În conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementa organizarea învăţământului secundar profesional, la sfârșitul secolului al XIX-lea vom constata şi înfiinţarea la Călăraşi a primelor unităţi şcolare cu profil profesional. Astfel, în anul 1899 s-au pus bazele unei şcoli profesionale particulare de fete, care începând din octombrie 1904 va fi recunoscută de stat şi va intra în subordinea Direcţiei Învăţământului profesional, din cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice. În conformitate cu programele elaborate de minister se prevedea ca în cei patru ani de învăţământ să se acumuleze atât cunoştinţe de cultură generală, cât şi cunoştinţe practice de croitorie şi rufărie, care se deprindeau în timpul orelor de atelier. Această școală a evoluat și s-a dezvoltat, transformându-se, după anul 1936, în Liceul industrial de fete, pentru care se va construi un local propriu, în care astăzi funcționează Inspectoratul școlar județean Călărași.

În ceea ce privește Școala profesională de băieți, chiar dacă aceasta s-a înființat mai târziu cu 5 ani, ea a fost în epocă mai cunoscută și mai apreciată decât cea de fete, râmânând până astăzi în mentalul colectiv local sub numele de Școala de arte și meserii Călărași.  Actul de naștere al școlii îl reprezintă votul consilierilor județeni din 28 mai 1904, prin care se hotărăște înființarea la Călărași a unei Școli de meserii pentru băieți, care urma să fie finanțată din Bugetul județului. Școala își deschidea oficial cursurile la 1 octombrie 1904, într-un local improvizat în fostele grajduri ale județului, din apropierea Regimentului 23 Infanterie. În acest prim an școlar, cursurile au fost urmate de 53 de elevi, iar corpul didactic era alcătuit, conform unui document contemporan,  “dintr-un director,  care era însărcinat și cu predarea de cursuri, un institutor, un maestru lăcătuș, un ajutor de maestru și potcovar, și un maestru lemnar-rotar”

În acest local improvizat școala va funcționa până în anul 1912, reușind să dea și prima promoție de elevi după cei 5 ani de studii, așa cum prevedea legislația în materie. Prefectura județului, în a cărei grijă administrativă se afla școala, va reuși să rezolve și problema spinoasă a lipsei de spații școlare adecvate. Astfel, Primăria Călărași donează Prefecturii județului  o suprafață de teren de 2500 m.p. în spatele Cazărmii Pompierilor, unde este ridiccat în numai cinci luni  un local corespunzător pentru Școala de meserii, folosind în acest scop suma de 160.000 de lei din fondurile județului, atât pentru construire, cât și pentru dotările cu logistica necesară școlii. Inaugurarea localului se face cu fast, la 1 octombrie 1912. Referitor la anul școlar 1912/1913, în Expunerea situației județului, realizată de prefectul de la Călărași, se menționa: “În ceea ce privește activitatea acestei școli, putem spune că a înregistrat progrese însemnate, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Deși înființată la început numai cu două ateliere, lemnărie-rotărie și fierărie-lăcătușerie, funcționează astăzi cu trei ateliere deosebite, adăugându-se și atelierul de tinichigerie, înființat la 1 octombrie 1907.”

Școala de meserii pentru băieți va fi tot mai cunoscută și apreciată în oraș și județ, elevii din clasele terminale executând diferite comenzi pentru firme locale și persoane particulare. Din păcate progresele înregistrate de școală aveau să fie întrerupte în toamna anului 1916, când localul era rechiziționat de trupele germane de ocupație care vor înființa aici un spital pentru tratarea soldaților turci, aliații lor în Primul război mondial. Localul va fi eliberat în noiembrie 1918, dar starea lui nu permitea reluarea cursurilor, mai ales că materialul didactic de specialitate fusese împrăștiat prin oraș sau distrus de administrația turcească a spitalului militar care a funcționat aici.

