DESPRE ÎNCEPUTURILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PE MELEAGURILE CĂLĂRĂȘENE

Captură-de-ecran-din-2018.02.16-la-17.26.53-1024x501 (2)

Este îndeobște cunoscut faptul că primele școli cunoscute în Muntenia au funcționat pe lângă mănăstirile pe care domnitorii români de după Basarab I le ctitoriseră de la Carpați și până la Dunăre. Asemenea școli au existat, cu siguranță, și pe lângă mânăstirile de la  Cătălui(ctitorie a jupâniței Caplea din anul 1577, amplasată pe malul lacului Cătălui, pe raza actualei comune Căscioarele), Negoiești(ctitorie a lui Matei Basarab și a doamnei sale Elina la 1649), Plătărești(ctitorită de același Matei Basarab la 1640)  și Cornățel(Mânăstirea), pe care istoricul Constantin C. Giurescu a identificat-o ca fiind mânăstirea Struglea, construită de Mircea cel Bătrân la 1409. În 1417 mânăstirea ar fi fost pustiită de năvălirea lui Mahomed I, după care ar fi avut o viață modestă, fără danii și fără hrisoave, până la Matei Basarab care reclădește biserica la 1648.

Oameni cu știință de carte s-au aflat cu siguranță în orașul Cornățel și în așezarea de la cotul Borcii, menționată în documentele medievale sub numele de Lichirești și mai apoi de Călărași, amplasată în fața importantului centru militar și strategic de la Silistra și pe unde domnii Țării Românești își trimiteau corespondența la Constantinopol(Istanbul).

Cornățelul, amintit documentar la sfârșitul secolului al XV-lea, evoluează rapid de la statutul de târg la cel de oraș domnesc, devenind centrul administrativ al stolnicilor(vameșilor), care supravegheau pescuitul pe Dunăre și în bălțile din apropiere. Multe documente din secolele al XVI-lea și al XVII-lea amintesc de vameșii de la Cornățel, de obligațiile și litigiile acestora, ceea ce înseamna că măcar o mică parte a oamenilor din zonă cunoșteau scrisul și cititul în limba română, având în vedere faptul că acum documentele din cancelaria Țării Românești erau redactate, în marea lor majoritate, în limba română, cu caractere chirilice. În alte documente apar ca martori și semnează localnici din Cornățel, ceea ce dovedește că aceștia știau carte fără drept de tăgadă. Așa face căpitanul Socol din Cornățel care semnează, ca martor, un document din  1 august 1630, care separa rumânii din localitățile Lichirești(Călărașiul de azi) și Crăciani(cartierul Măgureni al municipiului Călărași).

Despre știința de carte a unor localnici din satul de la cotul Borcii – Lichirești, devenit, mai apoi târg, loc de vamă și carantină pentru domnitorii munteni și moldoveni care mergeau sau se întorceau de la Constantinopol(Istanbul) avem mai multe documente, care dovedesc că o parte a lichireștenilor știau să citescă și cunoșteau cărțile sfinte. Așa se explică de ce la 1 august 1630, când se întocmea un act din porunca lui Leon Vodă, megieșii(oameni liberi) sunt puși să jure pe Evanghelie. Mai târziu, la 12 noiembrie 1677, pe un act de vânzare al moșiei și satului Lichirești semnează, ca martori, 33 de boieri, megieși și localnici, ceea ce dovedește că numărul cunoscătorilor de carte din zonă a crescut semnificativ. Când, după 1700, moșia Lichireștilor devine proprietatea mânăstirii și spitalului Colțea din București și călărașii ștafetari încep să se stabilească în zonă, avem o nouă dovadă că interesul pentru instrucție a crescut. Este vorba de un document încheiat la Lichirești(Călărași), la 25 mai 1722, prin care călărașii ștafetari se angajau să lucreze și ei la moșia spitalului Colțea și să plătească dijmele cuvenite. Documentul în cauză poartă semnătura olografă a mai multor călărași ștafetari, printre care Ion Perdi, Dude călăraș, Ilie Stegaru, Andrei Ceaușu, Nicolae călăraș, Gheorghe călăraș și Grigore călăraș.

