PERICLE PAPAHAGI – ACADEMICIANUL DIN SILISTRA

            În perioada anilor 1913-1940, când fostele județe Durostor și Caliacra de la sud de Dunăre au făcut parte din teritoriul național românesc, Silistra devine un adevărat magnet pentru mulți din intelectualii români, cu predilecție pentru armânii plecați din Grecia din cauza greutăților generate de politica naționalistă a autorităților locale. Printre aceștia, la loc de cinste se află Pericle Papahagi, membru corespondent al Academiei Române din anul 1916 și până la decesul său din anul 1943.
            PAPAHAGI Pericle, se naste la 1872, într-o familie de aromâni din Avdela – Grecia. A avut mai multi frați și surori. Sora lui, Anastasia, s-a căsătorit cu Sterie G. Ciumetti, inginer de poduri și șosele. Mama lui Pericle, Despina (Despa) Caragiani (măritată Papahagi) a fost soră cu junimistul Ioan D. Caragiani și cu Alexandru Caragiani, tatăl primei femei românce pilot, Elena Caragiani-Stoienescu. Pericle Papahagi s-a căsătorit cu Marica Magiari, sora traducătorului Mihail Magiari și a baritonului Grigore Magiari – cel care a înființat grupul de operă din Iași. Pericle și Marica au avut mai multi copii, dintre care s-au ridicat numai trei: Teja Papahagi – cunoscut ca Directorul Spitalului din comuna Domnești, –  Argeș, Elena Demmer (Dumitrescu) – doctor hematolog, și Despina Andreescu – colecționar de artă. Cele doua fete s-au stabilit în Germania

            Clasele primare le-a făcut în comuna natală, Avdela, iar cursul secundar în Bitolia. În 1891 devine student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din 1905, face studii de specializare la Leipzig, cu filologul Gustav Weigand, luându-și doctoratul în litere în 1908. Între 1895 și 1898 este profesor la liceul român din Bitolia (și pentru un an și 8 luni directorul liceului), ulterior găsindu-l profesor  la școli secundare din Salonic și Giurgiu. În anul 1893 va publica pentru prima dată în Analele Academiei Romane, în colecția de  de folclor pentru copii,  lucrarea intitulată “Jocuri copilărșsti. Culese de la românii din Macedonia”.

            Cunoscator nemijlocit al vietii si graiurilor romanilor sud-dunareni, Pericle Papahagi le dedica citeva lucrari fundamentale, „adevarate modele clasice de monografii sociologice si folcloristice” (Din literatura poporana a aromanilor, 1900; Romanii din Meglenia. Texte si glosar, 1900; Meglenoromanii. Studiu etnografic, I-II, 1902; Basme aromane si glosar, 1905; Scriitori aromani In secolul al XVIII-[lea], 1909; Poezia instrainarii la aromani, 1912), care prefigureaza, prin imbinarea componentei lingvistice cu cea folcloristica, metodologia scolii filologice a lui Ovidiu Densusianu. Pentru opera sa deosebită, în anul 1916 devine membru corespondent al Academiei Române, intrând astfel în elita intelectualității românești de la începutul secolului al XX-lea.

            Deși primise oferte din partea multor instituții culturale și școli de prestigiu din București, în anul 1919 se stabilește la Silistra, unde va profesa la liceul teoretic din localitate, al cărui director devine din anul 1925. Aici va desfășura o neobosită activitate de culturalizare a regiunii, colaborând îndeaproape cu Cercul intelectualilor călărășeni organizat în jurul lui Eugen Cialâc. În anul 1923 editează la Silistra revista „Dunărea” în care publică materiale care să-I ajute pe coloniștii armâni din cadrilater să se integreze mai ușor în noul spațiu economico-social și intelectual în care se stabiliseră. A organizat împreună cu Eugen Cialâc, susținuți fiind de Tașcu Pucerea, primarul de Silistra și, mai apoi,  prefectul județului Durostor, numeroase  acțiuni culturale și literare desfășurate la Silistra și Bazargic, la care a participat crema intelectualității românești, aceeași oameni de cultură și artă care fie la ducere, fie la întoarcere poposeau și la Călărași.

            Cunoscator nemijlocit al vietii si graiurilor romanilor sud-dunareni, Pericle Papahagi le dedica citeva lucrari fundamentale, „adevarate modele clasice de monografii sociologice si folcloristice” (Din literatura poporana a aromanilor, 1900; Romanii din Meglenia. Texte si glosar, 1900; Meglenoromanii. Studiu etnografic, I-II, 1902; Basme aromane si glosar, 1905; Scriitori aromani In secolul al XVIII-[lea], 1909; Poezia instrainarii la aromani, 1912), care prefigureaza, prin imbinarea componentei lingvistice cu cea folcloristica, metodologia scolii filologice a lui Ov. Densusianu.

            A fost și un numismat pasionat, scormonind prin pământul cetății Durostor de altă dată de unde a adunat mii de monede, de o valoare inestimabilă, pe care mai apoi le-a donat muzeului de arheologie din Constanța.

            După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940, se stabilește în București, unde avea să își găsească obștescul sfârșit pe 20 ianuarie 1943. Dar, conform dorinței sale, va fi dus la Silistra și înmormântat în curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, ca semn al drgostei ce a purtat-o teritoriului ce aparținuse cândva lui Mircea cel Mare. Pleca astfel la cele sfinte unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai intelectualității armâne, parte intresecă a spiritualității românești, așa cum a considerat-o întotdeauna Pericle Papahagi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s