În listele cu elevii Școlii naționale care a funcționat la Călărași în perioada 1837-1864, și despre care am scris într-un articol anterior, se întâlnesc şi nume de fete, care frecventau şcoala publică la un loc cu băieţii. După redeschiderea școlilor publice din reședințele de județ, începând cu anul  1851, s-a interzis ca fetele să mai înveţe într-o şcoală cu băieţii. Astfel au luat fiinţă multe şcoli particulare pentru fete, în contextul în care interesul pentru instrucţia şi educaţia fetelor exista şi în rândul părinţilor.

În Ţara Românească, învăţământul pentru fete a cunoscut o mai bună organizare mai ales la Bucureşti şi la Craiova, dar şi în alte oraşe. Astfel, pentru a împlini dorinţa părinţilor pentru educaţia fetelor, Aşezământele Brâncoveneşti au început să înfiinţeze şcoli de fete. La 11 decembrie 1859, Bibescu Basarab Brâncoveanu se adresă Eforiei şcolilor precizând că doreşte să înfiinţeze şcoli gratuite pentru fete în toate judeţele. Director al Aşezămintelor Brâncoveneşti era profesorul Aaron Florian. În această calitate, el s-a ocupat de alcătuirea programelor acestor şcoli și de recrutarea cadrelor necesare. Anul 1859 a reprezentat o etapă importantă privind învăţământul pentru fete, iar la intervenţia lui Aaron Florian s-au instituit burse pentru elevele sărace şi silitoare, precum şi un premiu literar pentru “cea mai folositoare carte originală în limba română, de interes naţional”.

Eforia îi mulţumeşte profesorului A. Florian pentru “zelul de a întinde lumina învăţăturii publice” şi, cu începere din ianuarie 1860, scoate la concurs posturile de directoare, institutor şi catihet ce urmau să funcţioneze la şcolile de fete.

Dintr-un raport al profesorului călărăşean Răducanu Mitran, din 12 aprilie 1861, rezulta că la Călăraşi s-a ţinut concursul pentru posturile vacante la şcoala de fete. Comisia de concurs a fost formată din institutorii Răducanu Mitran, I. Brădescu, George Perieţeanu şi din doamnele Agathia Mihăilescu şi Olimpiada Moscu (soţia prefectului judeţului) – pentru lucrul de mână şi menajul casei; candidatele au fost examinate de institutori la gramatică, religie, lectură, aritmetică.

Apoi, prin jurnalul nr. 30 din 29 aprilie 1861, Consiliul superior al Instrucțiunii Publice numește directoarele pentru nouă școli de fete din țară, printre care și pe Irina Mărgăritescu, prima directoare a Școlii de fete din Călăraşi. Institutor al şcolii a fost numit soţul ei, Dimitrie Mărgăritescu, iar pe postul de catihet a fost nominalizat Mitu Popescu. În ceea ce priveşte retribuţia lunară a directoarei, aceasta era de 500 lei lunar, institutorul primea 400 lei, iar catihetul 300 lei. Acest document este actul de naștere al primei școli de fete de la Călărași.

Pentru început, Şcoala de fete a funcţionat într-un local închiriat, pentru care se plăteau 100 galbeni pe an. Propietarul caselor era Hagi Tănase Ţoncovici. Cu acest proprietar se încheiase un contract pe 5 ani de la 23 aprilie 1861, la 23 aprilie 1866. Contractul este semnat din partea Aşezămintelor Brâncoveneşti de către profesorul Aaron Florian. Pentru primul an chiria era de 3840 lei, pentru ceilalţi ani câte 3200 lei anual.

Localul şcolii de fete era aşezat la miazăzi de oraş ocupând o poziţie bună, clădirea fiind formată din două corpuri:  unul mare cu etaj, cu mai multe încăperi şi pivniţă şi altul mic, numai cu două camere. Sala de clasă avea 32 m² şi era cu faţa la bulevard. Răducanu Mitran raporta că localul era bine întreţinut, sala de clasă având 8 bănci în care învaţă 54 eleve.

Datorită faptului că în oraş se găseau un număr mare de fete care doreau să urmeze cursurile acestei şcoli, Răducanu Mitran cerea mărirea numărului de bănci. Şcoala avea o tablă de calcul şi una de muzică şi câteva scaune. Din partea ctitorului se primise 55 castroane de metal alb şi vase pentru bucătărie.

