Epuizată de pierderile de ordin uman, material și militar, într-un război care nu mai era al ei, România îşi intensificase activităţile diplomatice secrete, tatonând ieşirea din război, guvernul lui Ion Antonescu înmulţind contactele directe cu reprezentanţii Naţiunilor Unite şi cu unele state neutre. După bombardamentul masiv al aviaţiei americane asupra Bucureştiului şi zonei Prahova, Uniunea Sovietică a impus României încheierea unui armistiţiu unilateral (aprilie 1944), dar propunerea a fost respinsă, opinia publică din România privind cu temere o ocupaţie unilaterală sovietică.

Situaţia militară dificilă de pe frontul Iaşi-Chişinău-Tighina şi iminenţa apropierii trupelor sovietice de capitală au grăbit forţele democratice din România să înlăture guvernul antonescian şi să propună încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică. Decizia de a trece la acţiune i-a aparţinut regelui Mihai I, care s-a bucurat de susţinerea Blocului Naţional Democrat (creat în iulie 1944 şi format din Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Social Democrat şi Partidul Comunist Român, acesta din urmă impus de prezenţa armatei sovietice în România).  Lovitura de palat condusă de rege avea ca obiective încheierea imediată a unui armistiţiu cu Aliaţii, retragerea din Axă şi sprijinirea totală a efortului de război aliat, răsturnarea regimului Antonescu şi înlocuirea lui cu un regim democratic.

În după-amiaza zilei de 23 august, regele i-a invitat la palat pe Ion Antonescu şi pe Mihai Antonescu. Pentru că Ion Antonescu a refuzat cererea de a încheia imediat armistiţiul cu Aliaţii, regele a ordonat arestarea celor doi (care au fost preluaţi de către comunişti), ca şi a celorlalţi apropiaţi ai lor. Generalul Constantin Sănătescu a fost numit prim-ministru. Au fost blocate principalele instituţii de stat şi armata a trecut la asedierea obiectivelor de luptă germane; au fost barate căile de acces ale trupelor germane spre Bucureşti.

În seara aceleaşi zile, regele a citit la radio proclamaţia către ţară, în care anunţa ruperea relaţiilor diplomatice cu Germania şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite. A fost reintrodusă, parţial, Constituţia din 1923 şi au fost promulgate decrete şi legi referitoare la amnistia generală, la desfiinţarea lagărelor de muncă şi la eliberarea deţinuţilor politici. Armata română a început lupta cu trupele germane şi maghiare, reuşind să elibereze două treimi din teritoriul ţării până în septembrie. Ulterior, a contribuit la eliberarea de sub dominaţia nazistă a Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei

După cum se cunoaşte, încă din aceeaşi noapte, trupele române au întors armele împotriva Germaniei naziste, alăturându-se Coaliţiei Naţiunilor Unite. Lupte puternice au avut loc în acele zile fierbinţi în Capitală şi în jurul ei, pe Valea Prahovei, în Dobrogea şi în Câmpia Bărăganului, precum şi în alte zone şi localităţi ale ţării. Chiar a doua zi după declanşarea luptelor, la 24 august 1944, un grup de locuitori şi premilitari din comuna Mircea Vodă (astăzi cartier al municipiului Călăraşi) a atacat o subunitate germană ce apăra un depozit de muniţii. În faţa focului puternic declanşat de premilitarii români, inamicii au reuşit cu greu să se refugieze spre centrul oraşului.

În preajma declanşării acţiunilor  insurecţionale, teritoriul actual al judeţului Călăraşi făcea parte din zona etapelor armatelor germane şi române angajate pe frontul din Moldova. Aici se aflau dislocate aşa-numitele formaţiuni de spate, care asigurau frontul cu hrană, muniţii, carburanţi, materiale de geniu ş.a. Tot aici se mai găseau amplasate numeroase spitale militare, coloane de transport şi aerodromuri pentru formaţiunile grele de aviaţie. De asemenea, în zona Câmpiei Bărăganului se afla, la 23 august 1944, în momentul întoarcerii armelor, Grupul de armate german “Koruck 593”, comandat de generalul Bruckhardt, care avea, potrivit estimărilor vremii, în jur de 5.000 – 6.000 de soldaţi. Situaţia strategică generată de declanşarea acţiunilor armate punea trupele germane din Bărăgan între două focuri: cel al forţelor sovietice aflate în ofensivă pe frontul din Moldova şi cel al trupelor române din cadrul Corpului 2 teritorial, însărcinat cu misiunea de a zdrobi inamicul din estul şi sudul Munteniei.

După unele date, la care am avut acces, rezultă faptul că între 24 – 27 august 1944, în localităţile din jurul Călăraşiului au avut loc numeroase ciocniri între trupele române, ajutate de populaţia civilă şi forţele germane, soldate cu capturarea a peste 1500 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi germani, ce au fost dezarmaţi şi internaţi în lagărul ce se improvizase în incinta Regimentului 23 infanterie de la Călăraşi. Incidente puternice s-au semnalat şi pe Dunăre şi Braţul Borcea, unde convoaiele navelor de război germane încercau să se refugieze în amonte de Ostrov, pentru a putea acosta pe malul bulgăresc al Dunării.

