În spațiul virtual călărășean au fost exprimate mai multe opinii despre activitatea primului teatru popular din țară care a funcționat la Călărași. Am scris atunci, reafirm și aici, faptul că încă din anul 2003 există un volum care abordează exhaustiv problema înființării și evoluției Teatrului popular călărășean. Este vorba despre cartea profesorului Ilie Ștefan Rădulescu, intitulată Istoria ilustrată a mișcării teatrale călărășene și a primului teatru popular(neprofesionist) din România, carte publicată la Editura Agora din Călărași.

            Cu mulți ani înainte, atunci când, în decembrie 1985, se reinaugura clădirea fostului Cerc al subofițerilor, intrată în conștiința călărășenilor drept clădirea Teatrului popular, semnatarul acestor rânduri, la momentul respectiv director al Filialei Călărași a Arhivelor Statului și președintele Comitetului municipal de cultură, elaboram o revistă în format A4, în 8 pagini, pe care o intitulasem Coordonate cultural-artistice călărășene. În paginile 4-5 ale revistei respective am publicat un material dedicat activității teatrului popular de la Călărași pe care l-am intitulat TEATRUL POPULAR CĂLĂRAȘI ÎN DOCUMENTE ȘI IMAGINI. Era prima încercare de rememorare a activității unei instituții care efectiv a lăsat frumoase amintiri în viața teatrală românească, chiar dacă vorbim de actori amatori. Reproduc, pentru prietenii mei din spațiul virtual, materialul respectiv.

            În condițiile deosebit de grele ale perioadei 1944-1947… la Călărași se constituia, în noiembrie 1946, un colectiv teatral care avea să devină, peste ani, nucleul Teatrului Popular Călărași, aflat astăzi, iată, în pragul celui de al 40-lea an de activitate.

            Devenit, începând din anul 1961, Teatru de amatori cu stagiune permanentă, iar din anul 1963 Teatrul Popular, colectivul actoricesc călărășean este cea mai veche instituție cu acest profil din țară.

            Aproape 250 de piese puse în scenă, peste 2 200 de spectacole și un public care se apropie de 800.000 de spectatori, iată pe scurt bilanțul activității de aproape patru decenii a entuziaștilor și mereu tinerilor iubitori ai Thaliei din orașul de pe malul Borcii.

            Cu respectul cuvenit, prezentăm numele celor care au semnat certificatul de naștere al teatrului călărășean: Ilie Mița, Sofia Susan, Alexe Oprescu, Florin Dumitrescu, Lucia și Barbu Mihăilescu, Mihai Nițescu, Dumitru Dădârlad, Aurel Bobeș și Cicerone Ionescu, acestora adăugându-li-se, mai apoi, Irina Rădulescu, Aurel Șerbănescu, Ana Negreanu, George Grigorescu, Gabi Cruțescu, Ilie-Ștefan Rădulescu, Ilinca Năstase, Laurențiu Bercea, Iolanda Dain, Vasile Mihalache, Puiu Georgescu, Georgeta Arghiriadis, Giuseppe Ștefan, Nelu Coman, Ștefan Nițu și mulți alții. În mod deosebit se cuvine a fi amintit numele regizorului Aurel Elefterescu, cel care mai bine de 30 de ani s-a ocupat de regia spectacolelor teatrului călărășean.

            Dintre succesele scenice păstrate și acum în memoria celor care își îndreaptă cu venerație gândurile spre mănunchiul acela de sufletiști, enumerăm: Premiul al II-lea pe Regiunea Ialomița în 1951, cu piesa “Noapte de august”, de Aurel Baranga; Premiul I pe raionul Călărași, cu piesa aceluiași autor “Pentru fericirea poporului”; Premiul I pe Regiunea București, în 1956, cu “Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu; Premiul I la Bienala de Teatru din anul 1958 cu “Gaițele”, de Al. Kirițescu; Premiul III pe țară, în anul 1962, cu “O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, pentru ultimile două spectacole regizorul Aurel Elefterescu obținând Premiul I pentru regie; locul II pe țară la cea de a doua ediție a Festivalului național “Cântarea României”, cu “A treia țeapă” de Marin Sorescu și recentul Loc I cu “Băiatul cu floarea” obținut la faza republicană a celei de a V-a ediții a festivalului, ca să nu le amintim decât pe cele mai importante.

