Arhivele lunare: decembrie 2019

NICOLAE IORGA DESCRIE CĂLĂRAȘIUL ȘI SILISTRA LA 1904

 

Despre prezența la Călărași a lui Nicolae Iorga s-au scris multe pagini până acum, atât în monografii și lucrări de specialitate, precum și în diverse articole publicate în reviste de istorie sau pe blogurile personale(vezi, spre exemplu, Istoria regăsită, blogul prietenului Nicolae Țiripan). În toate scrierile însă la care am făcut referire se preciza că Nicolae Iorga a venit pentru prima oară la Călărași în septembrie 1910, atunci când a participt la ședința de relansare a activității Filialei locale a Ligii Culturale și când a susținut în Sala Parcului comunal o importantă expunere despre necesitatea Unirii tuturor românilor.

Studiind recent articolele din ziarul călărășean “Deșteptarea Ialomiței”, am găsit în nr. 42 din 24 iunie 1904 un interesant material semnat de Nicolae Iorga și intitulat CĂLĂRAȘI. După lecturarea acestuia am constatat că de fapt era vorba despre un extras din cartea savantului român intitulată “Drumuri și orașe din România”, lucrare care doar ce fusese publicată la București de către editura Minerva.

drumuri-si-orase-din-romania-de-nicolae-iorga-1904-p42822-01 (2)

Articolul în cauză consemnează impresiile lui Nicolae Iorga în urma unei călătorii efectuate la Călărași și Silistra după anul 1900. Din verificările efectuate de noi, vizita respectivă cel mai probabil a avut loc în anul 1903, atunci când Nicolae Iorga revine în București, după o   cercetare de aproape doi ani a  arhivelor de la Budapesta și din Ardeal. Vizita lui la Călărași și la Silistra trebuie văzută și în contextul în care Nicolae Iorga din anul 1903 începe o strănsă colaborare cu Revista tradiționalistă “Sămănătorul” unde va publica mai multe articole ce vor fi apoi incluse în cartea editată în anul 1904 de Editura Minerva.

Redăm, pentru cititorii blogului nostru, câteva pasaje din materialul publicat în ziarul “Deșteptarea Ialomiței” din 24 iunie 1904, lăsându-vă pe dumneavoastră, cititorii mei, să apreciați atât frumusețea literară a descrierii lui Nicolae Iorga, cât și diferențele existente între aspectul edilitar al Călărașiului și al Silistrei la începutul secolului XX.

Un vechi sat și schelă neînsemnată din care Știrbei-Vodă a voit să facă un oraș, un port, o capitală de județ, Călărașii purtară întâi numele domnului întemeietor(Orașul Știrbei – nota ns.), dar după încetarea Domniei acestuia se întoarseră la vechea numire(cea de Călărași – nota ns.). Știrbei Vodă se cheamă astăzi numai o stradă principală și gimnaziul.

Intrarea în Călărași pare să arate că planurile lui Știrbei n-au fost tocmai bine atinse. O șosea se întinde printre case mici, printre magazii de lemn unde se drămăluiesc grânele de țărani care strigă tare numărul banițelor pe care hambarul le primește sau le restituie. În dreapta pleacă încă o ulicioară de sat sărac.

Dar iată, în sfârșit, o clădire mare deasupra căreia stă scrisă o deviză de învățătură – gimnaziul. Apoi ceva mai departe, într-un parc, o alta deosebit de frumoasă: Palatul administrativ, care reproduce liniile micșorate ale uneia din marile spitale bucureștene(Iorga face referire la Spitalul Colțea – nota ns.).

Palat 1927, Ștefan Gheorghiu Călărași

Pe când în lat două lungi străzi înșiră provălii mărunte, Strada Mare se desfășoară largă, cu case dintre care multe au două rânduri și o înfățișare plăcută. Aici și în alte părți ale orășelului oglindesc trecătorului vile gospodărești, despărțite de stradă prin cochete grădini de flori.

E un oraș creat de curând: aceasta o arată sistemul câmpean al străzilor, tăiate fără cruțare față de un trecut cu totul umil.