Şi în Zona Olteniţei, trupele române au acţionat cu rapiditate, şi în zilele de 24 şi 25 august, soldaţii din regimentele 1 şi 3 de grăniceri au dezarmat mai mulţi militari germani  la Budeşti şi Olteniţa.  Pe 26 august 1944,  cei 388 de soldaţi germani, 28 de subofiţeri şi 3 ofiţeri care asigurau paza Portului Olteniţa au fost dezarmaţi şi luaţi prizonieri de grănicerii români. Lupte puternice s-au dat în aceste prime zile insurecţionale în pădurile de la Ciornuleasa şi Negoeşti, precum şi la Chiselet, unde pichetul de grăniceri, cu sprijinul populaţiei locale, au anihilat încercarea unor militari germani şi italieni de a trece Dunărea, în Bulgaria.

În zilele de 29 şi 30 august 1944, Călăraşiul a fost ţinta unor importante forţe militare germane care au încercat să pătrundă în oraş cu intenţia de a trece mai departe spre Bulgaria, prin Silistra. Primele schimburi de focuri se produc la 29 august, în jurul orei 17,10. Peste aproximativ o oră, coloana germană comandată de generalul Bruckhardt sosea pe aeroportul oraşului şi cerea permisiunea ca trupele sale să fie lăsate să treacă în Bulgaria. Refuzând o asemenea propunere şi primind ordin de a dezarma şi captura forţele inamice, locotenent-colonelul Constantin Damiescu, comandantul garnizoanei locale, ordona deschiderea focului. Astfel, în noaptea de 29/30 august 1944, la bariera Călăraşiului dinspre Slobozia au loc lupte puternice, soldate în cele din urmă cu victoria trupelor româneşti. Într-un raport al Poliţiei Călăraşi, înaintat prefecturii judeţului, se menţiona: “În noaptea de 29/30 august 1944 au fost dezarmaţi şi făcuţi prizonieri un număr de 3200 ostaşi germani, din care un general, 80 ofiţeri, 100 subofiţeri şi restul trupă. Cu ocazia incidentelor ce au avut loc, sunt 301 morţi si 250 răniţi din armata germană”.

Soldate cu succesul total al forţelor româneşti, luptele desfăşurate în zona Călăraşiului şi Olteniţei au provocat mari pierderi inamicului, statisticile vremii amintind că numai în lagărul de prizonieri de la Călăraşi fuseseră internaţi peste 5000 de germani, ce aveau să fie preluaţi ulterior de soldaţii sovietici care îşi făceau apariţia în oraş pe 1 septembrie 1944.

Publicăm, mai jos, căteva documente de epoca care descriu evenimentele militare petrecute în zona Călărășiului, atunci, în August 1944.

I

                    1944 august 24, Bucureşti. Ordin al Ministerului Afacerilor Interne către Prefectura judeţului Ialomiţa prin care se cere dezarmarea trupelor germane şi menţinerea ordinii în judeţ.

  Continuaţi activitatea administrativă conform legilor în vigoare. În legătură cu poliţia, jandarmii şi comandanţii de garnizoană asiguraţi ordinea interioară în cel mai perfect spirit de dreptate în cadrul ideilor anunţate prin proclamaţia M.S.Regelui.

Aveţi grijă pentru aprovizionarea populaţiei în special a refugiaţilor.

Trupele germane trebuiesc dezarmate de unităţile armatei române şi apoi internate în lagăre.

Orice ezitare sau întârziere atrage sancţiuni grave.

Raportaţi telegrafic cifrat orice eveniment important.

Comunicaţi prezentul ordin Inspectorilor General Ad-tivi, Comandanţilor de Garnizoană, tuturor organelor administrative, poliţiilor şi Legiunei de Jandarmi.

                                 Ministrul Afacerilor Interne

                                   (ss) general Aldea Aurel

II

                     1944 august 25, Călăraşi. Raport al Preturii plăşii Călăraşi adresat Prefecturii judeţului Ialomiţa prin care face cunoscut incidentul ce a avut loc în seara zilei precedente între locuitorii comunei Mircea Vodă şi germanii din localitate.

Astă seară pe la orele 8,30 s-a produs în comuna Mircea Vodă un incident între câţiva nemţi ce aveau în grija lor un mic depozit în acea comună şi care voiau să plece şi între un grup de locuitori şi premilitari în frunte cu şeful de post ce au voit să-i dezarmeze.

În timp ce se schimbau focuri de armă, a venit dinspre Bucureşti o maşină germană care a luat pe nemţi din comună şi a fugit spre Călăraşi.

III

                    1944 august 26, Călăraşi. Extras din Registrul istoric al Căpităniei portului Călăraşi referitor la situaţia militară de pe braţul Borcea.

Cu adresa Căpităniei portului Călăraşi nr. 79 din 26 august 1944 s-a cerut Garnizoanei Călăraşi a se trimite la Gura Borcii de sus, pentru orice eventualitate, în cazul când vasele inamice germane ar încerca să forţeze gura canalului Călăraşi, 4 tunuri antitanc.

S-a cerut telefonic Regimentului infanterie marină de la Roseţi – Ialomiţa a da trupe şi a pune la dispoziţie mijloace de siguranţă pentru bararea canalului Gura Borcii în sus.

De la Feteşti s-a comunicat la ora 21 că trec în sus pe canalul Borcea vase germane de război şi să se ia toate măsurile de siguranţă.

IV

                1944 august 27, Călăraşi. Extras din Registrul istoric al Căpităniei portului Călăraşi referitor la evenimentele petrecute în raza sa de competenţă.

La orele 8,30 pichetul grăniceresc Chiciu comunică telefonic că au trecut spre Olteniţa 27 vase de război germane şi 2 vedete rapide germane.

Cele 2 vedete rapide germane evoluează la Gura Borcii, făcând recunoaştere.

La ora 9,20 s-a telefonat că o vedetă rapidă germană evoluează în faţa pichetului de la Gura Borcii.

