Odată cu mutarea capitalei fostului județ Ialomița de la Urziceni la Călărași, în aprilie 1833, în noua capitală de la Călărași  se mută și Protoieria județului, care avea în subordine toate bisericile din județ și care la rândul ei făcea partea din Mitropolia Ungrovlahiei de la București, care mai cuprindea, în afara Capitalei, județele Dâmbovița, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman și Vlașca.

Începând cu 3 iunie 1923 și până la 25 februarie 1950, bisericile din fostul județ Ialomița trec în subordinea Episcopiei de Constanța, înființată pe 10 martie 1923. Cel care a condus cel mai mult eparhia de la Constanța și care a făcut numeroase vizite în multe din localitățile ce intră astăzi în componența județului Călărași a fost episcopul Gherontie Nicolau, care a ocupat scaunul episcopal între 4 februarie 1926 și 1 ianuarie 1942.

În cei aproape 16 ani de păstorire, Preasfinţitul Gherontie a realizat multe fapte de seamă în Eparhia pe care a condus-o, între care enumerăm: ocuparea tuturor parohiilor vacante, înfiinţarea Societăţii Eparhiale ,,Ortodoxia’’, înfiinţarea Şcolii de Cântăreţi, cercului religios şi asociaţiei, toate purtând numele „Gherontie Episcopul”, înfiinţarea fabricii de lumânări, etc. În anul 1941 spre sfârşitul activităţii pastorale a Episcopului Gherontie erau evidenţiate lucrările de seamă pe care le-a făcut dealungul păstoririi sale: s-au întemeiat 3 mănăstiri(printre care și Mănăstirea de la Dervent), s-au zidit circa 40 de biserici şi 60 de case parohiale, s-a restaurat Catedrala episcopală avariată foarte serios în urma bombardamentelor din timpul Primului Război Mondial – turle, acoperiş, tencuieli interioare, uşi, ferestre, inclusiv pictura bisericii, s-a înfiinţat o frumoasă bibliotecă, s-a dat avânt misionarismului, s-au reorganizat protoieriile, devenind un liturghisitor desăvârşit şi apreciat de toată lumea bisericească, un adevărat ,,Ctitor de osteneli!’’.

În fostul județ Ialomița episcopul Gherontie a făcut numeroase vizite misionare, aflându-se la Călărași în multe rânduri  la invitația autorităților locale și în mod deosebit a lui Eugen Cialâc, de care l-a legat o sinceră prietenie și în al cărui ziar “Pământul” a publicat mai multe articole de fond.

            Vizitele sale efectuate în localitățile fostului județ Ialomița erau consemnate, cu lux de amănunte, în Revista “Tomis – revistă eparhială de Constanța”. Într-o asemenea consemnare, cea referitoare la vizita din zilele de 28-31 mai 1927, găsim numeroase date cu valoare istorică despre unele localități ce intră astăzi în componența județului Călărași. Redau mai jos, , pentru cititorii blogului meu o sinteză a vizitei, realizată cu sprijinul prietenului meu, pr. Adrian Lucian Scărlătescu din Urziceni. Pentru cei interesați, fac precizarea că materialul în întregime poate fi citit în numărul editat pentru lunile iulie-august 1927, p. 16-42.

Itinerariul din anul 1927 în partea de sud a Județului Ialomița începe în hotarele Protoieriei Călărași, chiar din Călărași (pe care-l mai vizitase și în 1926), cu automobilul de la București, în seara zilei de 28 mai 1927, însoțit de doi diaconi ai Episcopiei și de Pr. Iconom O. Dugăișescu, protopop de Durostor.

            Duminică, 29 mai 1927, a slujit Sfânta Liturghie în sobor, La Catedrala orașului Călărași – Biserica Sfântul Nicolae, cu cei doi diaconi, clerul Catedralei și alți preoți din Călărași. Răspunsurile au fost date de corul Catedralei dirijat de profesorul Popărăscu.

            În aceeași zi, la palatul Prefecturii/administrativ, preasfințitul părinte a săvârșit Taina Sfântului Botez familiei de mozaici Boni (Rafael s-a renumit Constantin iar Fatma s-a renumit Elena), urmată de Taina Sfintei Cununii a celor nou botezați.

