Jean-Camille Blondel  a fost ambasadorul Franței la București timp de aproape 9 ani ani(19107-1916). S-a născut la 1 noiembrie 1853 în orășelul Vènce din Franța, aflat   pe malul însorit al Mediteranei, într-o familie de burghezi. De formație diplomat, ocupă mai multe funcții în legațiile(ambasadele) Franței de la  Londra, Berlin, Madrid, Tanger, Lisabona, Berna, Roma și Mexico – City.

În anul 1907 îl găsim ca trimis extrordinar și ministru plenipotențiar al Franței la București, calitate pe care o va exercita până la semnarea Trtatului de intrare a României în primul război mondial de partea Antantei(4 august 1916).

În perioada în care și-a desfășurat activitatea diplomatică la București s-a dovedit a fi un bun prieten al poporului român, sprijinindu-l în toate inițiativele diplomatice menite să întărească poziția României în Balcani. În acest context, a salutat rezultatele Tratatului de pace încheiat la București în vara anului 1913, în urma căreia Cadrilaterul a intrat în componența statului român. Mai mult, îl vom regăsi în repetate rânduri la Silistra, trecând prin Călărași, unde își petrecea zile întregi la reședința prefectului de Durostor, Ion Cămărășescu, căsătorit cu fiica sa, Yvonne.

În dificilele tratative care au premers încheierea Tratatului de aderare a României la Blocul Antantei, a susținut direct poziția țării noastre, care a condiționat intrarea în război de sprijinul puterilor Antantei pentru realizarea statului național român. De altfel, atunci când premierul francez Aristide Briand a decis să-l înlocuiască din funcția de ambasador la București cu contele de Saint-Aulaire, acesta și-a motivat decizia, afirmând ca Jean-Camille Bolndel s-a românizat prea mult!

La 24 iulie 1916, exact la 18 zile după ce părăsise Parisul, Saint-Aulaire sosea la București.  În aceeași zi, Blondel  remitea Regelui Ferdinand scrisorile sale de rechemare din post. Cu acest prilej, M. S. Regele Ferdinand l-a decorat cu Steua României.

Odată cu schimbarea din funcție, Jean-Camille Blondel nu se întoarce în Franța ci rămâne în România cu întreaga familie, retrăgându-se mai apoi la Iași, unde îl vom găsi până la terminarea primului război mondial, soția și fica lui fiind implicate în acțiuni sanitare destinate sprijinirii frontului românesc.

După război se întoarce în Franța, dar va reveni în România începând cu anul 1922, odată cu fiica sa Yvonne, care după divorțul de Ion Cămărășescu, obținut în anul 1919, se recăsătorise cu căpitanul român Ion Postelnicu și își stabilise reședința la Spanțov, unde soțul său fusese împroprietărit prin Legea de reformă agrară din 1921, fiind numit, în același timp, și administor al Fermei de stat din localitate.

Profesorul Ștefan Teodor, autorul unei interesante cărți privitoare  la familia Blondel, menționa despre perioada petrecută la Spanțov de fostul ambasador: “Vara trăia pe malul Dunării, la Spanţov, departe de sat, departe de oameni, prieten cu undiţele aruncate în lacul Buld, cu plopii, sub care sta în îngânarea tremurată a frunzelor de argint, prieten cu atâtea flori ce-mpodobeau împrejurimea casei sub a cărei streaşină de stuf rândunelele clădiseră cuiburile ca să macine ciripitul lor mărunt. Când vremea era urâtă, juca table pe cerdacul conacului fermei, oprindu-se când şi când să admire zbuciumul apelor sau privind dincolo de Dunăre, înălţimile Cadrilaterului cu păduri dinspre care, în mai, venea în valuri parfumul teilor.”

Aici își va petrece fostul ambasador cea mai mare parte a timpului, doar iarna retragându-se la Vence, în Franța, unde clima era mai blândă. Atât de mult s-a îndrăgostit de meleagurile călărășene, încât a cerut familiei ca după moartea sa să fie înhumat în Cimitirul local din Spanțov.

În ziua de 19 iunie 1935, a închis ochii pentru întotdeauna, plecând în lumea veşniciei. Potrivit voinţei exprimate de Blondel înainte de moarte, el a fost înhumat în cimitirul satului Spanţov.

Ceremonia înhumării lui Jean-Camille Blondel a avut loc pe 21 iunie, orele 18,00, în prezenţa unui sobor de preoţi de la Catedrala catolică Sf.Iosif din Bucureşti. În afară de membrii familiei, au mai fost prezenţi: ambasadorul Franţei la Bucureşti, numeroase personalităţi politice, foşti ministri, reprezentanţi ai autorităţilor locale din Spanţov, oraşul Olteniţa şi judeţul Ilfov, foşti prieteni, reprezentanţi ai presei.

Despre trecerea în neființă a celui care a fost un mare prieten al neamului românesc, ziarul “Universul”, din 24 iunie 1935, menționa: “A dispărut dintre noi un devotat, constant şi sincer amic al României [ … ] pe care ne obişnuisem să-l considerăm «al nostru» … care cunoştea bine nu numai politica României, dar şi interesele superioare ale ei, ce îi comanda o orientare spre Franţa şi aliaţii săi.” Şi continua: „ … prin numeroasele relaţiuni în societatea bucureşteană, ca şi prin legăturile sale de cordială prietenie cu bărbaţii noştri de stat din epoca aceea … în plin acord cu voinţa unanimă a poporului român era perfect convins că idealul nostru se poate realiza … în cadrul teritorial al Daciei române. De aceea numele lui Camille Blondel rămâne pentru noi simbolul amiciţiei curate şi dezinteresate a Franţei.”

În anul 1971, odată cu moartea lui Yvonne Postelnicu, fostă Cămărășescu, osemintele lui Jean-Camille Bolndel sunt reînhumate la Cimitirul Bellu militar din București unde își doarme somnul de veci în pământ românesc, alături de fiica sa, pe care a iubit-o nespus.

Bibliografie: Ștefan Teodor, Jean – Camille Blondel – o misiune diplomatică în vremuri de grea cumpănă. Destinul familiei Blondel, Editura PIM, Iași, 2013