După cum s-a mai scris în spațiul virtual, în urmă cu 85 de ani notabilitățile vremii organizau la Călărași ample manifestări culturale dedicate CENTENARULUI ORAȘULUI CĂLĂRAȘI. Era marcată astfel curgerea a 100 de ani de la momentul 14 aprilie 1833, atunci când, din rațiuni strategico-militare, generalul rus Kiseleff hotăra, prin Ofisul(Ordinul) nr. 73, mutarea capitalei fostului județ Ialomița de la Urziceni la Călărași. Momentul marca și ridicarea rangului Călărașiului de la târg, la oraș reședință de județ, unde urmau să funcționeze Ocârmuirea(Prefectura) județului, Tribunalul județean și Poliția de reședință.

Principalul animator la aniversării Centenarului Călărașiului a fost Eugen Cialâc,  ziarul acestuia, “Pământul”, care apărea la Călărași din 1 iulie 1932, dedicând evenimentului numerele 39-42/8 septembrie 1933. Printre numeroasele materiale publicate atunci s-a aflat și cel intitulat CEVA DESPRE EDILITATEA ORAȘULUI, apărut sub semnătura ing. N. Săndulescu, șeful Serviciului tehnic al Primăriei și un bun cunoscător al aspectelor tehnico-edilitare ale orașului.

Având în vedere valoarea documentară a articlului publicat în ziarul “Pământul” din 8 septembrie 1933, material care cuprinde multe informații veridice și interesante despre evoluția edilitară a orașului nostru de suflet, redăm mari pasaje din acest articol, postarea noastră având loc  în contextul evenimentelor organizate în acest week-end de către Primăria Călărași în cadrul ZILELOR MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI.

Dar iată ce scria ing. Săndulescu în paginile ziarului „ Pământul” din 8 septembrie 1933:

          „Nu știu dacă  acum 100  de ani putea fi vorba de lucrări edilitare în târgul Călărași, când în bugetul său pe anul 1833, se prevedea la cheltuieli suma de 2000 de lei vechi pentru așternere de nisip pe ulița principală a târgului spre a o lipsi de noroaie și când la 1846 iluminatul se făcea cu patru felinare, la 1848 cu șase și la 1849 cu douăsprezece.

          Prima lucrare de pavage se execută în oraș la 1840, când comuna a cheltuit în acest scop suma de lei 3744.

          O lucrare importantă din punct de vedere edilitar este ridicarea planului orașului și întocmirea planului de aliniere, făcute de inginerul Scarlat Popovici în anul 1852, plan care se găsește în arhiva Primăriei.

          În acest plan se vede înfățișarea de atunci a orașului, precum și alinierea propusă de d. ing. Scarlat Popovici.

Orașul era grupat în jurul bisericii catedrale de astăzi, cu o stradă principală – ce coincide cu actuala stradă Știrbei Vodă – și alte câteva străzi înguste și întortochiate. Pe planul său de aliniere ing. Popovici a trasat străzi drepte, paralele și perpendiculare, după sistemul quadratic – cel mai apreciat pe atunci de urbaniști – cu piețe regulate, și edilii orașului au aplicat cu sfințenie acest plan, datorită cărui fapt avem astăzi înfățișarea actuală a orașului.

          Pe atunci clădiri publice nu existau; câteva case particulare doar, între care pot cita: casele pitarului Grigore Poenaru, pe locul unde este astăzi Hotel Unirea(azi pe amplasamentul respectiv se află Direcția de patrimoniu a Consiliului județean – nota ns.); casele Ioniță Bordeanu, astăzi casa căp. Corivan; casa Hagi Tănase Țoncovici care există și astăzi pe Bulevard(casa respectivă a fost demolată după cutremurul din 1977 și aici a funcționat prima școlală de fete din oraș – nota ns.); Hanul Iancu Grădișteanu, azi proprietatea D. Mateescu(actuala clădire proprietate a călărășanului Stelian Papazi, fost sediu al Comisariatului militar și al Tribunalului județean – nota ns.)

Din anul 1880 s-a început construirea de edificii publice și s-a continuat până în timpul de față.  Astfel: Cazarma Reg. 23 Inf., începută în 1880, continuată în 1891, 1893, 1896 și 1897; Spitalul construit în 1897; Arestul preventiv în 1889(pe locul acestor ultime două imobile se află astăzi Spitalul județean de urgență – nota ns.); Cazarma Reg. 5 Cavalerie în 1892, continuată în 1893, 1895 și 1896; Palatul administrativ și de justiție în 1895; Școala de arte și meserii 1904(pe amplasamentul acesteia astăzi funcționează sediul 2 al Primăriei, Camera de comerț, Direcția de statistică, Ecoaqua și Palatul fiscal – nota ns.) etc., etc.

Calarașiul la începutul anilor ’30

          Dăm mai la vale, câteva date statistice care interesează în primul ordin:

          Întinderea: Orașul Călărași ocupă împreună cu noile cartiere – înființate în 1927 prin împriprietărirea demobilizaților – o suprafață de 200 hectare.

