„CUTREMURUL CEL MARE” DIN 26 OCTOMBRIE 1802

 

Informațiile scrise care s-au păstrat până în zilele noastre dovedesc că începând din anul 1022 și până în prezent în spațiul carpato-danubiano pontic au avut loc numeroase mișcări seismice, dintre care 33 au depășit 7 grade pe scara Richter. Un singur cutremur se pare că a depășit 8 grade pe scara Richter, acesta înregistrându-se la data de 26 octombrie 1802(stil nou). Seismul a avut epicentrul în regiunea Vrancea, iar adâncimea focarului a fost estimată la 140-150 km,  primul val resimțându-se la ora locala 12h 55 min, având o durată estimată de aproape 2 minute.  S-a manifestat foarte violent în numeroase zone din Moldova, Muntenia, dar și în Sudul și centrul Transilvaniei. Magnitudinea estimată ar fi fost de 7,9-8,2 grade pe scara Richter. În conștiința contemporanilor a intrat sub denumirea de CUTREMURUL CEL MARE.

Numeroase documente contemporane surprind efectele cutremurului. Cel mai mult a avut de suferit Capitala Munteniei, Bucureștiul, unde s-au declanșat numeroase incendii, au fost afectate biserici și clădiri civile. Acum se prăbușește o parte din celebrul turn al Spitalului Colțea,  ridicat de soldați/zidari suedezi, rataciti prin aceste locuri dupa înfrangerea de la Poltava (1709) si care au fost apoi găzduiți  în acest turn.

În documentele Bisericii Ortodoxe Romane – XXVI, p. 224, este scris: „1802 octombrie 14 (stil nou, 26 oct. – nota ns.), marți, s-a cutremurat pământul foarte tare, încât au căzut unele turnuri de la sfintele biserici, iar alte biserici au căzut de tot. Aice, în București, s-a rupt și turnul cel înalt, Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boierești, și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene. Acest cutremur s-a întamplat la 7 pol ceasuri din zi (de fapt, ora 12:55 – nota ns.), iar de ar fi fost în vremea adunării norodului la rugăciune, precum era zi de praznic (ziua Preacuvioasei Parascheva – numită atunci, în popor, și “Vinerea Mare”), s-ar fi făcut groaznică moarte, sau de-ar fi ținut mai mult, poate se strica si pământul, cufundându-se, căci la multe locuri s-a desfăcut pământul, ieșind pământ și apă (în alte cronici și păcură !!!-nota ns.). Ci numai ca vreun minut au ținut, aratând milostivul Dumnezeu mai puțină certare nouă păcătoșilor, iar nu ne-au dat de tot pierzării până la sfârșit.”

Turnul Colței afectat

Autorul primei Monografii a Bucureștiului, publicată în 1899, Gheorghe Ionescu-Gion, consemna, la rândul lui: Cocoşii, câinii, caii, boii dau de mai nainte semne de o groază nepricepută şi când au început sguduielile, ceva asurzitor şi ne mai auzit, nesce strigăte, sbierete, mugete, urlete s’au ridicat către ceruri, amestecându-se cu sgomotul duduiturilor cari se rotocoliau pe sub pământ, ca n faimosul tum cardine tellus subsedit, al lui Lucaniu. Fiă-care se aştepta ca pământul să-i crape sub picioare şi să-l înghită în adâncurile sale

Atât de puternic a fost cutremurul de la 26 octombrie 1802, încât s-a resimțit până la Moscova. Conform afirmațiilor prof. Gheorghe Mărmureanu, care-l citează, la rândul său pe academicianul moldovean Anatol Drumea, în ziua de 26 octombrie 1802, la ora 14:55 (ora locală a Moscovei, deci 12:55 ora Bucureștiului – nota ns.), o bonă plimba un cărucior în curtea Bibliotecii Universității Lomonosov din Moscova. La un moment dat, a văzut cum cad statuile și băncile deplasându-se în parc. În acel cărucior era copilul Aleksandr Sergheevici Pușkin (1799-1837), marele poet rus de mai târziu.”

