CĂLĂRAȘI – 425. LICHIREȘTI,  PROPRIETATE A SPITALULUI COLȚEA DIN BUCUREȘTI

 

Atestat documentar la 1595, satul Lichirești, în jurul căruia se va dezvolta ulterior, târgul și orașul Călărași, își trage numele, așa cum afirma Pompei Samarian, de la hramul primului lăcaș de cult creștin-ortodox, ridicat aici cu mult înainte de atestarea sa documentară. Este vorba de actuala Biserică catedrală care a avut dintotdeauna hramul “Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei”. De aici, de la Biserica Lichiei, își vor lua numele localnicii, care se vor numi lichireșteni, iar așezarea Lichirești.

După cum se poate constata din documentul postat în articolul  anterior, la momentul aplicării Legăturii lui Mihai Viteazul, satul Lichirești făcea parte din categoria localităților rurale boierești și aparținea postelnicului Dragul de la Slătioara(postelnicul era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnesc chiar și nechemat. Treptat a dobândit sarcina de a introduce la domnitor soliile și pe cei veniți în audiență. Era ultimul membru al sfatului domnesc.)

Nu se păstrează documente referitoare la momentul la care localitatea medievală de la cotul Borcei a ajuns în posesia unui dregător de la Curtea domnească, dar foarte probabil că acest lucru s-a întâmplat după ce Mircea cel Bătrân a început seria daniilor către mânăstiri și boierii ce ocupau funcții dregătorești la Curte. Cum satele grupate în jurul marilor bălţi de la Dunăre și de pe brațul Borcea aduceau mari beneficii, nu numai în peşte ci şi în valoarea terenurilor agricole din vecinătatea lor, este firesc ca marii boieri să-și fi dorit să intre în posesia acestora. Așa se face că atât Crăcenii cât și Lichirești, împreună cu alte 21 de sate aflate pe Borcea vor intra toate în posesia unor boieri sau mânăstiri, aici neîntâlnindu-se sate de moșneni(oameni liberi), așa cum se întâmpla cu satele din centrul fostului județ Ialomița.

În numeroase situații daniile anumitor domnitori erau revocate de alți domnitori, în funcție de interese de moment, motiv pentru care întâlnim multe cazuri de reconfirmare a stăpânirii asupra satelor, a rumânilor din sate(denumirea istorică a țăranilor dependenți din satele domnești, boierești și mânăstirești), precum și a terenurilor din câmp și din baltă, majoritatea hrisoavelor domneşti de epocă fiind acte de întărirea daniilor şi doar un număr restrâns reprezentând actele de danie propriu-zisă, fapt care explică, pe lângă alte motive, necesitatea hrisoavelor domneşti de întărire pentru împiedicarea revocării sau confiscării.

Dragul postelnic de la Slătioara,  a avut cinci copii, din care pe o fată, Despina, a măritat-o în zilele domniei lui Alexandru Vodă Iliaș (1616-1618), cu Vlad vel logofăt Rudeanu și i-a dat zestre jumătate din moșia Lichirești. Cealaltă jumătate de moșie a rămas celorlalți copii ai Dragului de la Slătioara. Vlad Rudeanu și cu jupâneasa lui Despina au cumpărat de la frații ei și această jumătate de moșie, așa că la 1630 erau stăpâni pe toată moșia Lichirești. În acest timp, la Crăceni, moșia vecină cu Lichirești, era proprietar Ivașcu Drocneanu, vornicul de Băleni, văr bun cu Dragul Postelnic. El stăpânește moșia probabil prin soția lui, Sofia, fiica lui Gheorghe de Măgureni. De altfel, se știe că o Băleancă, după câțiva ani, a dăruit această moșie mănăstirii Radu Vodă din București, când a schimbat și numele din Crăceni în Măgureni. Între cei doi, Vlad Rudeanu și Ivașcu Drocneanu intervine conflictul generat de fuga rumânilor de la Lichirești la Crăceni, conflict rezolvat prin judecata celor 6 boieri, judecată confirmată și întărită prin hrisovul lui Leon Vodă din 12 august 1630.

Vlad Rudeanu moare în anul 1630, satul și moșia Lichirești rămânănd în proprietatea soției sale Despina, căreia, la 2 martie 1631, domnitorul Leon Vodă, îi reîntărește satul Lichirești, cu rumânii de acolo. Peste vreo cinci ani, în 1636, Ivașcu, vornicul de la Crăceni, crezând că poate noul domnitor, Matei Vodă Basarab, îi va fi mai favorabil, ia cu de la sine putere câțiva rumâni de pe moșia Lichirești și-i duse pe moșia lui. Se redeschide astfel judecata dintre Despina Rudeanca, remăritată acum cu Preda Spătaru, și Ivașcu, vornicul de la Crăceni. După cercetarea cauzei, domnitorul Matei Basarab intervine și emite un hrisov la 11 martie 1636 prin care Despina reprimește rumânii fugari, spre a-i ține în bună pace. Peste șapte ani, la 24 octombrie 1643, Matei Basarab emitea un nou hrisov pentru Despina și fiii ei Radu și Vlad întărindu-i dreptul de a lua dijmă de la satul Lichirești, județul Ialomița, din păine, din mălai, din grâu, din stupi, din râmători, din oi, din baltă din zece pești un pește, sau din zece bani un ban.”

24 oct. 1643

Hrisovul lui Matei Basarab din 24 octombrie 1643

Între timp Despina Rudeanu moare și moșia Lichirești trece în stăpânirea fiilor ei, Radu și Vlad, cărora domnitorul Radu Leon le întărește această posesiune prin hrisovul din 3 august 1666. După înstrăinări parțiale ale moșiei, la 16 noiembrie 1677, Lichireștiul are un singur proprietar, în persoana lui Constantin Preotescu, fiul lui Radu Rudeanu, fapt consfințit printr-un  zapis(act de întărire a proprietății) al foștilot prprietari, vornicul Vâlcu și fiul său, postelnicul Vâlcu. Prin acest act oficial, pe care-l publicăm mai jos în facsimil, lui Constantin Preotescu i se certifica dreptul deplin asupra satului și moșiei Lichirești.