La ora 9,30 se telefonează de la Chiciu că cele 2 vedete rapide germane evoluează la Gura Borcii, aşteptând alt convoi de vase de război germane, care se văd urcând spre Silistra.

La ora 9,45 lt. Tone a cerut să i se pună la dispoziţie o şalupă spre a merge la Gura Borcei împreună cu un grup de ostaşi între care şi garda Căpităniei portului. S-a pus la dispoziţie şalupa Delfinul.

La ora 9,50 se telefonează de la centrul de informaţii Călăraşi că de la Feteşti a plecat spre Gura Borcii – Călăraşi un remorcher cu 2 vase cu răniţi.

Locot. Stanciu Marin a trecut la Gura Borcii cu 2 tunuri.

La ora 11 s-a cerut de către Căpitănia Portului Călăraşi Regimentului Infanterie Marină de la Roseţi să trimită la Gura Borcii în sus un batalion de oameni pentru a respinge o eventuală încercare de trecere a inamicului în vederea fixării unui cap de pod, în eventualitate că vasele de război germane oprite la Olteniţa, s-ar întoarce la Călăraşi.

La ora 11,25 remorcherul Alice proprietatea Spiru Dumitru [a primit ordin] să remorcheze bacul Sf. Nicolae şi să pornească spre Roseţi pentru a primi trupa de la Regimentul Infanteriei Marine.

La ora 12,25 se telefonează de la pichetul Chiciu că a trecut primul convoi de vase germane compus din 14 vedete rapide şi 27 vase de război germane iar al doilea convoi din 24 vase de război germane şi 13 vedete rapide se apropie.

La ora 14,20 remorcherul N.F.R. Brâncoveanu a sosit de la Galaţi cu un transport de 30 răniţi şi 2 morţi.

V

                    1944 august 29, Călăraşi. Extras din Registrul istoric al Căpităniei portului Călăraşi referitor la luptele purtate între trupele româneşti şi cele germane.

La ora 14,30 se semnalează că o coloană de 7 vase blindate germane, venind dinspre Buzău cu toată viteza prin Slobozia spre Călăraşi.

La ora 17 a sosit pe terenul de tragere, la 5 km de Călăraşi, o coloană germană. S-a cerut de către autorităţile militare ca această coloană să depună armele, s-a refuzat însă. S-au continuat tratative şi s-a dat termen pînă la ora 1 (noaptea).

La ora 1 (noaptea) trupele noastre, Artileria, Infanteria Marină şi Infanteria au deschis focul asupra coloanei germane. Sunt morţi şi răniţi în rândurile germane, după care s-au predat.

VI

                    1944 august 29, Călăraşi. Raport al Prefecturii judeţului Ialomiţa către Ministerul de Interne prin care semnalează prezenţa unei coloane motorizate germane în apropierea oraşului Călăraşi.

Prefectura judeţului Ialomiţa raportează:

Coloana motorizată şi blindată germană, despre care am raportat telefonic în dimineaţa zilei de azi, se găseşte la 2 km de Călăraşi spre Slobozia.

Este comandată de un general şi are un efectiv de circa 3000 de oameni.

Au trimis la Călăraşi un parlamentar pentru a li se permite trecerea în Bulgaria împreună cu vehiculele şi tot armanentul.

Am raportat situaţia Marelui Stat Major astăzi după amiază şi ni s-a ordonat să procedăm la dezarmarea lor.

În judeţ nu avem însă decât câteva companii adunate din diferite unităţi, deci ne vedem în imposibilitatea de a executa ordinul.

Rugăm stăruitor interveniţi din nou, imediat, pentru a ni se acorda sprijinul aviaţiei.

VII

                    1944 august 29, Bucureşti. Buletin informativ special al Inspectoratului general al Jandarmeriei despre lupta unor coloane militare germane în zona Călăraşi, judeţul Ialomiţa.

Situaţia din judeţul Ialomiţa, la ora actuală, se prezintă în modul următor:

Coloana germană ce a înaintat pe direcţia Slobozia – Ciulniţa se găseşte la circa 4 km de Calaraşi, pe şoseaua Slobozia – Călăraşi, unde germanii au ocupat poziţii de luptă.

Pare că efectivul lor să fie de circa 2-3000 oameni. Comandantul garnizoanei Călăraşi a dus tratative cu coloana germană care cerea să i se aprobe a trece în Bulgaria şi refuză până în prezent a se preda.

Acestei coloane îi face faţă în bune condiţiuni trupele noastre compuse din un regiment infanterie marină, o unitate de trupe combinate din garnizoana Călăraşi, un divizion artilerie şi o companie de poliţie dată de Legiunea jandarmi Ialomiţa.

Situaţia este deci neclarificată pînă în prezent.      

VIII

                    1944 august 29, Călăraşi. Raport al garnizoanei Călăraşi către Marele Stat Major prin care informează despre acţiunile purtate contra unei coloane germane.

Germanii au barat şoselele spre Slobozia şi Olteniţa.

Garnizoana face faţă cu două batalioane.

Comandantul garnizoanei apreciază că are în faţă circa 3000 de oameni.

În ciocnirile care au avut loc în seara zilei au făcut prizonieri: un colonel, un căpitan şi patru locotenenţi.

A eliberat din mâna germanilor un maior, un căpitan şi un locotenent sovietici.

Până în prezent trupele garnizoanei au capturat 60 ofiţeri şi 560 trupă germani.

IX

                    1944 august 30, Călăraşi. Extras din Registrul istoric al Căpităniei portului Călăraşi referitor la evenimentele militare din raza sa de competenţă.

