLORENȚA ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s