            La orele 16, părintele episcop s-a deplasat cu un automobil al prefecturii către Mircea Vodă, unde a fost întâmpinat de 12 flăcăi călări, în costume naționale, încinși cu panglici tricolore și cu stegulețe în mâini, precum și mulțime de credincioși. În fiecare sat poporul întâmpina și saluta pe înaltul oaspete, alături de școlari și învățători care intonau cântece religioase. Satele care fuseseră împroprietărite erau deosebite ca înfățișare față de cele încă neîmproprietărite. Mircea Vodă era o filială a Parohiei Călărașii Vechi, propusă spre a fi parohie de sine stătătoare. Acolo slujea părintele septuagenar Ștefan Giripescu, singurul grămătic din județ, hirotonit la Silistra.

            La Călărașii Vechi, parohie de 280 familii, dintre care doar una singură în concubinaj, este întâmpinat de popor și Părintele Paroh Pompiliu Predovici. Preasfințitul se afla a treia oară la Călărașii vechi, acolo sfințise biserica și apoi o redeschisese. Părintele paroh de aici nu avea epitaful pe sfânta masă, care trebuia ținut până în ziua Înălțării Domnului.

            La Cuza Vodă, înaltul oaspete este întâmpinat de Părintele Paroh Econom stavrofor Tiberiu Mihail, care într-o cuvântare-raport face istoricul localității: sat înființat în 1899, cu școală și biserică; 405 familii ortodoxe din care 350 înstărite; toți cu ogorul lor prin împroprietărire; în 1919 cu 35 de elevi la școală iar în 1925 cu 250 de școlari; se strângeau fonduri pentru o clopotniță și un monument al eroilor.

            La Ceacu, Preotul Paroh Econom Gheorghe Marinescu spune preasfințitului că păstorește de 49 de ani în parohia sa cu 350 de familii ortodoxe, cu 1380 de suflete.

            Luni, 30 mai 1927, la ora 9 a venit de la Călărași însuși prefectul care l-a însoțit pe episcop până la sfârșitul itinerariului.

La Cacomeanca, doi creștini încredințează câte o jalbă nu protopopului ci direct preasfințitului. Părintele Paroh, Constantinescu R. Constantin, cu un potir oxidat în partea de jos a interiorului, cuvântează precizând că are 482 de familii ortodoxe, cu 2500 de suflete care s-au hotărât să facă reparație bisericii. Prima petiție se referea la dorința unui credincios, conform unui obicei din Ialomița, ca el și numai el, în schimbul unei sume de bani, să aibă monopol pe aducerea pâinii pentru Paști și împărțirea ei enoriașilor, ceea ce contravenea dreptului fiecărui creștin de a aduce ofrande.

            La Cuneștii noi sătenii constituiseră un comitet pentru construcția biserici și, pentru început, ridicaseră o clopotniță din patru furci și un clopot. Preasfințitul a discutat cu primarul încurajându-l pentru a-și da concursul la ridicarea lăcașului de cult.

            La Cuneștii Vechi, cu biserica din mijlocul satului, veche, căzută pe jumătate, cu acoperișul sprijinit în proptele și peretele căzut, cu icoane înșirate pe o laviță, preasfințitul a dispus ca această ruină, fără importanță istorică, să fie dărâmată iar materialul bun din ea să fie întrebuințat pentru o capelă în cimitir.

            La Rasa, cu o biserică mică, veche, de pe la 1830, cu o tâmplă frumos sculptată, având crucea de la molenii deasupra ușilor împărătești, din cauza micii înălțimi a lăcașului de cult. Se presupunea că acea cruce provenea de la o biserică ridicată de Mihai Viteazu și că una asemănătoare se afla în paraclisul Mitropoliei (azi Patriarhiei). Parohul, Părintele Marcu Ionescu, a cerut episcopului să vină pentru a le sfinții temelia viitoarei biserici.

            În apropiere, filiala Bogata, cu biserica ruinată, fără sfânt antimis, cu sfinte vase vechi, praf, cu buruieni și tufe în curte și garduri cedate de bătrânețe. Primirea a fost făcută de Părintele Protopop Dimitrie Dobre care propunea Bogata ca parohie aparte sau o parohie împreună cu Smârdanul. Preasfințitul le promite un preot dacă sătenii se îngrijeau de o casă parohială și plata clericului, căci statul încă nu putea da nici un ajutor.

            La Smârdan, o filie care depindea de Ciocănești, cu un preot de seamă, Părintele Vasile R. Popescu, student la teologie, cu reverenda îngrijită, bun cântăreț, aștepta în biserică cu un epitrahil lucrat cu fir de aur și frumoase broderii de mătase. Biserica fusese sfințită în urmă cu cinci ani iar parohul din 1925, găsind-o în lucru, finalizase lucrările. Aici preasfințitul a promis enoriașilor că le va transforma filia în parohie, dacă îndeplinesc condițiile cerute de legi.

