Din Istoria Călărașului… DE LA PRIMELE INFORMAȚII ISTORICE, LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ(II)

 

Apariția romanilor la Dunărea de jos, fenomen petrecut la sfârșitul secolului I î. d. Hr. și începutul secolului I d. Hr., a reprezentat, pentru istoria acestor meleaguri, un moment de o deosebită importanță. Instalarea autorităților romane în Peninsula Balcanică a pus în contact direct pe geții de la nord de Dunăre cu civilizația romană. Aceste contacte nu au fost numai războinice, de multe ori ele îmbrăcând forme pașnice, concretizate în schimburile de valori materiale efectuate de o parte și de alta a Dunării. Moneda romană înlocuiește treptat monezile grecești și autohtone, așa cum o dovedește tezaurul de dinari republicani descoperit la Grădiștea Călărași.

sectia_arh_2-1024x605

Sarcofag roman aflat la Secția Tezaur a Muzeului „Dunării de Jos” din Călărași

Relațiile comerciale intense dintre geți și romani, existente cu mult înainte de cucerirea Daciei, reprezintă una din explicațiile rapidei romanizări a geto-dacilor. După cum se cunoaște, după anul 106 d. Hr., Dacia lui Decebal va fi supusă, în urma a două războaie sângeroase, și transformată în provincie romană. Câmpia Munteniei, inclusiv teritoriul locuit din terasa Dunării și a brațului Borcea, va fi încorporată Moesiei inferioare. În numeroase puncte din împrejurimile orașului Călărași au fost descoperite mari cantități de materiale arheologice caracteristice civilizației romane: ceramică de uz comun sau de lux, monede de argint și bronz, statuete ale unor divinități romane, țigle ștampilate. Toate acestea, împreună cu ceramica și alte urme materiale care proveneau de la populația autohtonă, dovedesc faptul că geto-dacii au continuat să conviețuiască împreună cu romanii cuceritori, integrându-se treptat în sistemul economico-social și administrativ impus de autoritățile militare și civile romane. Amestecul biologic și puternicele influențe culturale reciproce au dus, cu timpul, la formarea unei populații daco-romane, predominant latinofone.

Retragerea frontierei Imperiului roman pe linia Dunării, după anul 275 d. Hr., nu a însemnat întreruperea legăturilor dintre civilizația romană și populația romanizată de la nordul fluviului. În teritoriile recent părăsite, din cauza frecventelor incursiuni ale populațiilor migratoare, romanii vor menține mai multe capete de pod la nord de Dunăre, iar detașamente ale Legiunii a XI-a Claudia, cu sediul la Durostorum(Silistra de astăzi), patrulau pe ambele maluri ale Dunării, pentru a apăra frontiera și a menține legături cu populația romanizată rămasă în afara granițelor imperiului. O dovadă a legăturilor permanente dintre populația romanizată de la nordul Dunării și Imperiul roman o reprezintă și descoperirea depozitului de amfore romane din secolele IV-VI, descoperire realizată în perimetrul actualei S.C. COMCEH S.A. Călărași.

În secolul al IV-lea, în zonă își fac prezența vizigoții, populație de neam germanic, care după anul 332 d. Hr. devin federați, adică aliați ai Imperiului roman, favorizând continuarea influențelor economice, dar și spirituale dinspre imperiu, inclusiv pătrunderea creștinismului, așa cum o dovedesc descoperirile arheologice de la Radu Negru și mai multe puncte de pe vatra orașului Călărași. Referitor la perioada migrației popoarelor în acestă zonă, același Pompei Samarian scria, în a sa Istorie a orașului Călărași: „Pe aici, către Durostor, trec toate hoardele barbare: goții, ostrogoții, vizigoții, bastarnii, carpii și sarmații. Și toți câți țineau Bizanțul, trebuiau să cucerească întâi Durostorul, care le sta în cale. După trecerea bulgarilor, în secolul al VII-lea și a ungurilor, în secolul al IX-lea, vin pecenegii, cei chemați de Constantin al VII-lea Porfirogenetul și se așează pe malul stâng al Dunării, în fața Durostorului și în balta dintre Dunăre și Borcea. După pecenegi au venit cumanii care au ocupat, printre altele, toată Ialomița. Urmează, în 1241-1242, cea mai cumplită și mai sălbatică năvălire, cea a tătarilor. Tot Bărăganul a fost cuprins, lăsând amintiri de neșters, păstrate multă vreme în unele denumiri. Până pe la 1831 a existat în județul Ialomița satul Tătărăi, căruia tradiția îi explica numele, zicându-i tătarii răi”.

