PICTORUL CONSTANTIN PREDELEANU* – AUTORUL PRIMEI CĂRȚI CU INFORMAȚII ISTORICE DESPRE MELEAGURILE CĂLĂRĂȘENE

            De regulă atunci când facem referiri la autorii de altădată care au publicat lucrări referitoare la trecutul istoric al orașului Călărași ne oprim la deja cunoscutul volum al doctorului Pompei Samarian intitulat “Istoria orașului Călărași de la origini și până la anul 1852”. Puțini dintre cititorii mei de pe blog cunosc faptul că încă din anul 1884, la Tipografia Curții Regale din București, vedea lumina tiparului o broșură de 50 de pagini, intitulată “Noțiuni istorice asupra județului Ialomița”, al cărei autor era pictorul călărășean Constantin Predeleanu.

DSCF1561 (2)

            Fără să fie o lucrare de specialitate bazată pe o serioasă documentare istoriografică, broșura în cauză are totuși o valoare aparte, datorită faptului că autorul descrie o serie întreagă de evenimente și fapte istorice pe care le-a cunoscut direct sau, așa cum menționează, le-a aflat de la contemporani de ai lui, persoane aflate la vârste venerabile. În acest context putem afirma că broșura pictorului Predeleanu reprezintă o descriere, uneori detaliată, a unor realități istorice din fostul județ Ialomița de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până în anul editării lucrării, chiar dacă unele afirmații nu sunt confirmate sau sunt contrare informațiilor din documentele vremii.

În ceea ce privește Istoria orașului Călărași și a localităților din jur, Constantin Predeleanu amintește faptul că aici, la cotul Borcii exista satul Lichirești care avea să-și ia numele de Călărași de la stabilirea aici a unei căpitănii de margine a călărașilor ștafetari. El mai precizează și faptul că la terminarea serviciului militar un grup al foștilor călărași ștafetari s-au așezat în apropiere, înființând satul Călărașii Vechi. Interesante sunt și informațiile despre înființarea satului Ceacu, sat înființat de un grup de bulgari veniți de dincolo de Dunăre, conduși de un anume Cecu.

Interesante sunt însă multe informații despre  Călărași și despre locuitorii săi, mulți veniți  de prin satele județului sau din Silistra, după mutarea aici a capitalei județului Ialomița, la 18 aprilie 1833.

În vârstă de aproape 10 ani, Constantin Predeleanu a fost martor ocular la evenimentele revoluționare petrecute la Călărași în vara anului 1848, despre care avea să scrie: “În anul 1848, în timpul revoluțiunii, se distinse între persoanele din localitate pentru eliberare(eliberarea orașului de sub Epitropia Spitalului Colțea-nota ns.): Radu Ceaușescu cu rudele sale, Gheorgiță Opran și cei doi frați Iordan și Ghorghe, iar ca ocârmuitor al Libertății fu adus Dimitrie Ciocârdie în locul lui I. Grădișteanu(care fugi cu evenimentele). Acesta a fost transportat în oraș în trăsură trasă de brațele acelora ce erau pentru liberatate. Proclamațiunea lui Heliade se citi în fața poporului de tânărul Costache Poenaru, băiat inteligent și de multă acțiune… Iar Vasilache Dichisescu, ajutorul ocârmuitorului de Ialomița, cu Alecu Filipescu și cu alți tineri în acest timpu aduse Codicele Regulamentului Organic pe pat funerar în curtea Bisericii Sf. Nicolae, purtat de evreii Mordehai și Haim, în văzul lui Ciocârdie și Ipătescu. Acolo Vasilache Dichisescu citi discursul funebru al Codicelui regulamentului și jidanii cu ciubucurile îi deteră fum, în semn de tâmâiere, și în cele din urmă îi puseră foc…”

            Despre înființarea Cartierului Volna și a Bisericii Sf. Împărați, după emanciparea orașului la 24 septembrie 1852, pictorul Predeleanu menționa: “Partea orașului numită astăzi Volna s-a format prin venirea de prin satele învecinate și stabilirea mai multor familii, precum d-l Dumitru Ene din Călărașii Vechi, Guță Postelnicu, logofătul Ilie Nicolae Mănucianu și alții. Între aceștia se distingea și d-l David Mușetescu, omul care prin alergăturile d-sale contribui la facerea bisericii de astăzi, la care a ajutat și Familia Domnitorului Barbu Știrbei cu suma de 10.000 lei.”

