Așezat pe malul stâng al Brațului Borcea, orașul Călărași a fost favorizat din punct de vedere al transporturilor fluviale, aici documentele amintind prezența unei schele portuare încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Devenit port, după regulile standard, imediat după crearea României moderne, Călărașiul rămânea izolat din punct de vedere rutier și feroviar de capitală și de orașele importante ale țării.
Când, după obținerea Independenței de stat a României și revenirea Dobrogei la patria mamă, corpurile legiuitoare au aprobat construirea magistralei feroviare București-Constanța, cu un prim tronson până la Fetești, atât oficialitățile locale, cât, mai ales cetățenii orașului Călărași, încep o campanie susținută prin care atrag atenția autorităților centrale asupra necesității racordării Călărațiului la magistrala feroviară București-Constanța.
În cele din urmă, apelul călărășenilor adresat Adunării deputaților, la 15 martie 1881, din care în finalul postării noastre reproducem un fragment, este încununat de succes. În anul 1882 vor începe lucrările de construcție a căii ferate Călărași-Ciulnița, care se vor finaliza în anul 1883. În același an era finalizată și construirea Gării CFR Călărași, după planurile tip și cu finanțarea Direcției generale a Căilor Ferate Române.
Gara a funcționat peste un secol, până în anul 1985, după care este demolată și înlocuită cu construcția modernă de astăzi. În cei peste 100 de ani de existență, prin fosta gară, a cărei imagine o reproducem în finalul postării noastre, s-au perindat poate sute de mii de călători. De asemenea, pentru aspectul ei de epocă, Gara din Călărași a fost locul unde a filmat atât reputatul regizor Jean Georgescu, cât și mai tânărul său coleg Adrian Petringenaru, acesta din urmă realizând aici, în anul 1973, mai multe scene din filmul “Tatăl risipitor”, care i-a avut în distribuție pe Gheorghe Dinică, Marga Barbu și Toma Caragiu.
Și acum un scurt fragment din memoriul călărășenilor din 15 martie 1881:
„Dreptatea, dar adevărata dreptate, cere ca astăzi, după 28 de ani de suferință(de la emanciparea orașului la 1852 – nota ns.), țara să se gândească și la acest oraș și să-i întindă o mână de ajutor spre a-l scoate din nevoia uitării în care zace și ca pe un adevărat fiu al țării să-l pună în poziție de a prospera.
După situațiunea în care se găsește orașul, el ar fi avut nevoie ca linia ferată proiectată să treacă pe lângă oraș. Dacă acesta nu este însă posibil pentru considerațiuni de stat, apoi totuși se poate face un branșament de la Slobozia la Călărași.
Venim dar, cu tot dinadinsul, cu strigătul omului disperat, a vă ruga, d-lor deputați, binevoiți a ține seamă de această dreaptă plângere.”