Din mileniul I d. Hr.. au fost descoperite mai multe izvoare materiale care dovedesc continuitatea de locuire a acestor meleaguri și în timpul migrației popoarelor. Au fost semnalate obiecte care au aparținut acestor populații, alături de cele ale localnicilor. Straturile alternative de cenușă, urmate de noi niveluri de locuire, demonstrează că după jafurile comise de diferite populații migratoare locuitorii așezării de la cotul Borcei au revenit și au ridicat noi locuințe. De fapt, descoperirile arheologice din Balta Borcii (inventar casnic si resturi de animale domestice) arată că, în timpuri de restriște, balta, cu pădurea existentă acolo, a oferit un bun loc de adăpost pentru băștinașii din zonă.

Este cunoscut faptul că începând cu domnia lui Anastasius I (491-518), o serie de cetăți de pe malul stâng al Dunării au fost întărite sau refăcute, pentru a proteja Imperiul roman de răsărit în fața incursiunilor noilor valuri de populații migratoare. Acest fapt a făcut posibilă accentuarea relațiilor cu comunitățile autohtone de la nordul Dunării unde, odată cu prezența și influența puternică a culturii bizantine, au pătruns și elemente ale culturii materiale, inclusiv numeroase monede. Descoperirile din epoca bizantină, foarte bogate de altfel, demonstrează schimbul intens dintre locuitorii așezării de la cotul Borcii și cetățile bizantine din apropiere (Durostolon și Vicina-Păcuiul lui Soare). Amintim aici marele depozit de amfore bizantine, descoperit pe teritoriul comunei Modelu, precum și sigiliile bizantine descoperite la Călărași, în apropierea brațului Borcea, datând din secolele VIII-X.

6922500_07

Amforă grecească din Colecția de amfore a Muzeului Dunării de Jos din Călărași

Pentru perioada feudalismului timpuriu tot arheologia este cea care aduce dovezi concludente ce atestă continuitatea de locuire a așezării de la cotul Borcii. Astfel, la vest de cartierul Mircea Vodă s-au descoperit mai multe morminte de înhumație cu inventar, aparținând unui cimitir al localnicilor din secolele IX-XI. Un al doilea cimitir, datând din aceeași perioadă, a fost atestat arheologic în curtea școlii din cartierul Măgureni.

Urmează o perioadă cu mai puține dovezi despre viețuirea din această zonă. Cu toate acestea, dr. Pompei Samarian, în amintita sa lucrare, găsea justificate temeiuri să afirme: “La sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea ia ființă Principatul românesc al Basarabilor, care se întinde treptat dinspre munte spre Câmpia Dunării, în timp ce turcii trec Helespontul, pătrund în Balcani și se îndreaptă spre Dârstorul aceleiași Dunări. Năvălirile barbare au încetat. O viață nouă, viață românească, începe pe plaiurile și câmpiile dintre munți și Dunăre. Sate românești apar pretutindeni. Bărăganul începe să fie tot mai cercetat și malurile Dunării ialomițene tot mai cunoscute. Motive de ordin politico-militar, care sunt la baza tuturor alcătuirilor de sate și orașe, ne fac să afirmăm că în acest timp de prefacere generală, oamenii de aici, de la cotitura Borcei, trebuie să fi urmat ritmul general și au închegat desigur o alcătuire stabilă, alcătuire de pescari care aveau să intre în legătură de comerț cu mocanii Bărăganului, sau alcătuire de paznici ai drumului Silistrei, care să supravegheze pe turcii războinici și cotropitori. Încă de la începutul secolului al XIV-lea, negustorii brașoveni încep să cerceteze Bărăganul și malurile Dunării. La 1358, Ludovic, regele Ungariei, dă voie negustorilor brașoveni să meargă cu mărfurile lor la Dunăre, de unde se întorceau cu pește. Privilegiul este reînoit după zece ani, la 1368, de Vladislav Vodă, când se pomenește și numele orașului Brăila. Încet, avem în acest timp la Dunăre trei centre mari: Brăila, Orașul de Floci și Durostorul sau Silistra, cum îi spuneau turcii. Între aceste centre, afară de legătura ce desigur aveau pe apă, este neîndoios că trebuie să fi existat și legătură pe uscat, peste Bărăgan, prin vreun drum care trebuia să treacă pe aici, pe la cotitura Borcei. Un asemenea drum nu se poate să nu fi fost cunoscut mocanilor și negustorilor de pește din Brașov, care umblau să cumpere sau să vândă nu numai la Orașul de Floci și Brăila, ci și în toate părțile de la Dunăre.”