La ora 7 o coloană blindată germană a trecut la punctul Ciocăneşti cu intenţia de a trece în Bulgaria. S-au luat măsuri de împiedicare şi dezarmare de către trupele de grăniceri.

La ora 10,30 coloanele germane se predau. Trec grupuri de prizonieri spre Regimentul 23 Infanterie. S-au luat prizonieri: un general pe nume Burkhardt, 20 ofiţeri şi 5.073 soldaţi.

La ora 16 soseşte în port un convoi format din următoarele vase:

Şlepul Victoria pavilion român

   „       Klaus german

   „       D.D.S.G. 67252 german

   „       Hansdorf german

  „        D.D.S.G. german, cu făină

  „        S.B.D 608 german

  „       cu motor   Avnolf german

Remorcherul sub pavilion francez S.F.H.D. Paris

Remorcherul sub pavilion francez Mistral.

Convoiul a sosit cu răniţi germani: 300 gravi, 400 uşor şi 600 soldaţi germani valizi. S-a procedat la dezarmarea lor.

La 28 august 1944 remorcherul francez Lavoiser a fost minat şi aruncat în aer de germani în apropriere de Piua Pietrii, iar personalul a fost luat de germani.

X

                    1944 august 30, Bucureşti. Buletin informativ al Insepctoratului general al Jandarmeriei despre acţiunile întreprinse de unităţile militare şi detaşamentele de jandarmi împotriva unor grupuri de militari germani în judeţul Ialomiţa.

În împrejurimile oraşului Călăraşi mai sunt lupte cu formaţiuni izolate germane, care continuă a se preda. S-au mai capturat 100 autocamioane cu armament uşor şi au fost făcuţi prizonieri circa 2500 ostaşi germani.

În comuna Cacomeanca au fost dezarmaţi 200 germani, iar în comuna Cuza Vodă un general şi opt ofiţeri din statul său major.

 

Declanșat la 28 iulie 1914, când Austro-Ungaria declara oficial război Serbiei, în urma asasinării prințului moștenitor Franz Ferdinand în atentatul de la Sarajevo,  și finalizat la 11 noiembrie 1918, prin Armistițiul de la Compiegne, primul război mondial a reprezentat cea mai mare conflgrație mondială cunoscută de omenire până la acel moment, la care au participat  peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a războiului, iar mii de localități și alte milioane de civili au avut de suferit de pe urma conflictelor militare și stărilor temporare sau definitive de ocupație care au urmat acțiunilor armate.

După cum se cunoaște, România a intrat în război, de partea Antantei(Franța, Anglia și Rusia) la  14/27 august 1916, dar după câteva lupte victorioase generate mai mult de idealul unificării spațiilor locuite de români decât de starea de dotare și instrucție a armatei, România s-a aflat într-o situație delicată, cu mai mult de  jumătate din terioriul vechiului Regat ocupat de armatele bulgare și germane, cu Regele și Guvernul retrase în Moldova la Iași și cu un alt Guvern, condus de Al. Marghiloman, la București, supus unui regim de ocupație germană.

În teritoriul ocupat, din care făcea parte și fostul județ Ialomița, ce avea reședința la Călărași, mai întâi bulgarii și apoi germanii, urmare unor atitudini și comportamente abuzive, dincolo de orice reglementări internaționale, au generat pagube importante atât cetățenilor cât și instituțiilor publice. Deși multe din documentele vremii s-au pierdut, unele fiind chiar distruse de ocupanții bulgari sau germani, noi am mai reușit să depistăm câteva care reliefează pagubele suferite de orașul Călărași și locuitorii săi în timpul regimului de ocupație bulgaro-germană din anii 1916-1918.

Redăm mai jos un Memoriu asupra pagubelor suferite de primărie şi instituţiile pendinte de pe urma armatelor inamice care era trimis Ministerului de Interne de la București de către primăria Călărași, la 21 aprilie 1921.                                           

I.Palatul Primăriei, în care a fost  mai întâi instalat comandantul armatelor bulgare, ocupând sala de consiliu, biroul secretarului, biroul ofiţerului stării civile, casieria comunală şi două camere din parter. După plecarea armatei bulgare, care a stat două luni, au venit armatele germane, au ocupat biroul secretarului, serviciului tehnic, al ofiţerului stării civile şi în parter două camere pentru Poliţia germană.

            În timpul cât au stat au luat instalaţiile de telefoane, de sonerie, parte din instalaţia de iluminat cu electricitate, mobilier şi cercevele de ferestre, cauzând o pagubă care se evaluează la suma de 13.450 lei.

II.Sala Teatrului comunal. Întreaga clădire a fost întrebuinţată în tot timpul ocupaţiei ca sală de mâncare a prizonierilor ce lucrau în port. Stricăciunile cauzate sunt acelea arătate în măsurătoarea şi evoluţia alăturate, urcându-se la suma de lei 21.870, la care va trebui adăugată lipsa de folosinţă a localului pe timp de doi ani, care se evaluează cu suma de lei 10.000 lei – adică câte lei 5000 anual.

 III.Şcoala de fete nr.1 împreună cu locuinţa directoarei. Întregul imobil a fost ocupat de armatele germane şi întrebuinţat ca magazie pentru unelte agricole şi materiale şi unelte de la Căpitănia portului. Stricăciunile cauzate imobilului se urcă la suma de lei 22.401,20 la  care va trebui adăugată şi lipsa de folosinţă a imobilului pe timp de doi ani, adică lei 12.000, socotit a 6000 lei anual.