Referindu-se la instrucţiunea fetelor, institutorul superior arăta că este mulţumitoare, cărţile întrebuinţate fiind  aceleaşi ca ale şcolilor începătoare. Cele 54 de eleve erau împărţite în 3 clase, 17 în clasa a I-a, 27 în clasa a II-a şi 10 în clasa a III-a.

Pentru anul 1862, ctitorul şcolilor de fete a trimis la Călăraşi o programă pentru trei clase. Iată ce obiecte s-au predat în şcoala de fete din Călăraşi, în anul 1862, la clasa a III-a: Religia – istoria sfântă, prescurtarea din catehismul mare;  Gramatica  –  distingerea  părţilor  cuvântului şi diferitelor schimbări ale celor variabile, predate într-un mod practic; Cunoştinţe uzuale – noţiuni geografice despre cele 5 continente, asupra statelor Europei şi mai ales asupra României; noţiuni istorice asupra românilor, originea lor şi alte însemnate epoci din istoria lor; noţiuni de fizică asupra meteoriţilor, fenomene fizice simple, exerciţii de scrisori familiare, exerciţii de a însemna cheltuielile casei; Aritmetica – cele patru operaţiuni cu numere complexe şi regula de trei simplă; Desenul liniar şi cu mâna liberă; Muzica vocală – solfegiu, cântări religioase pe două voci; Lucrul de mână – împletituri, cusături, diferite croieli pentru lucruri necesare casei.

După cum se observă, învăţăturile predate la clasa a III-a depăşesc cu mult pe cele predate la clasele I şi a II-a. Pe lângă dezvoltarea noţiunilor de religie, gramatică, aritmetică, muzică, la clasa a III-a elevele primeau numeroase cunoştinţe de cultură generală: geografie, istorie, fizică.

Începând cu anul şcolar 1862/1863, şcoala de fete din Călăraşi devine şcoală de stat, intrând sub autoritatea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, moment în care şcoala funcţionează după o nouă programă. Şcoala se intitula Externatul de fete Brâncovenesc din oraşul Ştirbei.

În 29 septembrie 1862, directoarea şcolii confirmă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice că a primit ordinul de trecere a şcolii la stat şi un exemplar din noua programă unitară propusă de Consiliul Superior al Instrucţiunii. Irina Mărgăritescu ţine să sublinieze că, chiar sub patronajul principelui Grigore Bibescu Brâncoveanu, ca directoare, n-a urmărit alt scop decât “a servi patriei şi naţiunii mele”, prin educarea şi instruirea copilelor, care, la timp, “să fie demne de chemarea lor”.

În noiembrie 1862 şcoala de fete din Călăraşi avea 55 eleve, iar cu timpul numărul lor va creşte întrucât directoarea solicita prin diferite adrese Ministerului Instrucţiunii să mai poată înscrie şi alte fete întrucât exista un număr mare de solicitări pentru frecventarea şcolii de fete.

Conform programei şcolare din 1863 rezulta că la acest nivel se acordă o mai mică importanţă religiei, existând preocupări pentru cunoaşterea limbii române, a istoriei poporului român, a geografiei, a desenului, iar pentru o mai bună organizare a procesului didactic, se trecuse cu fermitate la fixarea unui orar şi a unei programe unitare.

Conform Legii privind învățământul public, din decembrie 1864, fostul Externat de fete de la Călărași, transformat în școală publică în anul 1862, devine, din octombrie 1865, Școala primară nr. 1 de fete, continuând să funcționeze pe mai departe în localul închiriat de la Hagi Tănase Țoncovici, un local sănătos, care a rezistat până la cutremurul din martie 1977. Școala funcționa cu trei clase primare și avea ca directoare pe Sevasta Periețeanu. Începând cu anul 1888, școala se va muta în localul propriu, construit de Primăria orașului pe terenul donat de Iancu Poenaru Bordea. Clădirea respectivă era amplasată pe aceeași stradă cu vechiul local, în apropierea brațului Borcea și a viitorului Parc comunal. Localul a rezistat până prin anii 1973-1974, când a fost demolat pentru construirea unui bloc. După ce școlile publice  au fost mixtate, prin Legea învățământului din anul 1948, în localul fostei Școli de fete nr. 1 au funcționat mai multe clase ale  Școlii generale nr. 3, ai cărei elevi, după demolarea localului vechi la începutul anilor ’70, vor fi transferați la Școala generală nr. 2 și se vor muta în  sediul nou construit din str. Grivița, unde astăzi funcționează Colegiul economic Călărași, care are atât elevi din ciclul primar și gimnazial, cât și elevi de liceu.