Cutremurul catastrofal din anul 1802 s-a resimțit puternic și a afectat numeroase clădiri civile și bisericești și în localitățile care intră astăzi în componența județului Călărași. Astfel, cutremurul dă lovitura de grație schitului și zidurilor Mânăstirii Cătălui, pe care practic o rade de pe fața pământului, din vestita ctitorie a Corbenilor din secolul al XVI-lea rămânând în picioare doar un rest din zidul clopotniței. Puternic afectate au fost și mânăstirile de la Negoiești și Plătărești. Și târgul Călărași a avut de suferit. Aici, vechea biserică cu hramul Sfântul Nicolae este serios avariată, pentru ca în anul 1829, un alt cutremur puternic să o pună practic la pământ. Va fi recladită în anul 1836 de către localnici, cu sprijinul prințesei Prosorowschi, sora generalului Prosorowschi care era îngropat în curtea bisericii, prințesa făcând o donație de 6000 de ruble. Puternic afectat va fi și Hanul central al Călărașiului care se afla pe locul actualului Muzeu municipal(fosta clădire a Primăriei). Este afectată și Biserica din Mânăstirea, ridicată de Matei Basarab la 1648, precum și Biserica cu hramul Sf. Andrei din Fundeni-Frunzănești, ctitorită de boierii Dudești la 1732.

Cutremurul de la 26 octombrie 1802 îl prindea pe meleagurile călărășene pe domnitorul Țării Românești,  Constantin Vodă Ipsilanti. Reîntors de la Istanbul, unde fusese numit domn de către sultan, pe 26 octombrie 1802 domnitorul Constantin Ipsilanti intra în țară pe la Oltenița. În drum spre București, se oprește la Radovanu, unde îl așteptau marii boieri ai țării să i se închine. Dar să îl lăsăm pe istoricul Ștefan Ionescu(autor al unei interesante monografii despre armeanul Manuc-bei) să descrie acest episod: “Era în ziua de Vinerea Mare, 14 octombrie 1802(stil vechi-nota ns.). Careta domnească, urmată de șirul caretelor boierilor însoțitori, înconjurată de arnăuți călări, aluneca în trapul liniștit al cailor, pe un drum prăfuit și sinuos ce ducea de la Oltenița la București… Domnitorul, om în puterea vârstei, privea cu viu interes pisajul întomnat al câmpiei… Satul Radovan era pe moşia boierului Scarlat Ghica. În piaţa din centrul lui, străjuită de o biserică şi o fântână, veniseră boierii de la Bucureşti să-l întâmpine pe noul domnitor şi să i se închine… Domnitorul privi în jur, la fântâna cu jgheab de lemn, la biserica bătrână, obosită de vreme, neîngrijită, cu crucea strâmbată de vânturi şi cu lemnăria clopotniţei putrezită. Respectuos faţă de tradiţiile ţării şi adânc credincios, Constantin Vodă Ipsilanti, împreună cu boierii, intrară în biserica satului să aducă mulţumire lui Dumnezeu că l-a învrednicit domn al Ţării Româneşti. Dar nu intrară bine în biserica înegrită de fumul lumânărilor, când, deodată, au început să se clatine uşor zidurile, să se mişte icoanele, să scârţâie din încheieturi vechi, catapeteasma. Domnul şi suita lui s-au speriat tare, şi au dat fuga spre uşă ca să se adăpostească sub cerul care nu avea cum să se prăbuşească. Şi numaidecât au auzit un zgomot puternic. Se prăbuşise bolta bisericii care, spre liniştea tuturor, nu prinsese pe nimeni sub ruinele ei.”

Speriat de ceea ce a văzut și cu gândul la ceea ce probabil s-a întâmplat la București, Constantin Vodă Ipsilanti, cu întreaga suită a plecat în trombă către capitală, rostind următoarea rugăciune, după cele consemnate de Gheorghe Ionescu-Gion: Doamne! Doamne! Nu pierde pe poporul tău pentru păcatele mele, ci pe mine numai!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s