IV.Şcoala nr.2 băieţi – Întreg imobilul , împreună cu locuinţa directorului au fost utilizate în tot timpul ocupaţiei de armata germană pentru birou al serviciului lor hidraulic. Stricăciunile făcute se evaluează la suma de lei 20.359,90, după cum se vede în alăturata măsurătoare şi evaluare, la care va trebui adăugat lipsa de folosinţă a  imobilului pe timp de doi ani, lei 12.000.

V.Şcoala de fete nr.2. Întregul imobil, cât şi locuinţa directoarei au fost ocupate şi întrebuinţate de armata germană pentru lagăr de prizonieri. Stricăciunile se evaluează la suma de lei 8569, la care se adaugă lei 12.000, lipsa de folosinţă pe doi ani.

  VI.Şcoala de băieţi nr.1. Imobilul întreg a fost întrebuinţat timp de un an şi jumătate ca magazie pentru efecte turceşti. Stricăciunile aduse se evaluează la suma de lei 6570, la care se adaugă lei 9000, lipsa de folosinţă pe 1 an.

 VII.Cazarma serviciului de curăţenie. Nu a fost utilizată de armatele de ocupaţie, însă din cauza obligaţiunii ce s-a pus de armata de ocupaţie primăriei de a da foc la gunoaiele ce erau în apropierea grajdurilor şi magaziilor, acestea au luat foc, arzând complet, împreună şi cu multe materiale ce erau depozitate în ele. Paguba adusă de acel incendiu este de lei 67.019, după cum se arată în evaluare.

De asemenea toată împrejmuirea terenului din strada Spitalului a fost distrusă de soldaţii germani pentru foc. Valoarea acestei împrejmuiri este de lei 3000 (trei mii).

VIII.Cazarma serviciului de pompieri. Întreg imobilul a fost ocupat de germani, ca grajduri pentru vitele de la căruţele lor de transport, s-au adus stricăciuni atât imobilului şi instrumentelor de incendiu ale comunei, aducându-le în aşa stare că nu mai pot fi acum utilizate, fără a li se face adăugirile şi reparaţiunile arătate în alăturata evaluare. Valoarea tuturor pagubelor acestui imobil şi a uneltelor de incendiu este de lei 39.551,50, la care va trebui adăugat lipsa de folosinţă lei 8000, pe timp de doi ani.

IX. Oborul de cereale. La oborul de cereale stricăciunile constatate au fost făcute mai mult din partea populaţiunii mărginaşe a oraşului şi din cauză că primăria neputând fi în măsură faţă de organizaţia ce se dăduse de organizaţia militară să poată îngriji de acest imobil. Stricăciunile constatate se evaluează la suma de lei 6436.

X. În Piaţa Mihai Viteazu. Pentru aceleaşi motive arătate mai sus, s-au produs şi stricăciunile de la împrejmuirea acelei pieţe şi a halelor de zarzavaturi, stricăciuni în valoare de lei 2913.

XI. La terenul comunei de pe şoseaua gării, care era arendat şi împrejmuit, toată împrejmuirea de sârmă ghimpată şi de scânduri a fost luată de populaţia mărginaşă a oraşului, pagubă care se evaluează cu suma de 10.500 lei.

  XII. Teren luat pentru a se face cimitir turcesc. Comuna a fost obligată de armatele de ocupaţie să exproprieze cu spesele sale o suprafaţă de 8293 m.p. teren din pogoanele locuitorilor din satul Măgureni pentru a se înfiinţa un cimitir turcesc. Comuna a plătit acel teren locuitorilor cu suma de lei 2487,90.

XIII. De asemenea pentru acelaşi motiv s-a luat comunei o suprafaţă de 3813 m.p. din terenul său de lângă oraş, teren ce valorează suma de lei 1906,50.

XIV. În cimitirul ortodox al oraşului armata de ocupaţie a luat pentru înmormântarea cadavrelor soldaţilor germani o suprafaţă de 960 m.p. în valoare de lei 9600, socotit cu preţul de lei 10 m.p., după cum comuna îl da locuitorilor din oraş.

XV.Uzina de apă. De la Uzina de apă a oraşului în cursul celor doi ani de ocupaţie s-au luat fără nici un ban sau plată, în mod arbitrar, uneltele arătate în evaluaţie şi s-au făcut stricăciuni la clădire şi la împrejmuire, în valoare totală de lei 9030.

De asemenea, din cauză că Administraţia militară germană nu a voit să dea benzină ca combustibil pentru cele două motoare ale uzinei, s-a pus obligaţie comunei să instaleze o locomobilă, pe care a luat-o cu chirie şi să consume solid (cărbuni şi lemn) pentru a putea alimenta oraşul şi armata de ocupaţie.

Din această cauză comuna a fost obligată a face o cheltuială cu plata chiriei locomobilei, cu reparaţiile ei şi cu diferenţa de cost plus a combustibilului solid diferenţă care se urcă la suma de 60.000 lei pentru cei doi ani.

             XVI. Uzina electrică. La uzina electrică nu s-au făcut alte stricăciuni decât că s-a luat instalaţia de telefon, pagubă care se evaluează la suma de lei 700.

             XVII. Reţeaua de iluminat a oraşului cu electricitate. În timpul ocupaţiei reţeaua a suferit multe modificări impuse de capriciul administraţiei germane, care cerea zilnic diferite schimbări pentru ca ofiţerii ce erau cuartiruiţi prin oraş, în casele particularilor să aibă la dispoziţie lumină după pofta fiecăruia din ei. De asemenea soldaţii germani şi gradele inferioare pe la casele unde locuiau, au instalat singuri electricitate cu materiale ce desfăceau şi luau din reţeaua oraşului, iar la plecarea lor din oraş, mare parte le-au luat cu ei. Astfel au lăsat reţeaua în condiţiuni ce nu mai pot satisface necesitatea iluminatului şi mare parte din oraş este acum în întuneric. Pentru reducerea în stare bună necesită o sumă de lei 25134, 50.