Capitală de județ, el a primit podoabele de edificii publice ale acestora. Schelă frecventată cum se vede din șlepurile ce așteaptă încă și la această vreme, Călărașii durară prăvăliile multe și înțesate, care sunt o podoabă…

Gândul de a merge la Silistra mă ispitește. Aici au stat acum cinci sute de ani căpitanii lui Mircea Organizatorul, de aici a pornit dominația unor pași care porunceau până la Belgrad, spre apus, iar spre miazănopate și răsărit pănâ la Nistru. Aici se află astăzi unul din orașele însemnate ale Bulgariei, trezite din nou la viață…

Un luntraș grec, venit din Constantinopol și așezat în Călărași, unde o româncă îi dete copil pentru zilele cărunte, oferă pentru călătorie, pe care o face și un vas al Statului român, barca-i solidă și curată de castan. Îl ajută un vâslaș român și altul pe care culoarea feței lui frumoase îl destăinuiește a fi țigan.

Pornim pe apa Borcei, o lată dungă de argint, între maluri joase de lut, acoperite numai pe alocuri de sălcii, ale căror foi albe s-au grămădit în covoare înnoite…

Am ajuns în fluviu. În față se văd înălțimile împădurite, care până la cutare crestătură în dealuri sunt ale Dobrogei noastre, în care se deosebesc pereții albi ai cazărmii din Ostrov. De la crestătură înainte e Bulgaria și tocmai la capăt, în zarea apusului, într-un nor de  fum albăstriu, răsar minaretele Silistrei…

Am ajuns la Silistra. Debarcaderul e un maidan de lut cleios, sămănat cu coceni, cu pae și cu gunoaiele cele mai respingătoare. În stânga se mai pitulează frânturi de ziduri de piatră sau mușuroaie buruenoase care acoperă rămășițe îngropate al acelorași pereți de apărare. Mai încoace sunt case negre de lemn și înaintea unei mici clădiri de piatră așteaptă un jandarm cu șapcă rusească, lampasuri roșii, pe o manta sură. El dă lămuriri în românește și cercetează pașapoartele. Mai departe un fel de magazie cu geamlâc arată prin crucea înfiptă pe fațadă că e o biserică, biserică fără turn și singura care se vede…

facebook_1575619435111

Casă din Silistra la începutul secolului XX

Și acum luntrașul grec… mă duce… prin străzile strâmbe, sămănate neregulat cu bolovani ce frâng picioarele… Pe un mic tăpșan se vede, ce e drept, o mare școală de institutori, cu pereți suri, triști, dar aici se opresc clădirile noi ale noului stat bulgar. Încolo e pretutindeni vechiul trecut turcesc…

Turcul rămâne totuși, prin tipul și îmbrăcămintea sa, stăpân în această cucerire a strămoșilor săi. Turbanele stau la cafenele cu șoproane, ele răsar din cele mai multe căsuțe, ele dau culoare și caracter ulițelor. Copiii aceia cu ochi mari negri, cu sprâncenele arcate, fetițe cu cozile lăsate pe spate care-și înfășoară trupșorul în scurteici colorate și în șalvari solemni, toți acești mititei care-ți aleargă înainte strigând cu o admirabilă îndărătnicie…

facebook_1575619408322

Turci din Silistra la începutul secolului XX

Pornim spre Călărași sub ultima rază a apusului ruginiu care înflăcărează pentru ultima oară apele și apoi se stinge.

Luntrea fuge acum spre noi mânată de vâsle ce despică plescăind apele desăvârșit de liniștite ale Dunării… Sus în cerul adânc e o nesfârșită sclipire de stele…

Călărașii scânteiesc de la început în luminile țărmului. Apoi străzile se desfac în alte șiruri drepte de lumini. Casele par înalte, impunătoare și granitul străzilor largi e de o curățenie exemplară. Din toate se desprinde un spirit de orânduială cochetă, de organizare aleasă.

THEODOR C. MĂNESCU – PRIMUL ZIARIST PROFESIONIST DIN CĂLĂRAȘI

 

În urmă cu aproape 145 de ani, în ianuarie 1875, din inițiativa prefectului I. I. Arion, la Călărași(Orașul Știrbei, cum se chema oficial pe atunci) ieșea de sub tipar prima gazetă locală intitulată IALOMIȚA. Ziarul respectiv, un oficios al Prefecturii, se tipărea la Tipografia județului, o imprimerie modernă pentru acele vremuri, care fusese cumpărată special în acest scop. Din informațiile noastre, se pare că ziarul “Ialomița” s-a tipărit la Călărași până în anul 1888, dată după care Tipografia județului va fi dată în administrarea unor întreprinzători locali(Ioan Georgescu și Constantin I. Șeicărescu) care vor asigura apariția la Călărași a publicațiilor de partid sau independente, al căror număr a crescut de la un an la altul. Fără să considerăm inventarierea noastră foarte exactă, noi am numărat în cei aproape 145 de ani de presă călărășeană peste 250 de publicații editate de structuri politice, administrative, de instituții publice, societăți comerciale, organizații neguvernamentale sau persoane fizice.