            Dar pentru cititori, precum și pentru cei care au trăit acele momente, mai sugestive și cu o puternică încărcătură emoțională sunt imaginile fotografice și consemnările din presa vremii, păstrate cu sfințenie în arhiva de suflet a celor care au jucat cândva sau încă mai joacă pe scena Teatrului Popular Călărași.

Impresii din presa vremii

“Teatrul Căminului cultural a prezentat, marți, 11 curent, o nouă piesă: Take, Ianke și Cadâr, o minunată comedie a lui Victor Ion Popa, plină de finețe și duioșie și străbătută de un înalt spirit de umanitate. În concluzie, o piesă foarte bună și un spectacol care a plăcut în general.”(Ialomița liberă, din 18 noiembrie 1947)

“Spectacolul Escu, pus în scenă de formația artistică de teatru de pe lângă Casa de cultură din Călărași  are o dublă semnificație. Mai întâi spectacolul respectiv deschide stagiunea de vară a Teatrului de amatori din Călărași și, în al doilea rând, spectacolul Escu încheie un deceniu de trudnică și minunată muncă teatrală în orașul nostru.”(Zori noi din 23 iunie 1956)

“O binemeritată răsplată morală pentru entuziasmul colectivului de teatru din Călărași o constituie faptul că multe spectacole se joacă cu casa închisă. Unii dintre autorii dramatici ale căror piese au fost interpretate de echipa de amatori și-au mărturisit satisfacția pentru modul în care lucrările lor au fost puse în scenă. Teatrul de amatori din Călărași e mândru că asemenea aprecieri au fost rostite de acad. Victor Eftimiu, în legătură cu piesa Omul care a văzut moartea și de Virgil Stoenescu, coautorul piesei Nota zero la purtare.”(Steagul Roșu din 25 iulie 1958)

“În orașul de pe malul Borcii – Călărași, o veche tradiție artistică a întâlnit o mare pasiune pentru teatru. Impresionează, în egală măsură, continua activitate teatrală cât și sârguința cu care cei atrași vin și activează în cadrul Casei raionale de cultură. Vom urmări interpretări valoroase datorită unor veterani ai scenei amatoare din așezare, ca Sofia Susan, Alexe Oprescu, Florin Dumitrescu, alături de numeroși tineri în continuă afirmare: Iolanda Dain, Ion Petruș, Ilie Rădulescu.”(Steagul roșu  din 18 decembrie 1962)

“Un lucru bun a fost în această săptămână transmisia la TV a comediei lui I.L. Caragiale,  O noapte furtunoasă, în interpretarea colectivului de artiști amatori de pe lângă Casa raională de cultură din Căărași. Sinceritatea și prospețimea interpreților justifică premiul cu care a fost răsplătit acest spectacol la al III-lea Festival bienal de teatru pentru formațiile de amatori.”(Magazin din 12 ianuarie 1963)

“Ecoul aplauzelor s-a stins, dar sunt încă vii emoțiile încercate din seara premierei de către artiștii amatori ai colectivului Teatrului popular din Călărași. Deși obișnuiți cu scena, activitatea teatrală din acest oraș apropiindu-se de vârsta a două decenii, interpreții au avut de susținut un dificil examen – reîntâlnirea cu publicul în cadrul primului spectacol al stagiunii 1964/1965. Cu această ocazie au prezentat piesa E vinovată Corina?,  de Laurențiu Fulga.”(Steagul roșu din 13 noiembrie 1964)

“Cu Șoc la mezanin, de I. D. Șerban, un buchet de actori de la Teatrul popular Călărași, sub prestigioasa baghetă regizorală a lui Călin Florian, descifrează multiplele semnifcații ale unei partituri cu rezonantă încărcătură epică, dând replica multiplelor posibilități ale colectivului de a se mișca în voie, cu notabilă mobilitate interpretativă.”(Tribuna Ialomiței din 24 mai 1975)

“Primit cu multă căldură și aplaudat ades cu însuflețire, spectacolul cu A doua față a medaliei de I. D. Sârbu, în interpretarea de elită a Teatrului popular Călărași, aduce argumentul realei sale potențe valorice, panoramează adevăratele-i dimensiuni în dezbaterile etice cu publicul.”(Tribuna Ialomiței din 28 iunie 1975)