             XVIII. Consumul de curent electric. În tot timpul ocupaţiei administraţia germană pentru ofiţerii şi soldaţii săi încuartiruiţi au consumat la discreţie curent electric fără să achite comunei nici un ban, pentru acest curent. De asemenea încărcau acumulatorii materialelor electrice de la bărcile ce circulau pe Dunăre şi Borcea cu curent de la comună. La toate numeroasele lor birouri, cazinouri, popote , etc aveau instalaţii de iluminat şi consumau curent toată noaptea. În evaluaţia alăturată am socotit consumul de curent la clădirile mai importante, unde au fost casele complet ocupate şi unde proprietarii nu pot fi impuşi la plata consumului întrucât ei nu s-au folosit de el. Valoarea totală a curentului consumat este în mod aproximativ de lei 66.765.

             XIX. Consumul de apă. De asemenea armata de ocupaţie a consumat o mare cantitate de apă pentru adăparea cailor la cazărmi, a vitelor ce aveau, pentru  băi, quartiruiri etc. Valoarea aproximativă a apei consumate este de lei 17.000.

            Pe lângă aceste pagube, în timpul ocupaţiei, din ordinul şi pentru armatele germane, comuna a plătit în total suma de lei 364.320 bani 13, pentru transporturi, mobilier, înquartiruiri, etc.

            Afară de aceasta s-a mai plătit şi suma de 600 lei amendă impusă comunei de către autorităţile germane.

          Cu ocazia invaziei armatelor bulgare şi până la instalarea autorităţilor germane s-au ridicat cu forţa de către bulgari 435  viţei de vite, evaluate cu lei 62.250, 45 porci şi 98 boi,vaci şi bivoli, proprietatea comunei, destinaţi pentru tăiere, evaluaţi  în total lei 62.500.

          Tot armatele bulgare au ridicat întregul mobilier de la Judecătoria ocol I Călăraşi, care este proprietatea comunei şi care a fost evaluat  lei 11.940.

                         Preşedintele Comisiunei interimare,

                                   (ss) Gh.Gh. Demetrescu

                                                                                                     Secretar ,

                                                                                              (ss) indescifrabil

Începutul secolului al XX-lea avea să scoată în evidenţă faptul că la Berlin, Congresul din vara anului 1878 nu rezolvase nici pe departe “problema orientală”, măsurile adoptate de Marile Puteri fiind mai degrabă paleative care au întârziat rezolvarea “crizei balcanice”. De altfel şi noile alianţe care se făceau şi se desfăceau după interese de moment între principalii protagonişti ai scenei politice şi militare europene depindeau direct de modul în care Rusia ţaristă, Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Italia sau Franţa vedeau noua hartă a Balcanilor după sucombarea “omului bolnav al Europei” – Imperiul otoman. În acest context Bucureştiul este obligat să-şi revizuiască întreaga politică externă, orientată acum spre apărarea intereselor provinciilor româneşti ocupate de Imperiul ţarist şi Imperiul austro-ungar, precum şi ale românilor aflaţi în diaspora sud-dunăreană.

În condițiile declanşării unor conflicte militare în zona Balcanilor, după anul 1910, România a înţeles să-şi declare neutralitatea şi să urmărească foarte atent evoluţia evenimentelor, mai ales după ce, în decembrie 1909, Bulgaria încheiase o convenţie militară secretă cu Rusia, prin care ţarul se angaja să sprijine revendicările teritoriale ale Bulgariei asupra Dobrogei româneşti. Este elocvent, în acest sens, mesajul adresat Corpurilor Legiuitoare de regele Carol I, în şedinţa din 15 noiembrie 1911, după izbucnirea războiului italo-turc pentru Tripolitania: “Situaţia noastră ne-a impus de la sine şi fără anume declarare o neutralitate absolută, care ne dă putinţa a contribui şi noi la împiedicarea oricărei tulburări a păcii în Peninsula Balcanică. Putem privi dar cu linişte şi încredere viitorul”.

Sprijinite de Rusia ţaristă, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Grecia, aveau să constituie, în vara anului 1912, în urma unor acorduri secrete bilaterale, “Alianţa Balcanică”, al cărei scop declarat era lupta comună împotriva Imperiului otoman în scopul rezolvării pretenţiilor teritoriale, pe care statele balcanice le formulaseră în repetate rânduri.

Încurajat de aliaţii săi balcanici, la 8 octombrie 1912, Muntenegrul declara formal război turcilor, a doua zi declanşând ostilităţile militare. Pe 15 octombrie 1912, Turcia semnează pacea cu Italia, prin care renunţă la Tripolitania, şi îşi recheamă miniştrii de la Sofia şi Belgrad, declarând război celor două ţări balcanice. La rândul ei Grecia declară și ea război Turciei, iar din data de 17 octombrie 1912 luptele în Balcani se generalizează. Începea astfel Primul război balcanic, România declarându-și neutralitatea, “atâta vreme cât nu vor fi modificări teritoriale”, după cum afirma primul ministru Titu Maiorescu.