Ialomita

Fotocopie  nr. 32/1875 din ziarul Ialomița, primul ziar călărășean

Este adevărat că unele publicații din cele la care am făcut noi referire au fost mai mult sau mai puțin efemere. La fel de adevărat este însă că multe din ziarele și revistele care au apărut sau care continuă să apară la Călărași au fost sau sunt printre publicațiile de vârf ale presei scrise de provincie. Despre cele mai importante din ziarele apărute la Călărași  până în Decembrie 1989, voi realiza scurte recenzii, care vor fi publicate pe blogul meu în anul 2020, în contextul aniversării celor 145 de ani de presă călărășeană.

În același context trebuie să remarc faptul că cele peste 250 de ziare și reviste călărășene n-ar fi putut apărea fără aportul unor ziariști profesioniști sau a unor intelectuali și oameni politici care dincolo de preocupările lor firești au scris în presa locală, unii dintre ei dovedindu-se condeieri de un real talent. Din categoria ziariștilor profesioniști, de ieri și de azi, fără să am pretenția că-i voi aminti pe toți, trebuie să fac referire la următorii: Theodor C. Mănescu – primul ziarist profesionist călărășean, Jean Vasiliu, Nic. Cristofir, Ilie Jugănaru-Albești, Constantin V.G. Grigorescu, Emil Craiu, George Grigorescu, Aurel David, Rodica Simionescu, Gheorghe Frangulea, Mircea Tătăranu, Iulian Talianu, Marius Stroe, Marin Badea, Ana-Maria Gonciu, Octavian Câju, Marius Lotrea. Deși n-au trăit și nu trăiesc din exercitarea profesiunii de ziarist, nu pot să nu-i amintesc aici pe Alexandru Bădulescu, Eugen Cialâc, Lazăr Belcin, Marin Giurcă, Ilie-Ștefan Rădulescu, Pavel Șușară, Nicolae Scăunaș, Vitalie Zvincu, Nicolae Drăghici, Cornel Dumitru, Nicolae Țiripan, Sorin Danciu și, cu voia dumneavoastră, aș încheia  lista cu numele semnatarului acestui articol.

Dar poate cel mai îndreptățit la aduceri aminte este Theodor C. Mănescu, primul ziarist profesionist din Călărași, menționat în acestă calitate în primul Anuar oficial al României din anul 1890, singurul condeier călărășean care și-a permis, ca gazetar de provincie, să intre în polemică cu marele istoric, ziarist și om politic, Nicolae Iorga.

Theodor C. Mănescu(1858-1928) are și cea mai îndelungată activitate de ziarist. El își începe activitatea de jurnalist la Brăila, unde în martie 1886 avea să redacteze gazeta „Lampa” , după cum avea să se consemneze mai târziu într-o gazetă călărășeană. Peste doi ani se întoarce la Călărași și începe colaborarea la primul ziar politic tipărit aici. Este vorba de ziarul “Ialomițeanul”, al cărui prim număr ieșea de sub la  4 septembrie 1888, ca publicație a Grupării junimiste de la Călărași, grupare aflată sub influența Familiei Vineș.

Întrucât “Ialomițeanul” își încetează apariția în decembrie 1895, din anul următor pe Theodor C. Mănescu îl vom găsi ca redactor la primul ziar al Partidului Național Liberal, pe care din august 1895 îl scotea la Călărași fruntașul local Athanasie Stoianescu, cel mai longeviv prefect călărășean din 1833 și până astăzi. Ziarul respectiv se numea “Gazeta Ialomiței” și va deveni marcă înregistrată pe numele lui Theodor C. Mănescu, director-proprietar al ziarului pe care îl editează, ca ziar al Partidului Național Liberal, fără întrerupere, până în februarie 1905 când, din motive financiare, este obligat să îl închidă temporar.