Documentele medievale vorbesc de marea libertate de care se bucurau, din partea domniei, negustorii ce activau în această parte a Țării Românești. Și este normal să fie așa, deoarece bălțile dintre Borcea și Dunăre, valea Mostiștei și balta Gălățuiului nu erau cu nimic mai prejos decât alte zone ale țării. Vitele, grânele și peștele constituiau principalele produse de export spre Brașov. În registrele de vamă ale Brașovului sunt înscriși negustori și meșteșugari din partea locului. Mulți alți negustori în drum spre Silistra făceau popas și aici, la colțul Borcii, unde atât descoperirile arheologice, cât și atestările documentare de mai târziu dovedesc existența a două așezări distincte, denumite în epocă Crăceni sau Crânceni (cartierul Măgureni de astăzi) și Lichirești – așezare amplasată în zona actualului centru civic al municipiului. Astfel, la 1445, domnitorul Vlad Dracul vine în zona Silistrei pentru a-i ajuta pe cruciații conduși de Walerand de Warwrin și închiriază de la localnicii de pe malul stâng al Borcii un număr de 40-50 de bărci care să însoțească corăbiile cruciaților.

Pășunile bogate și locurile de iernat din Balta Borcii au atras încă de timpuriu oierii transilvăneni. Un vechi cântec popular spune: ”Bătut e, Doamne, bătut/ Drumul Bărăganului/ De talpa ciobanului/ Nu-i bătut de car și boi/ Ci de picioare de oi/ Și de câini tăpălăgioși/ Și de ciobani frumoși”, amintind că în zonă au circulat turmele transhumante ale oierilor din Mărginimea Sibiului, Țara Bârsei, Făgăraș.

În același context, Pompei Samarian consemna: “Negustorii coboară după pește la vadurile Dunării și-i găsim la 1500 la Cornățel. Coboară la Ciocănești unde se aducea spre vânzare sare din salinele noastre de către cărăușii ciocănari de sare, de unde probabil și numele de Ciocănești. Aceștia veneau pe Drumul sării, Săruleștii de azi, și desigur, mulți coborau până la cotitura Borcei, în fața Silistrei. În acest timp, Bucureștiul prinde a juca un rol de căpetenie în viața Țării Românești. Din 1577 încep să apară primele acte municipale din acest oraș. Legătura Bucureștiului cu Turcia se făcea prin Giurgiu sau prin Ciocănești și Cornățel, dar trebuie ținut seamă că în acest timp Silistra devenise un centru mare, capitală de sangeac, cel mai de seamă centru militar al turcilor, așa că Bucureștiul trebuie să fi avut legătură și cu Silistra. Și Moldova avea legături cu Silistra, pe aici trecând drumul caravanelor și carelor moldovenești. Dar înainte de a trece la Silistra trebuia să se facă un popas și în așezarea de la cotitura Borcei. Chiar și curierii de război, care veneau din Moldova, urmau drumul Silistrei, pentru același motiv, că era un drum cunoscut.”

După transformarea Brăilei în raia turcească, la 1540, importanța economică și politică a Silistrei crește și mai mult, spre noua capitală de sangeac îndreptându-se multe convoaie pe vestitul „drum al Silistrei”, ceea ce presupune și ridicarea așezărilor din fața Silistrei, locuri bune pentru popas. Documentele vremii vor aminti și numele acestora. Astfel, într-un hrisov al domnitorului Radu Paisie, din 1 iunie 1541, satul Crăceni este vândut de un oarecare șetrar Borcea, fost până la acea dată proprietar al satului. Ulterior, o parte a așezării va fi făcută danie mănăstirii Vierăș, la 12 ianuarie 1591, iar o alta va fi cumpărată de boierii Măgureni, de la care satul avea să împrumute mai târziu numele. Referitor la satul Lichirești, în jurul căruia se va dezvolta ulterior târgul și orașul Călărași, acesta va fi atestat documentar, sub acest nume, în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

Hrisov Radu Paisie 1541

 

 

 

 

 

Un gând despre „Din Istoria Călărașului… DE LA PRIMELE INFORMAȚII ISTORICE, LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ(II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s