DIN ZESTREA FOTOGRAFICĂ A CĂLĂRAȘIULUI. CLĂDIRI PUBLICE(IV) – SPITALUL JUDEȚEAN

 

            Războiul ruso-turc din anii 1828-1829 avea să aducă numeroase necazuri călărășenilor, inclusiv o molimă cumplită de ciumă. În aceste îmrejurări nefericite, în târgul de pe Borcea se puneau bazele primei unități spitalicești. Peste 150 de ani, în octombrie 1979, autoritățile vremii marcau aniversarea a 150 de ani de viață spitalicească la Călărași, prilej pentru Poșta română de a pune în circulație un plic omagial, pe care-l vedeți reprodus în imaginea de mai jos.

150 de ani - Copy

Deci iată-ne  astăzi la peste 190 de ani de activtate spitalicească la Călărași, perioadă de timp în care aici s-a scris istorie. S-ar cuveni realizată o amplă monografie a Spitalului călărășean, în care să se regăsească eforturile unor oamneni în halate albe, care și-au legat viața de Istoria Spitalului Călărăși.

În ceea ce ne privește și în economia spațiului virtual, fără să abuzăm de răbdarea prietenilor noștri, cititorii, vom prezenta, punctual, cele mai importante momente din cei peste 190 de ani de activitae spitalicească la Călărași, prezentând și câteva imagini fotografice care vor completa informația culeasă de noi din documente și lucrări editate:

-din toamna anului 1829 avem atestată și existența primului doctor, anume Patrice sau Patrichie, “doctor urban din târgul Călărași”:

-din anul 1834 avem la Călărași și un “Spital orășenesc”, instalat în casele lui Ceauș Trandafir;

-la 1843 este menționat un “spital veneric”, înfințat în baza Jurnalului Sfatului Administrativ al Țării Românești din 21 august 1843. În anul 1846 documentele vremii amintesc faptul că acest spital funcționa în casele lui Catinca Urziceanu;

-întrucât  spitalele venerice fuseseră  desființate în timpul evenimentelor revoluționare de la 1848, din dispoziția domnitorului Barbu Știrbei, aceste spitale se reînființează, ceea ce se întâmplă și la Călărași, când Spitalul veneric se instalează, pe 18 aprilie 1852, în localul cazarmei de cavalerie(pe locul actualului Gimnaziu “Carol I”);

-în 1852 se înființează o Farmacie a orașului, care continua astfel tradiția primei spițerii locale, cea a evreului Frederic Gaudi, deschisă în anul 1832;

-Mutat în localul personalului Carantinei, aproape de malul Ezerului, prin Ofisul domnesc nr. 75 din 27 august 1856, fostul spital veneric devine Spitalul județean Călărași;

-24 martie 1864 dr. Abeles va fi numit la conducerea Spitalului județean de la Călărași, funcție pe care o va deține până la finalul vieții, pe 21 aprile 1887;

-de numele dr. Abeles sunt legate eforturile pentru construirea unui spital modern la Călărași. Astfel, deși el se stinsese, la 23 iulie 1887 se punea piatra de temelie la edificiul noului local al spitalului, pe un teren în suprafață de 4800 de m.p. donat municipalității Călărași de fostul ocârmuitor de județ, Filip Lenș. Planurile spitalului, de tip pavilionar, sunt realizate de același arhitect prahovean, Ioan N. Socolescu, care cu un an în urmă proiectase Palatul comunal(Primăria veche – actualul sediu al Muzeului municipal), iar construirea propriu zisă i-a fost încredințată lui Giuseppe D. Ciconi, cel care avea să mai ridice la Călărași Prefectura județului,  Școala nr. 2 de fete și Casarma Pompierilor. Fondurile necesare pentru construirea spitalului au fost asigurate de județ;

SOUVENIR

Prima carte poștală ilustrată cu imagini din Călărași, editată la Viena în anul 1900, în care apare și clădirea Spitalului Județean.

