Conform Dicționarului explicativ al Limbii Române, infracțiunea de lezmajestate este specifică statelor monarhice și este definită ca ofensă adusă de cineva unui suveran. În dreptul contemporan infracțiunea de lesmajestate se întâlnește și în statele organizate ca republici, făcând obiectul unor  legi speciale care îi protejează pe cei mai înalți reprezentanți ai statului. Asemenea procese sunt foarte rare astăzi, atât în monarhiile constituționale cât și democrațiile parlamentare sau republicane.

În spațiul românesc au existat procese de lezmajestate, în mod deosebit în timpul regelui Carol al II-lea, dar și în perioada dictaturilor antonesciană și comuniste, chiar dacă în aceste ultime cazuri codurile penale formulaseră infracțiunea de lezmajestate sub alte denumiri.

Un asemenea proces s-a aflat și pe rolul Tribunalului județean de la Călărași, fiind judecat la termenul din 15 iulie 1932. Inculpat în cauză a fost tânărul ziarist călărășean V. Nicolescu-Varnic, prim-redactor al ziarului local “Curierul Ialomiței”. Dar să vedem cum s-a derulat întreaga poveste.

Palatul administrativ și de justiție în care a avut loc procesul

Pe 10 iunie 1932, exact la 2 ani de la așa-numita Restaurație(momentul în care, pe 10 iunie 1930, Carol al II-lea depusese în Parlament jurământul în calitate de Suveran al României), în ziarul “Curierul Ialomiței” este publicat articolul MAJESTATE, sub semnătura lui V. Nicolescu Varnic, în care tânărul gazetar îl atenționează pe Suveran asupra “haimanalelor care se întrec să călărească greabănul juguit al bietei țări” și care  “ar trebui urecheați de augusta Ta mână, fiindcă oricum ar trebui să te doară și pe Tine să fii stăpânul unei gloabe deșuchiate care să ajungă să nu-i mai facă pielea doi bani.” Și articolul continuă în aceeași notă, V. Nicolescu Varnic având totuși grijă să-l lingușească puțin pe rege, după care concluzionează: „Sire, ori mâncăm toți mămăligă cu ceapă, ori o dăm dracului și ne punem cu ciolanele pe taraba expertului Rist!”

Facsimil din ziarul “Curierul Ialomiței”

Mai mult ca sigur că articolul în cauză nu a ajuns la ochii și urechile Regelui Carol al II-lea, dar prefectul Iulian Petrescu, deranjat de tonul autorului, îl sesizează pe primul procuror Degerățeanu care îi deschide dosar penal ziaristului V. Nicolescu Varnic, învinuindu-l de crimă de lezmajestate. Este sesizat Tribunalul județean în regim de urgență și pe 15 iulie 1932 este fixată data judecării cauzei. Referitor la acest aspect, într-un alt articol publicat în “Curierul Ialomiței” din 10 iulie 1932 și intitulat Eu sunt criminalul, V. Nicolescu Varnic preciza: “Prefectura, ca organ executiv al acestei hidre băloase care se numește politică, și-a asumat sarcina să execute pe indezirabilul care sunt eu și a sesizat Parchetul să-mi deschidă acțiune pentru crimă de lese majeste, fiindcă – spune Rechizitorul – deși lingușesc pe Rege, vorbesc cu el prea familiar!?”

Ziaristul V. Nicolescu-Varnic

Procesul a făcut ceva vâlvă în urbea de pe Borcea, motiv pentru care Baroul de avocați de la Călărași hotărăște să-l apere gratuit pe tânărul ziarist, trimițând la Tribunal nu mai puțin de 5 dintre cei mai bine cotați avocați ai vremii: Dem. Ranetescu – decanul Baroului, Alexandru Bădulescu, fost prefect, senator și deputat, Elizeu Iliescu, Constantin Dobrescu și Vasile Roșețeanu. Toți au susținut nevinovăția tânărului ziarist(avea doar 23 de ani). În acest sens, Dem. Dobrescu, decanul Baroului și un călărășean de aleasă cultură, preciza: “Desigur că apariția articolului Majestate al tânărului Nicolescu-Varnic, nu trebuia să deschidă o acțiune publică. Dacă M. Sale i-ar fi căzut în mână acest articol, ar fi surâs și, poate, l-ar fi aprobat… Noi ne asumăm acest articol, ca un strigăt de revoltă al vremii. Apelul la Suveran – pentru că asta face autorul – nu e o vină, e mărturisirea directă a unui cetățean. Ne dă doar, cel mult, un prilej de discuții asupra presei. Și noi cerem și suntem pentru o libertate desăvârșită a presei, libertate în toate domeniile gândirii.”

Avocatul Dem. Ranetescu – decanul Baroului Călărași

La rândul lui, învinuitul V. Nicolescu-Varnic, cu mult curaj,  a declarat în fața completului de judecată: “Un articol de gazetă nu se judecă după formă, ci după fond. Mi se cere, prin urmare, să întrebuințez un limbaj protocolar, ori acest limbaj îl întrebuințează cei ce sunt în antarujul M.S., cei ce sunt în slujba Lui. Noi nu-l putem întrebuința pentru că nu-L cunoaștem și vorbim așa cum am învățat. Noi nu suntem în slujba Regelui ci în slujba Opiniei publice.”

Seara târziu, după deliberări aprinse, ținând cont și de poziția mult mai flexibilă pe care a avut-o procurorul de ședință, nimeni altul decât iubitorul de presă și de acte de cultură Lazăr Belcin, instanța decide achitarea tânărului ziarist V. Nicolescu-Varnic pentru învinuirea de Lezmajestate.

Evenimentul a fost prilej de satisfacție pentru oamenii de presă și pentru mulți călărășeni. Totuși patronul ziarului “Curierul Ialomiței”, evreul Leon Gherson, un om de afaceri puternic implicat în activitatea comercială și în ceea ce numim astăzi industria de spectacole, schimbă linia editorială a gazetei, făcând-o mai apropiată puterii. În această situație, pe 7 august 1932 V. Nicolescu-Varnic părăsește redacția și împreună cu alți ziariști locali cu vederi mai radicale scoate ziarul “Fierul Roșu”, care a apărut la Călărași în anii 1932-1933. Iată ce îi scria tânărul ziarist la despărțire fostului său patron: “Felul cum înțeleg eu azi viața publică se deosebește – cel puțin formal – de țelul cum înțelegeți voi s-o priviți, ca organ de presă. N-aș vrea, și dacă s-ar întâmpla nu mi-aș ierta-o niciodată, să lezez bonomia liniei voastre moderate, printr-o acțiune dârză și bătăioasă ca aceea pe care vreau s-o încep.”