Gazeta IL

Ziarul Gazeta Ialomiței, redactor-proprietar Th. C. Mănescu

Cum Theodor C. Mănescu trăia din activitatea lui gazetărească, în perioada anilor 1907- 1913 îl vom găsi ca redactor la ziarul “Deșteptarea Ialomiței” al cărui proprietar era șeful filialei locale a Partidului Conservator, Mihail Gh. Cantacuzino, fiul celui mai bogat român al tuturor timpurilor, președintele Partidului Conservator și prim-ministru în trei guvernări, Gheorghe Gr. Cantacuzino – Nababul.

Din iunie 1914 și până în ianuarie 1915 va conduce un alt ziar liberal în calitate de redactor șef. Este vorba despre “Viitorul Ialomiței”, ziarul noului șef al liberalilor călărășeni, dr. Constantin Banu, care-i succeda în funcție lui Ion(Iancu) Poenaru Bordea, cel mai longeviv parlamentar călărășean ( a fost, pe rând, senator și deputat ales în colegiile de la Călărași timp de aproape 40 de ani).

Cu banii încasați de la liberali, în mai 1915 va relua apariția ziarului său “Gazeta Ialomiței”, pe care-l va edita până în iunie 1916, fiind singura publicație călărășeană care a mai apărut în acele timpuri tulburi generate de declanșarea primului război mondial.

Theodor C. Mănescu a fost atras de mișcarea cooperatistă, înființând la Călărași, în anul 1905, Cooperativa “Munca”. În 1905 a tipărit volumul “Marea Reformă”, în care susținea introducerea votului universal, exproprierea marilor latifundiari și împroprietărirea țăranilor.

După cum afirma fiul săul, Virgiliu-Athanase Mănescu, și el ziarist, “în toată activitatea lui, Th. C. Mănescu s-a dovedit un autodidact a cărui cultură a uimit pe mulți. El trebuie numărat printre cei dintâi care a pregătit opinia publică pentru marile înfăptuiri de mai târziu: împroprietărirea și votul universal. A luptat de asemenea pentru o reformă largă a învățământului, preconizând totdeauna că el trebuie îndreptat spre o formă practică.”

Th. C. Mănescu (2)

Ziaristul călărășean Theodor C. Mănescu(1858-1928)

Și cum așchia nu sare departe de copac, nepotul său, care i-a purtat numele, Theodor Mănescu(1930-1990), îmbracă și el haina jurnalistului, în 1978 fiind numit redactor-șef adjunct la Revista “Teatrul”. În același timp, Theodor Mănescu a este și un apreciat dramaturg român, o parte din textele sale  fiind puse în scenă de marile teatre europene.

PICTORUL CONSTANTIN PREDELEANU* – AUTORUL PRIMEI CĂRȚI CU INFORMAȚII ISTORICE DESPRE MELEAGURILE CĂLĂRĂȘENE

            De regulă atunci când facem referiri la autorii de altădată care au publicat lucrări referitoare la trecutul istoric al orașului Călărași ne oprim la deja cunoscutul volum al doctorului Pompei Samarian intitulat “Istoria orașului Călărași de la origini și până la anul 1852”. Puțini dintre cititorii mei de pe blog cunosc faptul că încă din anul 1884, la Tipografia Curții Regale din București, vedea lumina tiparului o broșură de 50 de pagini, intitulată “Noțiuni istorice asupra județului Ialomița”, al cărei autor era pictorul călărășean Constantin Predeleanu.

DSCF1561 (2)

            Fără să fie o lucrare de specialitate bazată pe o serioasă documentare istoriografică, broșura în cauză are totuși o valoare aparte, datorită faptului că autorul descrie o serie întreagă de evenimente și fapte istorice pe care le-a cunoscut direct sau, așa cum menționează, le-a aflat de la contemporani de ai lui, persoane aflate la vârste venerabile. În acest context putem afirma că broșura pictorului Predeleanu reprezintă o descriere, uneori detaliată, a unor realități istorice din fostul județ Ialomița de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până în anul editării lucrării, chiar dacă unele afirmații nu sunt confirmate sau sunt contrare informațiilor din documentele vremii.

În ceea ce privește Istoria orașului Călărași și a localităților din jur, Constantin Predeleanu amintește faptul că aici, la cotul Borcii exista satul Lichirești care avea să-și ia numele de Călărași de la stabilirea aici a unei căpitănii de margine a călărașilor ștafetari. El mai precizează și faptul că la terminarea serviciului militar un grup al foștilor călărași ștafetari s-au așezat în apropiere, înființând satul Călărașii Vechi. Interesante sunt și informațiile despre înființarea satului Ceacu, sat înființat de un grup de bulgari veniți de dincolo de Dunăre, conduși de un anume Cecu.

