OBICEIURI CĂLĂRĂȘENE DE LĂSATUL SECULUI

Lăsatul Secului reprezintă o sărbătoare care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Sfintelor Paști. În toate zonele rurale din țară Lăsatul Secului de Paști joacă un rol extrem de important și de acest moment sunt legate numeroase obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta.

Obiceiurile de Lăsatul secului  declanșau ciclul de manifestări tradiționale care marcau, pe de o parte, sfârșitul câșlegiului și începutul postului mare pentru Sf. Paști, iar pe de alta, pregătirea oamenilor pentru începerea muncilor de primăvară. În ordinea în care se petrec, în ziua și noaptea de Lăsatul secului, precum și a doua zi dimineață, în satele județului  Călărași întâlnim următoarele obiceiuri: Spălatul vaselor, Iertăciunea, Bătutul halviței, Urlalia, Cucii, Jujăul, Descântatul pomilor, Încuratul cailor

Spălatul vaselor este un obicei întâlnit în aproape toate satele județului. În preziua lăsatului de sec, femeile spălau vasele folosite peste an, punându-le la păstrare, pe perioada postului mare de Paști, înlocuindu-le cu alte vase. După trecerea postului, vasele erau reintroduse în uz. Cei care nu dispuneau de mijloace pentru a cumpăra vase noi, le spălau pe cele vechi cu vrece de săpun pentru a înlătura orice urmă ,, de dulce”, întrucât se considera un mare păcat a nu respecta cu strictețe postul de Paști.

kanal-d-2018-0211-1908-47Spălatul vaselor de Lăsatul secului

Iertăciunea. În seara de Lăsatul secului, are loc un adevărat pelerinaj în cadrul căruia finii vin la nași, copiii căsătoriți la părinți, nepoții la unchi și mătuși, cerându-și ,,iertăciune” pentru eventualele neînțelegeri ivite pe parcursul anului. Cei care vin aduc daruri și sunt invitați în casă unde li  se pune masa. Se încing discuții și vechile supărări sunt uitate, pentru că se consideră că nu este bine să intri în Postul Paștelui dușmănindu-te cu cineva.

Bătutul halviței.  Mulți dintre locuitorii meleagurilor călărășene își amintesc de obiceiul de Batere a halviței, la care  participau atât copiii cât și adolescenții. Se obisnuia ca gazda să lege o bucată de halviță cu o sfoară și începea apoi să o plimbe prin fața copiilor, organizați în echipe de câte doi, având mâinile legate la spate. Fiecare copil sau adolescent încearca să prindă bucata de halviță cu gura, un lucru mai greu decât și-ar închipui mulți. Majoritatea celor care participau la această joacă organizată ajungeau să se murdărească din plin pe față și chiar pe haine. Se spunea că persoana care prindea halvița va avea un an pastoral rodnic. În plus, ca recompensă imediată, primeau bucata de halviță pentru care luptase.

Urlălia. În timp ce în seara de Lăsatul secului în case se petrece, pe străzi, copiii și tinerii aprind focuri mari, în jurul cărora se strâng cete, cete, între care se stabilește un dialog satiric similar ,, strigării peste sat” din alte zone, batjocorindu-se acele fete bătrâne și flăcăii fătălăi care nu au avut curajul să întemeieze familii. Iată un model de strigături de Urlălia, cules de mine din satul Vlad Țepeș: Urlălia măi! /Cine s-a măritat măi? /Ioana a lui Mămăligă nefiartă măi! /Ce i-a dat tac’su de zestre măi?/Doi cotoi în loc de boi/O pisică bălțată în loc de vacă fătată! În unele sate, tăciunii din focurile Urlaliei sunt puşi în cuibarele găinilor pentru sporul ouălor, sănătatea păsărilor. Materialul combustibil de altă dată îl constituia încălțămintea purtată și resturile lemnoase din gospodărie. În ultimii ani, mai ales în unele cartiere din Călărași și Oltenița, se dă foc unor cauciucuri uzate, prilej de a mai face ceva mizerie pe străzile celor două municipii!

monografie-judet- (2)Urlalia

Cucii. Sarbatoarea cucilor este o datină de primavară cu rol de purificare. Cucii sunt de fapt flăcăi ce poartă fuste, mascați cu o glugă special confecționată, din pânză de cânepă, cu aplicații din lână, broderii, hârtie colorată, fulgi, pene și două coarne înalte, legate între ele ca o scară. Ei au un clopot în spate și un bâț în mână iar în dimineața de după Lasatul Secului alergau după copii, tineri și femei, pe care uneori chiar îi trânteau și îi tăvăleau prin glodul străzilor. După amiază purtau o nuia, de care era legată o opincă, cu care atingeau pe trecatori. Spre seară mergeau pe la casele oamenilor și încingeau hore. Superstițiile legate de cuci sunt multe. Se zicea  că cine  nu primește o lovitura de la cuci acela nu va fi sănătos peste an. Obiceiul a fost răspândit aproape în toate satele județului, cunoscându-se în variante deosebite, cum sunt cucii frumoși din Cuza Vodă sau cucii mici de la Ciocănești. Se consideră că acest obicei este întâlnit mai ales în sudul Dunării și el provine din fondul tracic, fiind legat de anumite ritualuri păgâne. De câțiva ani, la Brănești, în județul Ilfov, unde există o importantă comunitate de bulgari, se organizează “Festivalul cucilor”.

monografie judet 163Cucii

Jujăul. Un obicei curios se petrece tot a doua zi după Lăsatul secului. În urmă nu cu mulți  ani se l-am întâlnit și l-am filamat în câteva sate de pe linia Dunării. Este vorba de realizarea, la marginea satului, a unui dispozitiv format din ramuri de copac așezate în forma literei X de care este atârnată o sfoară sub formă de laț. Sătenii aduc aici câinii ,,nevrednici” și pisicile care fac stricăciuni în gospodărie. Animalele sunt prinse în laț după care funia se răsucește până la maxim. Apoi sătenii încep să tragă de cele două ramuri de copac. Se produce desfășurarea rapidă a frânghiei. Animalele sunt învârtite și aruncate la mare distanță. Se spune că după un asemenea episod animalele ori nu se mai întorc în sat, ori se desbară de obiceiurile proaste. În satele din Dobrogea, limitrofe Dunării, acest obicei este întâlnit sub numele de Tărbaca câinilor.

1 004Jujăul

Descântatul pomilor. În prima zi a postului, dis de dimineață, femeile fac foc mic la rădăcina pomilor fructiferi, afumându-i și rostind anumite descântece cu valoare magică pentru a rodi. Se repetă de trei ori cuvintele: ,, Pomule, pomule rod să-mi dai, de nu te tai”.

Încurcatul cailor. În ziua de Sf. Toader, la o săptămână după Lăsatul secului, caii sunt scoși din grajduri, după iernat. Sunt țesălați bine, curățați la copite, gătiți cu panglici, după care sunt călăriți prin sat, pentru a se reobișnui cu muncile pe care urmau să le înceapă. Obiceiul a fost preluat din satele de pe Dunăre din Oltenia, unde se păstrează și astăzi, organizându-se adevărate festivaluiri ale cailor de Sf. Toader.

1888926_1466386863586276_2790409638123337066_oÎncuratul cailor

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s