          Populațiunea: după ultima numărătoare peste 15.000 locuitori, a căror densitate este de un locuitor pe 133 m. p., raport întrecând cu de 6,5 ori raportul practic admisibil pentru ca un oraș să poată fi înzestrat cu lucrările edilitare necesare.

          Structura: Orașul este, după cum am mai spus, construit după sistemul quadratic, cu străzi drepte paralele și perpendiculare, cu lărgimi suficiente.

          Pavagele: s-au executat pe fiecare an potrivit mijloacelor de care a dispus comuna, dar cea mai mare parte a fost executată în anul 1895.

          Străzile: Orașul este străbătut în lung și în lat de 60 de străzi cu o lungime totală de 36.436 m., ocupând o suprafață de 49 ha 1272 m. p. Din această suprafață se află până în prezent: 28 ha.4154 m. p.  acoperite cu pavaje, trotoare și șoseluiri, iar 20 ha. 7128 m. p.  în stare de drumuri naturale. Valoarea totală a pavajelor existente este de circa 60 de milioane lei, iar pentru a se acoperi și restul ar mai fi necesare cam 40 milioane lei.

          Piețele: o piață publică în fața Bisericii catedrale pe care este așezat monumentul eroilor și care servește la solemnități.

          O piață de circulație prevăzută în planul orașului la intersecția strazilor Sloboziei cu Bv. Ferdinand(actualul Bv. Republicii – nota ns.) în care converg 5 străzi. Până în prezent nu sunt executate lucrările necesare pentru trasarea și amenajarea acestei piețe.

          Pentru piețe de alimente sunt rezervate 3 locuri:

          Piața centrală Știrbei Vodă la intersecția str. Știrbei Vodă cu Dobrogea; piața Mihai Viteazul la intersecția str. Slobozia cu str. Mihai Viteazul(actuala 13 Decembrie – nota ns.), Bv. Ferdinand și str. Rahovei(actualul parc din fața restaurantului Intim – nota ns.) și piața din Cartierul A , rezervată pentru cartierele A și D din partea de apus a orașului(zona Farfuria și zona actualului Liceu agricol – nota ns.). Hale pentru vânzarea de alimente în aceste piețe nu sunt construite, decât în piața Mihai Viteazul(câteva compartimente) iar în Piața Știrbei Vodă sunt în proiect de executare lucrări importante pentru Hala centrală.

          Parcuri și grădini publice: Între Bv. Traian(atualul 1 Mai – nota ns.), cheiul de la Borcea, str. Dobrogei și str. Valter Mărăcineanu se află Parcul comunal al orașului. Acest parc s-a format pe un teren de umplutură a unei băltoace ce exista înainte.(asanarea locului și amenajarea parcului s-au realizat în anii 1902-1906, aici construindu-se și Teatrul comunal, devenit, mai apoi, Cinematograful Victoria – nota ns.).

          Alimentarea cu apă: Până în anul 1907, alimentarea cu apă a orașului se făcea de sacagii, care distribuiau apa în oraș, așa cum o luau din Borcea. În 1907 se înzestrează orașul cu o instalațiune de pompare, filtrare și distribuire prin conducte, instalațiune care este în serviciu și astăzi. A fost calculată pentru un debit maxim de 70 m. cubi pe oră, debit care la 1907 satisfăcea nevoile de atunci ale orașului. Energia necesară pentru cele două pompe o procurau două motoare orizontale cu benzină. Din 1929 energia o furnizează uzina electrică…

          Iluminatul: Până în 1914 orașul era iluminat cu petrol. În 1914 primăria construiește instalația cu două unități electrogene de câte 2 x 78 kw. În anul 1927 s-a mai adăugat încă o unitate de 188 kw, astfel că în prezent uzina dispune de o energie electrică de 334 kw…

          Abatoare: Tăierea vitelor pentru alimentarea piețelor se face în trei pavilioane, așezate pe malul stâng al Borcii, din care unul din zidărie de cărămidă și două din scânduri…

          Canalizare, nu are orașul decât pe str. Sloboziei, un canal subteran tubular și care nu deservește decât această stradă, celelelte străzi servindu-se de rigole.

          Salubritate: Orașul fiind așezat pe malul Borcii și în imediata vecinătate a bălților din valea Dunării, lipsit de canalizare,  de salubritate, hale, de abator corespunzător, de un serviciu modern de curățenie…, se găsește în condițiuni de salubritate cu totul dăunătoare sănătății. Paludismul și tuberculoza sunt maladiile care dau un procent de mortalitate așa de mare, încât orașul Călărași în privința aceasta este clasificat al doilea din țară…

          Dacă facem o comparație între starea de acum 100 de ani și cea de astăzi a orașului, vedem că atunci nu exista nici o urmă de pavage, iar astăzi acestea acoperă o suprafață de 28 ½ hectare, atunci erau 4 felinare cu feștilă, iar acum sunt 500 de lămpi electrice – putem spera că lipsurile de care ne plângem astăzi vor fi completate cu prisosință până la serbarea bicentenarului orașului!”