Deși Turcia este înfrântă și nevoită să ceară pace, evenimentele vor degenera ca urmare a pretențiilor terioriale exagerate ale Bulgariei și cu toate intervențiile Marilor Puteri care, cu excepția Rusiei, nu sprijineau pretențiile teritoriale ale Bulgariei, pe 29 iunie 1913, conflictele militare din Balcani se reaprind, Bulgaria atacând în forță Serbia. Imediat Muntenegru, Grecia și Turcia vor declara și ele război Bulgariei. Pe 9 iulie 1913 România îşi rechema ministrul său acreditat la Sofia, iar a doua zi, pe 10 iulie 1913, declara oficial război Bulgariei, justificându-şi atitudinea prin următoarea notificare făcută Guvernului bulgar: “Guvernul român a prevenit la timp guvernul bulgar că dacă aliaţii balcanici s-ar afla în stare de război, România n-ar putea să păstreze rezerva ce-şi impusese până acum în interesul păcii şi s-ar vedea silită să intre în acţiune. Guvernul bulgar n-a găsit necesar să răspundă acelei comunicări. Dimpotrivă şi din nenorocire războiul a izbucnit mai întâi prin atacuri fără veste bulgăreşti contra trupelor sârbeşti, chiar fără a observa regulele elementare de notificări prealabile, care cel puţin ar fi dat dovadă de respectul convenţiunilor şi uzanţelor internaţionale. În faţa acestei atitudini, guvernul român a dat ordin armatei de a intra în Bulgaria.”

În faţa evidenţelor de pe front, precum şi a celor diplomatice, Bulgaria acceptă ideea unui armistiţiu, urmat de un tratat de pace ce urma să fie discutat şi parafat între ţările creştine beligerante la Bucureşti. Astfel, după o primă întâlnire a unor experţi militari la Niş, în Bulgaria, pentru a purta discuţii privitoare la măsurile militare provizorii în vederea suspendării luptelor, în după amiaza zilei de 29 iulie 1913, la Bucureşti soseau împuterniciţii statelor creştine angrenate în cel de al doilea război balcanic.

Pe 30 iulie 1913, la Bucureşti se deschideau oficial lucrările Conferinţei de pace, desfăşurate sub preşedinţia primului ministru român, Titu Maiorescu. Conferinţa de pace de la Bucureşti era prima consfătuire diplomatică modernă în care statele participante urmau să-şi hotărască soarta fără “contribuţia” Marilor Puteri europene. Într-adevăr, după zece zile de discuţii, în cadrul cărora România a reuşit să tempereze revendicările foştilor aliaţi faţă de Bulgaria şi după mai multe runde de negocieri, delegaţiile ţărilor participante ajung la încheierea unui tratat acceptat şi parafat de toţi, fără să se ceară nici măcar aprobări de principiu din partea Marilor Puteri. Este drept că s-au făcut unele încercări de influenţare a hotărârilor ce urmau să se adopte de către Conferinţă. În acest sens, Al. Marghiloman, ministru român de finanţe şi membru al delegaţiei României, mărturisea, în memoriile sale, că Austro-Ungaria şi Rusia prezentaseră lui Titu Maiorescu două “aide-memoire”, prin care fiecare din cele două mari puteri încercau să propună rezolvări ale unor probleme teritoriale în funcţie de propriile lor interese în zonă. Dar cele două intervenţii vor rămâne fără rezultat, graţie poziţiei ferme a delegaţiei României şi mai ales a lui Titu Maiorescu. a cărui prestaţie a constituit, pe drept cuvânt, apogeul carierei sale politice.

București, 10 august 1913. Fotografie de grup după semnarea și parafarea Tratatului de Pace

În cercurile diplomatice europene, rezultatele Conferinţei de la Bucureşti, au fost privite diferenţiat. Astfel, dacă Parisul, Berlinul şi Londra agreau modul de rezolvare a diferendelor teritoriale, sir Edward Grey, secretarul de stat britanic la externe afirmând chiar că “Pacea trebuie considerat ă ca definitivă”, împăratul Austro -Ungariei, Franz Joseph se arătase deosebit de iritat de faptul că părerea sa nu fusese ascultată, afirmând: “Puterile Centrale nu pot primi tratatul de la Bucureşti ca un aranjament definitiv al chestiunii balcanice, numai un război general ne va putea duce la o soluţie convenabilă”.

Cu toate acestea, cu mici excepţii, majoritatea părerilor exprimate despre Conferinţa de pace de la Bucureşti au scos în evidenţă că, cel puţin pentru moment, a adoptat acele soluţii care puteau asigura o oarecare stabilitate în zona Balcanilor. Al. Cioranesco scria, la Paris, peste un sfert de veac: “Ar fi într-adevăr dificil să găseşti un al doilea exemplu de tratat atât de moderat, care nu conţine, în afara obiectului pentru care a fost convocat, nici măsuri privind despăgubiri de război, nici avantaje economice şi nici alte mă suri care să fie rezultatul dorinţelor învingătorilor de a trage cât mai multe foloase pe seama celui învins”.  La fel de sugestivă, în acest sens, este şi aprecierea lui Titu Maiorescu din discursul de închidere a Conferinţei, rostit în faţa delega ţ ilor, duminică, 10 august 1913: “Domnilor, ne putem despări cu conştiinţa că ne-am străduit să apărăm interesele statelor pe care le reprezentăm şi cu sentimentul că legăturile personale pe care le-am creat în timpul muncii noastre comune vor fi precursoarele bunelor relaţii care se vor stabili între ţările noastre”.