16 noiembrie 1677

Zapisul din 16 noiembrie 1677 care confirma proprietatea lui Constantin Preotescu asupra satului și moșiei Lichirești

 Peste numai patru ani, la 13 martie 1681, Constantin Preotescu, vindea satul și moșia Lichirești spătarului Mihai Cantacuzino, nepotul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

moșie a spătarului

Zapisul lui Constantin Preotescu prin care satul și moșia Lichirești sunt întărite spătarului Mihai Cantacuzino. Ca martori semnează Vâlcu, mare spătar și Dumitrașcu, mare paharnic

Mihail Cantacuzino (1640-1716), provenea dintr-o veche familie nobiliară cu rădăcini până în Imperiul Bizantin, fiind al șaselea fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino. A fost spatar si mare stolnic la curtea Țării Românesti și unul dintre primii călători si exploratori romani. În peregrinarile sale, boierul muntean a ajuns în Palestina și în peninsula Sinai. Inspirat de ce văzuse pe meleagurile sfinte avea să înființeze o mânăstire pe care o va numi Sinaia. El este ctitorul Mânăstirii și Spitalului Colțea din București. În curtea spitalului se află și astăzi statuia ctitorului, realizată de sculptorul Karl Stork între anii 1865-1869 din marmură de Carrara.

spatarul

Spătarul Mihail Cantacuzino(1640-1716), proprietar al satului și moșiei Lichirești

Nu s-au păstrat documente din care să reiasă modul în care spătarul Mihai Cantacuzino a administrat moșia de la Lichirești și în ce relații s-a aflat proprietarul cu locuitorii satului. Foarte probabil că că vechile obligații feudale, menționete deja în mai multe hrisoave domnești, s-au menținut, aducându-i spătarului importante venituri din dijma  percepută asupra produselor din câmp și a peștelui din baltă.

De asemenea nu sunt documente care să confirme prezența spătarului Mihai Cantacuzino la Lichirești. Un lucru este însă sigur și anume faptul că spătarul și-a folosit influența pe care a avut-o la curtea lui Constantin Vodă Brâncoveanu și reușește să ridice la rangul de Căpitănie a micuței unități de călărași de margine existentă la Lichirești, ca sat așezat la hotarul țării, spre Dunăre. Astfel, un document din 28 octombrie 1693 menționează un căpitan de călărași, care conducea detașamentul de la Lichirești, aflat până la acea dată în subordinea căpităniei de la Hodivoaia.

La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea spătarul Mihai Cantacuzino ridică, la București, mânăstirea Colțea și primul spital din Țara Românească cu un număr de 24 de paturi. Deși există mai multe puncte de vedere în ceea ce privește perioada construirii și dării în folosință a mânăstirii și spitalului Colțea, care variază între anii 1695-1714, sigur în anul 1706 lucrările erau finalizate, așa cum reiese dintr-un document care se păstrează la Biblioteca Academiei și care se numește Condica Frățietății. Iată ce se menționa în documentul respectiv: “Condică sfântă închinată acestei biserici sfinte și cinstite cu numele celor 3 sfinți ierarhi, ridicată din temelie cu cheltuiala prea cinstitului și prea renumitului arhon mare spătar domnului domn Mihail Cantacuzino…” Primul care semna în această condică, la 23 mai 1706, era Mihai Cantacuzino: “Iar eu, ca cel mai mic dintre toți, pentru vecinică pomenire, am pus aici, sub cele scrise , numele meu: Mihail Cantacuzino” 

Gândită ca un așezământ monahal de binefacere, cu o școală slavonească și un spital cu 24 de paturi, pentru întreținerea Mănăstirii Colțea bogatul său ctitor “a înzestrat această mănăstire  cu bune moșii”, după cum consemna în cronica sa banul Mihail Cantacuzino. Alte două documente contemporane, Cartea arhiepiscopului Gavril, patriarhului ecumenic al Constantinopolului, din 18 octombrie 1702 și Cartea patriarhului Samuil al Alexandriei, datată la 15 iunie 1715, amintesc de faptul că spătarul Mihai Cantacuzino a dăruit mînăstirii Colțea din București mai multe moșii ale sale, fără însă să le nominalizeze.

Printre daniile cu care spatarul Mihail Cantacuzino a înzestrat Mănăstirea Colțea s-a aflat și moșia Lichirești, inclusiv satul Lichirești. Nu se știe precis când a fost făcută această donație. Firesc ar fi ca acest eveniment să se fi petrecut la terminarea spitalului Colțea, deci nu mai târziu de 1706, dar acte nu sunt. Oricum, donația trebuie să se fi făcut înainte de moartea spătarului Mihai Cantacuzino, întâmplată la 1716. Deabia la 1722 găsim primul document în care se vorbește de Lichirești, ca proprietate a spitalului Colțea, iar după alți doi ani, la 13 mai 1724, Daniil, mitropolitul Țării Românești, dă o carte de blestem către locuitorii Lichireștiului, prin care încredințează că moșia a fost dăruită de spătarul Mihai Cantacuzino pentru hrana și chiverniseala săracilor din Spitalul Colțea.

25 mai 1722

25 mai 1722. Angajamentul scris al  călărașilor  stabiliți în sat la Lichirești prin care se angajează să efectueze prestațiile datorate Epitropiei mănăstirii Colțea, proprietarul moșiei și satului Lichirești

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s