Pentru pregătirea reluării cursurilor, moment ce se stabilise la  1 octombrie 1919, Prefectura face apel la maistrul Theodor Ivanovici, care doar ce se întorsese din Moldova, unde luase parte, ca militar, la celebrele lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Ca fost angajat al Școlii încă din anul 1911, Theodor Ivanovici se va ocupa cu responsabilitate de sarcina primită și împreună cu elevii școlii identifică o parte din mobilier și din materialul didactic împrăștiat prin oraș și reușește să reamenajeze spațiile școlii, astfel încât la 1 octombrie 1919 cursurile se vor relua pentru elevii celor 5 clase. Remarcându-se în ochii Ministerului de resort, Theodor Ivanovici va fi numit director la Școala de meserii din Turda și apoi la cea din Oltenița. La Școala din Călărași este instalat ca director Gheorghe Dudău, sub conducerea căruia activa un colectiv de cadre didactice de la liceul ”Știrbei”, precum și ingineri de la Camera de comerț și industrie Călărași. Prefectul de la Călărași va cere cu insistență ca Ivanovici să fie numit director la Școala de meserii de la Călărași iar eforturile îi vor fin încununate de succes,  pe 1 octombrie 1928 Theodor Ivanovici fiind numit director al Școlii de arte și meserii de la Călărași, funcție pe care o va deține până   în anul 1938, când va fi înlocuit de ing. Gheorghe Ene.

Theodor Ivanovici

Între timp, începând din anul 1921, Școala trecuse în subordinea Ministerului Instrucțiunii, Prefectura alocând din buget suma de 100.000 lei pentru completarea mobilierului. Ministerul alocă și el importante sume de bani și în anul 1926 se construiește o sala mare în care se instalează mașini moderne pentru Atelierul de tâmplărie. După numirea sa în funcția de director, Theodor Ivanovici depune mult efort pentru modernizarea spațiilor de învățământ și atelierelor de practică. Iată ce scria în acest sens un absolvent în ziarul local “Sirena” din 12 aprilie 1936: “În acest scop transformă una din magazii în clase și sală de meditații. Pe lângă acest lucru profită și de plecarea Școlii normale de băieți, care ocupase parte din imobilul școlii și în spațiul astfel eliberat face săli de clasă încăpătoare, sală de expoziție, bucătărie, dormitoare, desființând astfel sistemul paturilor suprapuse.”

Școala inferioară de meserii a funcționat, cu acest statut, până în 1936, când este transformată în gimnaziu industrial cu 4 clase, având acum secțiile: mecanică, lăcătușerie artistică și de construcție, strungărie, tinichigerie, tâmplărie de mobile și construcții.

Pentru atragerea mai multor elevi, gimnaziul este dotat și cu un internat cu 25 locuri, întreținut din taxele elevilor și din subvenții acordate atât de autoritățile locale, cât și de Ministerul Educației Naționale.

Din anul 1938, gimnaziului i s-a adăugat și clasa a V-a, în intenția de a fi transformat în liceu industrial.  Va purta această titulatură până în septembrie 1942, când va deveni Școală industrială tehnică de gradul II.

Până la transformarea sa, gimnaziul, și mai apoi Liceul industrial de băieți de la Călărași, având ca profesori pe Ștefan Stănescu,   Petre Lăzărescu, M. Coarnă, Alexandru Gruia și Gheorghe M. Ene, a dat 292 de absolvenți care au ocupat deferite funcții în viața economică a județului, patroni de ateliere, maiștri în învățământul profesional, comercianți și lucrători în ateliere.

Începând cu anul 1945, școala este transformată în Gimnaziu unic de 3 ani, cu profil profesional, formă sub care va funcționa până la Reforma învățământului din anul 1948, legiferată prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948. Acum fosta școală de arte și meserii devine Școala medie tehnică de mecanizarea agriculturii, iar în anul 1955 este transformată în Centrul școlar agricol nr. 2 Călărași, pentru că în septembrie 1957 să fuzioneze cu Centrul școlar agricol nr. 1 și să formeze Centrul școlar agricol Călărași, actualul Colegiul agricol Călărași.

Localul Școlii de arte și meserii Călărași ridicat în anul 1912 în numai 5 luni!

În localul Școlii de arte și meserii, construit din fondurile Prefecturii județene în anul 1912 vor funcționa ateliere ale Centrului școlar agricol, apoi ale Liceului agricol, din 1966, până la începutul anilor ’80 când, odată cu înființarea județului Călărași, clădirile de aici vor fi demolate pentru a lăsa locul unor edificii noi, unde vor fi instalate Banca Națională și Banca Agricolă, Întreprinderea de gospodărie comunală și locativă, Direcția județeană de statistică, Camera de comerț și industrie, și mai recent Palatul fiscal.