Constantin Predeleanu ne oferă prețioase informații și despre edificarea primelor imobile mai impozante din Călărași, de dinainte de 1884, atât private cât și publice. Referitor la cele private autorul precizează: Dintre familiile stabilite în anii din urmă în oraș și care au construit frumoase case, se disting: familia Alexe Vineș(tatăl lui Vasile Vineș, avocat, doctor în drept la Universitatea Sorbona din Paris și prefect de județ – nota ns.), Iacovache Bădulescu(tatăl lui Alexandru Bădulescu, avocat, prefect, senator și deputat. Casa despre care se face vorbire a fost recent reabilitată, fiind cunoscută de călărășeni sub denumirea de Poșta Veche – nota ns.), Nae Mănescu(deputat și senator, proprietarul fostului Hotel Unirea, demolat după Cutremurul din noiembrie 1940 – nota ns.), Nae S. Maltezeanu(mare proprietar, a cărui casă, construită în anul 1881, este astăzi frumos reabilitată. Este vorba despre clădirea de pe str. Dobrogei unde a funcționat fostul ICSMI – nota ns), Panait Șerbănescu, dr. Petre Degerățeanu și alții. Dintre construcțiile publice este de remarcat localul grandios al Școlii de băieți… Tot în acest timp se mai construi și localul ce servește de cazarmă Regimentului 23 Dorobanți și se proiectă construirea cheiului din port, astăzi terminat. În anul 1882 se construi și localul Școlii de fete… Acest local se ridică din inițiativa și încurajarea făcută de Iancu Poenaru Bordea, care a cedat locul și o sumă de bani, pentru care pe frontispiciul școlii se vede scris: PRIMA FONDATOARE FAMILIA POENARU BORDEA.”

            Numeroase pasaje se referă la familiile de boieri de viță veche existente în satele fostului județ Ialomița. Autorul face de asemenea o minidescriere fizico-geografică a județului, broșura fiind în același timp și prima lucrare scrisă în care se fac precizări asupra costumului popular tradițional din zonă.

Lăsând la o parte unele inexactități, precum și stilul relativ încâlcit al narațiunii istorice, lucrarea pictorului Constantin Predeleanu rămâne importantă pentru cei care vor să cerceteze trecutul istoric al acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

*Referitor la autorul lucrării prezentate de noi, despre Constantin Predeleanu nu există date biografice publicate până în momentul de față. Cercetările întreprinse de mine, mi-au permis să realiz o primă schiță biografică a pictorului Constantin Predeleanu, folosind atât date din broșură, cât și unele informații din diverse articole din ziarele de epocă sau din lucrări publicate.

            Constantin Predelenu s-a născut foarte probabil la Călărași în anul 1839, fiind fiul lui Ion G. Predeleanu, un dascăl știiutor de carte din Predeal care a ajuns la începutul secolului al XIX-lea în fostul sat ialomițean Berlești. Nu se cunosc împrejurările prin care s-a stabilit în Călărași, dar acest fapt s-a petrecut imediat după 1833, când așezarea de pe Borcea a devenit reședință de județ. Aici o cunoaște  o fată din familia magistratului Barbu Slătineanu cu care se căsătorește, din această relație născându-se primul lor copil, Constantin Predeleanu, botezat pe la 1839/1840 de însuși Barbu Slătineanu.

            Constantin Predeleanu urmează la Călărași cursurile primare la Școala Națională de aici, avândul profesor pe Răducan Mitran. În anul 1851 primește o bursă din partea municipalității de la Călărași și este trimis să studieze la Școala de arte și meserii din București, care fusese inaugurată în acel an. Aici deprinde arta picturii murale și de șevalet.

            Se întoarce în Călărași și se dedică picturii, documentele oficiale ale vremii înregistrând-l ca singurul pictor din Călărași. Dedicându-se mai ales picturii bisericilor, strânge repede o avere frumușică, ceea ce îi permite să intre în Colegiul I al alegătorilor și să cocheteze cu politica locală, candidând și fiind ales consilier local în mai multe rânduri, atât din partea Partidului Liberal cât și din partea Conservatorilor. În această calitate l-a cunoscut personal pe Regele Carol I, în octombrie 1890, când Majestatea Sa a vizitat Călărașiul împreună cu prințul moștenitor Ferdinand, ambele capete încoronate felicitându-l pentru calitatea picturilor sale pe care avuseseră ocazia să le admire în București.

            Din păcate astăzi este cunoscută doar o singură pictură care îi este atribuită lui Constantin Predeleanu, întrucât acesta nu își semna operele. Este vorba despre tabloul Domnița Florica, fiica lui Mihai Viteazul, o reproducere după un tablou mai vechi.

Domnita_Florica_fiica_lui_Mihai_Viteazu

            Celibatar convins, Constantin Predeleanu strânge o avere impresionantă pentru acele vremi, alcătuită din mai multe proprietăți imobiliare în Călărași, conturi în bănci și monede de aur. Iată ce scria în acest sens gazeta locală “Deșteptarea Ialomițeidin 24 ianuarie 1908:

„Marți 22 ianuarie, pe la ora 6 seara, a încetat din viață Costache Predeleanu, cunoscutul pictor de biserici din acest oraș, în vârstă de 72 de ani. În locuința lui în care trăia în mizerie s-a găsit o avere( 60.000 lei în hârtie monedă, 10.000 în două bonuri și un săculeț cu fișicuri de aur)… Se crede că averea lui în bani trece de jumătate de milion, căci ar avea și alte sume depuse la consemnații în București…Și în final, redactorul gazetei conchidea: “Vremea nemiloasă, care preface toate, a pus capăt vieții acestui om, care a trăit în pace și în bună armonie cu concetățenii săi, dar care nu s-a folosit nici de viață, nici de averea ce adunase.

            Nu știm ce s-a ales din averea pictorului Predeleanu. Știm însă că broșurica lui, așa cum frumos preciza Pompei Samarian, care a cunoscut și a folosit lucrarea în elaborarea operei sale istorice, va rămâne peste veacuri ca un însemn al existenței sale efemere pe acest pământ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s