Interesante sunt însă multe informații despre  Călărași și despre locuitorii săi, mulți veniți  de prin satele județului sau din Silistra, după mutarea aici a capitalei județului Ialomița, la 18 aprilie 1833.

În vârstă de aproape 10 ani, Constantin Predeleanu a fost martor ocular la evenimentele revoluționare petrecute la Călărași în vara anului 1848, despre care avea să scrie: “În anul 1848, în timpul revoluțiunii, se distinse între persoanele din localitate pentru eliberare(eliberarea orașului de sub Epitropia Spitalului Colțea-nota ns.): Radu Ceaușescu cu rudele sale, Gheorgiță Opran și cei doi frați Iordan și Ghorghe, iar ca ocârmuitor al Libertății fu adus Dimitrie Ciocârdie în locul lui I. Grădișteanu(care fugi cu evenimentele). Acesta a fost transportat în oraș în trăsură trasă de brațele acelora ce erau pentru liberatate. Proclamațiunea lui Heliade se citi în fața poporului de tânărul Costache Poenaru, băiat inteligent și de multă acțiune… Iar Vasilache Dichisescu, ajutorul ocârmuitorului de Ialomița, cu Alecu Filipescu și cu alți tineri în acest timpu aduse Codicele Regulamentului Organic pe pat funerar în curtea Bisericii Sf. Nicolae, purtat de evreii Mordehai și Haim, în văzul lui Ciocârdie și Ipătescu. Acolo Vasilache Dichisescu citi discursul funebru al Codicelui regulamentului și jidanii cu ciubucurile îi deteră fum, în semn de tâmâiere, și în cele din urmă îi puseră foc…”

            Despre înființarea Cartierului Volna și a Bisericii Sf. Împărați, după emanciparea orașului la 24 septembrie 1852, pictorul Predeleanu menționa: “Partea orașului numită astăzi Volna s-a format prin venirea de prin satele învecinate și stabilirea mai multor familii, precum d-l Dumitru Ene din Călărașii Vechi, Guță Postelnicu, logofătul Ilie Nicolae Mănucianu și alții. Între aceștia se distingea și d-l David Mușetescu, omul care prin alergăturile d-sale contribui la facerea bisericii de astăzi, la care a ajutat și Familia Domnitorului Barbu Știrbei cu suma de 10.000 lei.”

Constantin Predeleanu ne oferă prețioase informații și despre edificarea primelor imobile mai impozante din Călărași, de dinainte de 1884, atât private cât și publice. Referitor la cele private autorul precizează: Dintre familiile stabilite în anii din urmă în oraș și care au construit frumoase case, se disting: familia Alexe Vineș(tatăl lui Vasile Vineș, avocat, doctor în drept la Universitatea Sorbona din Paris și prefect de județ – nota ns.), Iacovache Bădulescu(tatăl lui Alexandru Bădulescu, avocat, prefect, senator și deputat. Casa despre care se face vorbire a fost recent reabilitată, fiind cunoscută de călărășeni sub denumirea de Poșta Veche – nota ns.), Nae Mănescu(deputat și senator, proprietarul fostului Hotel Unirea, demolat după Cutremurul din noiembrie 1940 – nota ns.), Nae S. Maltezeanu(mare proprietar, a cărui casă, construită în anul 1881, este astăzi frumos reabilitată. Este vorba despre clădirea de pe str. Dobrogei unde a funcționat fostul ICSMI – nota ns), Panait Șerbănescu, dr. Petre Degerățeanu și alții. Dintre construcțiile publice este de remarcat localul grandios al Școlii de băieți… Tot în acest timp se mai construi și localul ce servește de cazarmă Regimentului 23 Dorobanți și se proiectă construirea cheiului din port, astăzi terminat. În anul 1882 se construi și localul Școlii de fete… Acest local se ridică din inițiativa și încurajarea făcută de Iancu Poenaru Bordea, care a cedat locul și o sumă de bani, pentru care pe frontispiciul școlii se vede scris: PRIMA FONDATOARE FAMILIA POENARU BORDEA.”