            La Ciocănești Mărgineni, cu o biserică mare și frumoasă, dar cu bolta de la Pantocrator cu temelia căzută, bucuria primirii unui ierarh a fost cu atât mai mare cu cât de 100 de ani nu mai trecuse un episcop pe acolo.

            La Ciocănești Sârbi slujea un preot blând și venerabil, Părintele Radu Dumitrescu, tatăl Părintelului (Vasile) R. Popescu iar biserica era ctitorită de către egumenul Mânăstirii Mihai Vodă, la anul 1857. Delegația episcopală a prânzit chiar în casa Părintelui Vasile și a putut aprecia arta culinară a gospodinei preotese, inclusiv în domeniul dulciurilor iar părintele gazdă a oferit comesenilor chiar șampanie, băutură rară.

            La ora 15 preasfințitul a plecat de la Ciocănești Sârbi, pentru ca să ajungă, la ora 15,30, la Vărăști, cu biserică veche mânăstirească, de la 1836, ridicată de Mânăstirea Viforâta, care avusese acolo moșii întinse. Biserica avea chipurile sfinților de pe pereți numai de cuvioși, cu mantii și camilafce în culori mohorâte. Formalitățile de primire le-a făcut tot Preotul Vasile R. Popescu. Preasfințitul remarcă o oarecare neîngrijire a bisericii și îndeamnă poporul să stăruiască pe lângă cei necununați pentru a primi Taina Sfintei Cununii. La plecare, cere să se copieze textul pisaniei și să se trimită la episcopie.

            La orele 16, delegația ajunge la Dorobanțu, unde este întâmpinată de Preotul Paroh Gheorghe Păunescu, un bătrân cu părul alb. Preasfințitul a-ndemnat femeile din biserică să schimbe pânzeturile vechi și murdare de la icoane.

            La orele 18, preasfințitul ajunge la Boșneagu, filie a Parohiei Ulmu și cu biserică zidită de Banul Grigore Basarab Brâncoveanu, monument istoric, pe care enoriașii voiau s-o repare.

            La Ulmu aștepta multă lume pentru că trebuia pusă piatra fundamentală a unei noi biserici, ceea ce nu s-a mai îndeplinit din cauza orei târzii. Preotul Paroh St. M. Baicu a prezentat situația parohiei cu biserica parohială de la Ulmu și filialele Boșneagu și Chirnogi, cu 775 familii, cu 4400 de suflete, cu școală și bancă populară. Existau două comitete antagonice de construcție a bisericii, probabil din adversități politice. De aceea, episcopul a îndemnat la unire și, la primărie, a încheiat procesul-verbal de constituire a noului Comitet.

            La Răzvani, Parohul Preot D. Panaitescu, suspendat din serviciu în urma unor reclamații justificate, avea Sfântul Agneț nefărâmițat și vreo doi credincioși rătăciți.

            La Lehliu s-a ajuns pe seară târziu la biserica mare cu tencuiala de pe boltă căzută în multe locuri. Bătrânul Preot Barbu Ștefănescu, de 75 de ani, a spus preasfințitului că era fiu al satului, din neam de preot, cu toate fiicele preotese iar fiul anul III la Teologie, deși mai târziu, la masă, avea să susțină că fiul era în Italia, la Drept.  Parohul pusese temelia bisericii la 1893, în 1894 o sfințise iar în 1925 începuse să strângă fonduri pentru reparații, împreună cu directorul școlii primare, Georgescu. Nemții devastaseră totul în război, astfel încât preotul fusese nevoit să procure alte veșminte, sfeșnice, epitaf iar enoriașii promiseseră un policandru și altele. După obișnuita și cuvenita cuvântare a episcopului, acum despre cinstirea icoanelor, la ora 10, delegația a ieșit din biserică după care a cinat la reședința plășii – casa fratelui Părintelui Ștefănescu și s-a cazat la diferite familii în comună.

            Marți, 31 mai 1927, la ora 9,30 delegația a plecat și a ajuns la ora 10 la Ștefănești, o parohie păstorită de un colaborator al revistei Tomis, Părintele Mihai Rădulescu, care nu avea la biserică Sfântul Chivot pentru Sfânta Împărtășanie. În raportul său preotul a menționat că păstorea de 12 ani, plecaseră 60 de familii în București, avea un comitet pentru refacerea bisericii și nici un episcop nu vizitase acea parohie.