IMG_20180226_103647

Documentul din 12 noiembrie 1677

Regimul fanariot impus Munteniei și Moldovei, a determinat profunde schimbări atât în economie și administrație, precum  și în domeniul învățământului, al politicii școlare și al gândirii pedagogice. În ceea ce privește teritoriul ce intră astăzi în componența județului Călărași, trebuie remarcat faptul că multe din localitățile ce aparțineau atunci fostului județ Ilfov s-au aflat sub puternica influență a centrului de cultură și educație pe care îl reprezenta Bucureștiul, reședința administrativă a județului Ilfov. O altă parte a localităților din actualul județ Călărași aparțineau, în epocă, fostului județ Ialomița, care tocmai își mutase capitala de la Orașul de Floci la Urziceni,  un târg aflat la numai 45 km distanță de București, cu o populație ce depășea cu puțin 1000 de locuitori. Pe de altă parte, la Dunăre, concomitent cu scăderea importanței economice și a influenței culturale a fostelor orașe medievale Cornățel și Orașul de Floci, asistăm la afirmarea tot mai evidentă a unui nou centru de interes economic și cultural – Călărașiul, ridicat la rangul de târg la 2 iunie 1731, prin hrisovul domnitorului Mihai Racoviță.

Încă de la începutul domniilor fanariote se acordă o atenție importantă învățământului în limba greacă, care devine limba oficială a cancelariei domnești. Sunt aduși în țară profesori greci, se tipăreasc cărți în grecește. Academia domnească de la Sfântul Sava din București devine o adevărată  Academie grecescă, ale cărei cursuri erau urmate atât de fiii domnitorilor și boierilor români, cât și de tineri din alte state din Balcani. Binecunoscute au fost în epocă și școlile de la Sf. Gheorghe – Vechi și Colțea, ambele cu predare atât în grecește, cât și în românește.

Importante, din punctul nostru de vedere, au fost cele două școli menționate mai sus. Astfel, Școala românească de la Sf. Gheorghe Vechi a funcționat și ca școală de reședință a județului Ilfov, în conformitate cu decizia domnitorului Alexandru Ipsilante din 1776, aici fiind instruiți copiii proprietarilor de moșii din Ilfov și mulți dascăli de la mănăstirile din zonă care diseminau apoi scrisul și cititul în limba română în școlile care funcționau pe mai departe la Plătărești, Negoiești, Cătălui, Mânăstirea și Fundeni-Frunzănești. Spre exemplu, la 1810, Școala de la Negoiești funcționa cu 10 elevi, după cum se menționează într-un document contemporan. În ceea ce privește Școala mânăstirii Colțea, care a funcționat în întreaga perioadă fanariotă, aceasta este firesc să fi fost urmată și de fiii arendașilor moșiei Lichirești-Călărași, moșie ce aparținea mânăstirii Colțea din București.

O notă aparte trebuie făcută și despre școlile particulare din   satele din Ilfov și Ialomița, școli cu predare în limba română și care au fost urmate de mai multe generații de tineri care aveau nevoie de cunoștințe generale de scris și citit, precum și de însușirea principalelor operațiuni aritmetice. Sunt menționate în documentele vremii Școala de la Obilești(Valea Argovei), înființată în anul 1793 și Școala de la Poiana, înființată în 1798.

Într-un act de vânzare, scris de popa Bică și redactat la Călărași, pe 3 septembrie 1813, se precizează că la facerea actului au fost martori, punându-și semnătura, popa Teodor și Fotache grămătic. Cunoscând că grămăticul se ocupa și cu predarea învățăturii de carte, este foarte posibil ca Fotache să fi ținut, la Călărași  un fel de școală. De altfel această concluzie poate fi cu atât mai plauzibilă cu cât, așa cum afirma dr. Pompei Samarian, pe lângă Biserica din localitate cu hramul Sf. Nicolae, existentă înainte de anul 1630, funcționa un fel de școală, al cărui produs, printre alții, fusese și Badea din Lichirești, caligraf al Curții domnești.

Prin Regulamentul școlar, aprobat de Vodă Caragea la 12 decembrie 1817, se prevedea înființarea de școli românești atît la București, cât și pe la județe, menționându-se că pe lângă cei 250 de taleri pe an ce se dădeau dascălului școlii din bugetul statului, urmau să contribuie și localnicii, după puterea lor. Documentul prevedea, de asemenea, ca pentru bunul mers al învățăturii să se înființeze, la fiecare școală, câte o epitropie, formată din  doi sau trei membri din acel oraș, mai ales dintre cei care au copii la școală. Și pentru fostele județe Ialomița și Ilfov există documente contemporane care confirmă înființarea unor asemenea școli județene la București și Urziceni, despre cea de la Urziceni precizându-se și numele dascălului, un anume Mihalcea, care a funcționat de la 1817 și până în 1833, când capitala fostului județ Ialomița se mută la Călărași, moment care va marca și începutul învățământului public în spațiul călărășean, aspect pe care-l vom aborda într-un articol viitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s