Frații Prini – italienii care au întemeiat cel mai important Atelier de reparații mecanice din Câmpia Bărăganului

                Cu un teren deosebit de fertil și cu zone imense favorabile practicării agriculturii, Băraganul a fost și este cea mai importantă regiune agricolă a României. Sute de ani producția acestei zone a fost amputată de faptul că aici s-a practicat o agricultură empirică, bazată pe munca fizică a oamenilor, care au folosit în sprijinul lor animalele de tracțiune,  atât la lucrarea pământului cât și la transportul recoltelor.

            Despre mecanizare în Bărăgan se poate vorbi începând cu anul 1840, atunci când dr. Zucher, de origine germană, înființa la București Primul atelier pentru realizarea de maşini şi unelte agricole. Un pas înainte în dezvoltarea agriculturii Bărăganului l-a constituit inițiativa domnitorului Barbu Știrbei, care în anul 1852 îl însărcinase pe Alexandru Slătineanu să înființeze Institutul de Agricultură de la Pantelimon (precursorul Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti), instituție la care este angajat pentru mecanizare și lucrări practice germanul  Wilhelm Konzelman. Sub coordonarea acestuia în anul 1855 se înființează Fabrica de maşini şi instrumente agricole de la Pantelimon.

Șase ani mai târziu (1861) se generalizează în țara noastră utilizarea brăzdarului de fier pentru plug, iar prof. Ion Ionescu de la Brad elaborează Manualul de agricultură poporană, care cuprindea 53 de figuri cu cele mai moderne maşini agricole din acea vreme: plugul, scormonitorul, extirpatorul, grapa, vălătucul, maşina de semănat, maşina de prăşit, rarița, maşina de cosit şi secerat, maşina de treierat, maşina de transportat, vaporul (locomobila).

            Aplicarea Reformei agrare din anul 1864, precum și împroprietăririle prin vânzarea către țărani a unor suprafețe de pământ din moșiile statului practicate după Răscoala țăranilor din anul 1888, izbucnită în fostul județ Ialomița, au determinat sporirea considerabilă a suprafețelor de teren care erau exploatate agricol în Câmpia Bărăganului, atât de mari moșieri, cât și de comunitățile rurale. Acum este perioada când în regiune se constituie cele mai mari trusturi arendăsești din România, interesate tot mai mult în mecanizarea lucrărilor agricole, care să le sporească veniturile. Apar astfel locomobilele pe câmpurile mănoase ale Bărăganului, cele mai multe fiind importate din Germania, Anglia și Italia.

            În aceste condiții, este firesc ca să apară stabilimentele comerciale și atelierele pentru întreținerea și repararea acestor utilaje mecanice folosite pe scară tot mai largă în exploatațiile agricole din Bărăgan. Orașul Călărași, capitala județului Ialomița, cel mai important județ al României din punct de vedere agricol, devine locul spre care se îndreaptă întreprinzătorii vremii, care vor înființa aici primele magazine și ateliere mecanice la sfârșitul secolului al XIX-lea. În imaginile de mai jos redăm copii după reclamele din presa vremii ale Magazinelor Dimitrie Iliescu și Atelierul mecanic Samuel Orban, ambele înființate în Călărași prin 1890.

Anul 1890 a marcat și  începerea construcției podurilor peste Borcea și Dunăre de la Fetești și Cernavodă, realizate sub coordonarea lui Anghel Saligny, eveniment care avea să determine afluirea către această zonă a unor muncitori din Germania, Franța și Italia. Printre aceștia s-a aflat și tânărul Augusto Prini, în vârstă de 20 de ani,originar dinRegiunea Ferara – Italia.

            După finalizarea lurărilor la podurile de la Fetești și Cernavodă se stabilește în Călărași, unde  va cunoaște un alt italian, Gaetano Ferri, care își deschisese aici un Atelier mecanic. Învață meserie de la acesta și îl cheamă în Călărași și pe fratele său Giuseppe, punând împreună bazele unui Atelier mecanic înregistrat la Tribunalul Ialomița sub denumirea de “Frații Prini”.

Aici, la Călărași, Augusto Prini își va întemeia și o familie solidă, căsătorindu-se cu Victoria Păpureanu, de loc din Fetești, pe care o cunoscuse în perioada cât lucrase la construcția podurilor dunărene. Din căsătoria lor au rezultat șase copii, patru fete și doi băieți, Mircea și Giovani. Deși nu obținuse încă cetățenia română, Augusto se înrolează voluntar în armata română și participă la luptele din anii 1916-1918.

 Lăsat la vatră, pe 28 octombrie 1918 își legalizează  căsătoria cu Victoria Păpureanu, iar la 9 mai 1919 obține cetățenia română, drept de care se bucurau și cei șase copii ai lor. Urmează o perioadă de muncă asiduă pentru dezvoltarea afacerii de la Călărași, Atelierele fraților Prini devenind cunoscute în întreg Bărăganul, specializându-se în repararea și întreținerea mașinilor și utilajelor agricole, precum și în rifluirea valțurilor pentru morile de cereale din zonă, după cum se poate vedea din imaginile de mai jos.

                În anul 1945 Augusto lasă afacerea fiilor săi Mircea și Giovani, care o înregistrează la Oficiul Registrului Comerțului din Călărași sub nr. 316/1945, având ca obiect de activitate: Atelier mecenic, mașini agricole și cele necesare industriei agricole.

            După 1948 Atelierul fraților Prini intră în vârtejul naționalizării mascate, la început fiind integrat în nou înființata Cooperativă “Bărăganul”, iar în anul 1961 este absorbit de Întreprinderea de industrie locală 11 Iunie, împreună cu sediul și utilajele din fosta stradă Vânători(Flacăra de azi), unde a funcționat ca Secția de rifluit valțuri de mori, până la demolarea clădirii de la începutul anului 1980. (vezi ultimile două imagini).