            Numeroase pasaje se referă la familiile de boieri de viță veche existente în satele fostului județ Ialomița. Autorul face de asemenea o minidescriere fizico-geografică a județului, broșura fiind în același timp și prima lucrare scrisă în care se fac precizări asupra costumului popular tradițional din zonă.

Lăsând la o parte unele inexactități, precum și stilul relativ încâlcit al narațiunii istorice, lucrarea pictorului Constantin Predeleanu rămâne importantă pentru cei care vor să cerceteze trecutul istoric al acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

*Referitor la autorul lucrării prezentate de noi, despre Constantin Predeleanu nu există date biografice publicate până în momentul de față. Cercetările întreprinse de mine, mi-au permis să realiz o primă schiță biografică a pictorului Constantin Predeleanu, folosind atât date din broșură, cât și unele informații din diverse articole din ziarele de epocă sau din lucrări publicate.

            Constantin Predelenu s-a născut foarte probabil la Călărași în anul 1839, fiind fiul lui Ion G. Predeleanu, un dascăl știiutor de carte din Predeal care a ajuns la începutul secolului al XIX-lea în fostul sat ialomițean Berlești. Nu se cunosc împrejurările prin care s-a stabilit în Călărași, dar acest fapt s-a petrecut imediat după 1833, când așezarea de pe Borcea a devenit reședință de județ. Aici o cunoaște  o fată din familia magistratului Barbu Slătineanu cu care se căsătorește, din această relație născându-se primul lor copil, Constantin Predeleanu, botezat pe la 1839/1840 de însuși Barbu Slătineanu.

            Constantin Predeleanu urmează la Călărași cursurile primare la Școala Națională de aici, avândul profesor pe Răducan Mitran. În anul 1851 primește o bursă din partea municipalității de la Călărași și este trimis să studieze la Școala de arte și meserii din București, care fusese inaugurată în acel an. Aici deprinde arta picturii murale și de șevalet.

            Se întoarce în Călărași și se dedică picturii, documentele oficiale ale vremii înregistrând-l ca singurul pictor din Călărași. Dedicându-se mai ales picturii bisericilor, strânge repede o avere frumușică, ceea ce îi permite să intre în Colegiul I al alegătorilor și să cocheteze cu politica locală, candidând și fiind ales consilier local în mai multe rânduri, atât din partea Partidului Liberal cât și din partea Conservatorilor. În această calitate l-a cunoscut personal pe Regele Carol I, în octombrie 1890, când Majestatea Sa a vizitat Călărașiul împreună cu prințul moștenitor Ferdinand, ambele capete încoronate felicitându-l pentru calitatea picturilor sale pe care avuseseră ocazia să le admire în București.

            Din păcate astăzi este cunoscută doar o singură pictură care îi este atribuită lui Constantin Predeleanu, întrucât acesta nu își semna operele. Este vorba despre tabloul Domnița Florica, fiica lui Mihai Viteazul, o reproducere după un tablou mai vechi.

Domnita_Florica_fiica_lui_Mihai_Viteazu

            Celibatar convins, Constantin Predeleanu strânge o avere impresionantă pentru acele vremi, alcătuită din mai multe proprietăți imobiliare în Călărași, conturi în bănci și monede de aur. Iată ce scria în acest sens gazeta locală “Deșteptarea Ialomițeidin 24 ianuarie 1908:

„Marți 22 ianuarie, pe la ora 6 seara, a încetat din viață Costache Predeleanu, cunoscutul pictor de biserici din acest oraș, în vârstă de 72 de ani. În locuința lui în care trăia în mizerie s-a găsit o avere( 60.000 lei în hârtie monedă, 10.000 în două bonuri și un săculeț cu fișicuri de aur)… Se crede că averea lui în bani trece de jumătate de milion, căci ar avea și alte sume depuse la consemnații în București…Și în final, redactorul gazetei conchidea: “Vremea nemiloasă, care preface toate, a pus capăt vieții acestui om, care a trăit în pace și în bună armonie cu concetățenii săi, dar care nu s-a folosit nici de viață, nici de averea ce adunase.

            Nu știm ce s-a ales din averea pictorului Predeleanu. Știm însă că broșurica lui, așa cum frumos preciza Pompei Samarian, care a cunoscut și a folosit lucrarea în elaborarea operei sale istorice, va rămâne peste veacuri ca un însemn al existenței sale efemere pe acest pământ.