Încheiat la 10 august 1913, Tratatul de pace de la Bucureşti cuprindea 10 articole şi era semnat de toţi membrii delegaţiilor participante: pentru România – Titu Maiorescu, Al. Marghiloman, Take Ionescu, C.G. Dissescu, generalul C. Coandă şi colonelul C. Christescu; pentru Grecia – E.K. Venizelos, D. Panas, N. Politis şi căpitanii A. Exadactylos şi C. Pali; pentru Bulgaria – D. Toncev, S. Ivanciov, S. Radev, generalul Ficev şi lt. col. Stanciov; pentru Serbia – Nik. P Pasici, M.G. Ristici, M. Spalaicovici, colonelul Smilanici şi lt. col. D. Calafatovici; pentru Muntenegru – generalul-serdar I. Vukotici şi I. Matanovici.

În baza prevederilor tratatului, Serbia primea partea de nord a Macedoniei(art. III), Grecia lua cea mai mare parte a Macedoniei istorice şi Bulgaria se angaja să renunţe la orice pretenţie asupra insulei Creta(art. V), iar în ceea ce priveşte reglementarea raporturilor dintre Bulgaria şi România, art. II stipula: “Noua graniţă va porni de la Dunăre, din sus de Turtucaia ca să ajungă în Marea Neagră la miazăzi de Ekrene… O comisie mixtă, compusă din reprezentanţii celor două părţi contractante, în număr egal din ambele părţi va fi însărcinată ca, în 15 zile care vor urma după semnarea acestui tratat, să execute la faţa locului traseul noii graniţe, conform stipulaţiilor precedente. Această comisie va prezida la împărţirea proprietăţii imobiliare şi capitalurilor care până acum au aparţinut în comun judeţelor, comunelor sau comuni-tăţilor de locuitori despărţiţi prin noua linie de graniţă”.

Delegaţia României a făcut eforturi ca în textul Tratatului de pace să fie trecute în mod expres şi prevederi referitoare la drepturile şi libertăţile de care urmau să se bucure românii din teritoriile aflate în componenţa statelor participante la Conferinţă. În acelaşi sens se adresase conducătorilor delega ţiilor şi R. Jackson, ministrul SUA la Bucureşti, care solicita includerea în tratat a unei clauze privind acordarea libertăţilor civile şi religioase locuitorilor din teritoriile ce urmau să intre în componenţa celor cinci state.

În urma unor discuţii bilaterale între primul ministru român Titu Maiorescu, pe de o parte, şi primul ministru grec E.Venizelos, primul ministru sârb, N. Pasici şi conducătorul delegaţiei bulgare, S. Toncev, se cade de acord să se procedeze la un schimb de scrisori cu un conţinut identic prin care semnatarii se angajau să acorde reciproc drepturi şi libertăţi şcolare şi confesionale cetăţenilor lor de alte naţionalităţi. În acest context, Grecia, Serbia şi Bulgaria se obligau să acorde autonomie şcolilor şi bisericilor românilor din Peninsula Balcanică, respectiv din noile teritorii ce urmau să intre în posesia lor. Totodată se obligau a recunoaşte pentru români un episcopat distinct. De asemenea, îşi exprimau acordul ca pe viitor instituţiile culturale, şcoala şi biserica, să fie subvenţionate de către autorităţile de la Bucureşti, sub supravegherea guvernelor ţărilor respective. În final, s-a convenit ca aceste scrisori să fie considerate ca şi anexe ale Tratatului de pace.

Deşi, oficial, Conferinţa de pace de la Bucureşti se încheiase la 10 august 1913, prin semnarea şi parafarea Tratatului de pace, pe 12 august, ţările participante, cu excepţia Bulgariei, mai semnează un Protocol secret care cuprindea măsuri concrete ce urmau să fie întreprinse în comun de ţările semnatare (România, Grecia, Serbia şi Muntenegru) în cazul în care Bulgaria n-ar fi respectat prevederile Tratatului de pace semnat la 10 august.

Tratatul de la Bucureşti, semnat în urmă cu 105 ani, marca încheierea crizei balcanice şi realiza o configuraţie teritorială în zonă mai echitabilă. În ceea ce o priveşte, România îşi consolidează rolul de mediator în regiune şi îşi măreşte teritoriul naţional cu partea de sud a Dobrogei, care îi fusese oferită de ţar încă din anul 1878. Intra astfel în componenţa statului român un teritoriu de 7780 km. p. şi o populaţie de aproximativ 280.000 locuitori, musulmani în majoritate(turci, tătari, ţigani), urmaţi, ca pondere, de bulgari, români, ruşi, sârbi, evrei, armeni. Din punct de vedere administrativ, teritoriul cedat României, care se afla sub stăpânirea armatei sale încă de la 11 iulie 1913, avea să fie organizat în două judeţe: Durostor – cu capitala în străvechea cetate a Silistrei şi Caliacra – cu reşedinţa la Dobrici(Bazargic).

Harta Cadrilaterului – 1913

Începând cu 15 august 1913, odată cu încetarea oficială a stării de război dintre România şi Bulgaria şi după ce comisia mixtă prevăzută de Tratatul de pace a definitivat noua linie de graniţă dintre cele două ţări, va începe şi procesul de instalare a administrai iei civile româneşti în cele două judeţe. Armata, reprezentată de Brigada XVII infanterie, din cadrul Corpului V armată, va asigura trecerea de la administraţia bulgară la cea românească, mai ales c ă perioada de mijloc a anului agricol şi financiar nu permitea o schimbare bruscă. Din acest motiv, administraţia civilă românească se va instala treptat, până în octombrie 1913, când, prin decizii ale guvernului sunt numiţi prefecţii de judeţe şi se introduce justi ţia românească în Cadrilater. În istoria acestor meleaguri începea perioada administraţiei româneşti, care avea să dureze, cu excepţia ocupaţiei militare bulgare din anii 1916-1918, până în septembrie 1940.