V.R. Brăcăcescu 1906

O altă carte poștală în care apare Spitalul pavilionar de la Călărași, pusă în circulație, în anul 1906, de către librarul local V. R. Brăcăcescu

Rose &Boni

O fotografie a Spitalului județean de la începutul secolului al XX-lea, realizată în Atelierul călărășenilor Rose&Boni

Poză final

O altă imagine a Spitalului județean, din perioada interbelică. Se observă adăugarea etajelor în cele două corpuri laterale. Fotografie realizată digital după originalul alb-negru aflat la Arhivele Naționale Călărași

-la 24 iulie 1912, dr. Pompei Samarian devine director al Spitalului județean Călărași, funcție pe care o  ocupă până la pensionarea lui, la 5 aprilie 1939. În această perioadă spitalul s-a dezvoltat și modernizat. În 1932 se înființează Secția de radiologie și fizioterapie, al cărei prim șef de secție avea să fie medicul radiolog Leonida Boca. În anul 1936 se înființeză laboratorul complex de analize al cărei șef de secție, pentru aproape 40 de ani, a fost dr. Elena Ionescu.

Dr. Samarian

Dr. Pompei Samarian. Actualul Spital județean de urgență poartă numele doctorului Samarian. Și Școala  sanitară postliceală de 3 ani, din subordinea ISJ Călărași, poartă de asemenea numele dr. Pompei Samarian. Fotografie din colecția personală, prelucrată digital.

Serv. Radiologie color

Clădirea Serviciului Radiologic, dată în folosință în anul 1932

Laborator analize - Copy

În această clădire a funcționat Laboratorul de analize. Astăzi aici este amenajat un Centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice

-În anul 1951, pe structura fostului Spital județean se înființează Spitalul unificat Călărași, în a cărui subordine se aflau următoarele unități sanitare: Policlinica orășenească(care funcționa într-un local naționalizat amplasat pe str. 6 Martie, vis a vis de fostul Cinema Flacăra. A se vedea fotografia de mai jos), Policlinica școlară, Dispensarul TBC(instalat în fostul Hotel Petculescu, recent naționalizat. A se vedea fotografiile de mai jos), dispensarul materno-infantil, cirumscripțiile sanitar-urbane I,II și III, precum și punctele medicale din întreprinderi. Acum spitalului i se adaugă și localul Secției de boli infecțioase inaugurat în decembrie 1952(A se vedea fotografia de mai jos).Tot cu acest prilej este numit și noul director al Spitalului, în persoana tânărului dr. Gherasim Nicolau-șeful secției de chirurgie. Dr. Gherasim Nicolau a ocupat această funcție până la pensionarea sa în anul 1975, fiind înlocuit de dr. Petre Trușcă;

Dr. Nicolau - Copy

Dr. Gherasim Nicoalu. O stradă din municipiul Călărași poartă numele dr. Gherasim Nicolau

Policlinica color bună - Copy

În acest local, astăzi demolat, a funcționat Policlinica Călărași până în anul 1978. În perioada 1978-1984 aici a funcționat Casa de cultură a municipiului.

Hotel Parc

Clădirea Hotelului Parc, unde în perioada 1952-1960 a funcționat Dispensarul TBC. Când, după anul 1960, aici a funcționat un Restaurant, călărășenii l-au botezat “2 Plămâni

Spitalul Unificat. Personalul Secției Chirurgie

Personalul Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Unificat Călărași

-între anii 1975-1977, pe locul fostului Arest al orașului și unde funcționase Spitalul județean între anii 1856-1888, se construiește un Spital modern, cu o capacitate de 400 de paturi. Localul a fost inaugurat pe 10 decembrie 1977;

Noua clădire - Copy

Noua clădire a Spitalului Călărași în anul inaugurării

– odată cu înființarea județului Călărași, în ianuarie 1981, spitalul de la Călărași redevine Spital județean. În acest context,  între anii 1981-1985, pe locul fostului Spital pavilionar, a Băii comunale și a Maternității construite în anul 1954 se ridică o noua aripă a Spitalului călărășean, cu o capacitate de încă 400 de paturi;

Corpul B

Corpul B al Spitalului județean Călărași

-pe 27 martie 2002 Spitalul județean Călărăși. Devine Spital județean de urgență. Fiind botezat  Spitalul județean de urgență dr. Pompei Samarian Călărași,  în iulie  2010 intră în subordinea Consiliului Județean Călărași.

Spitalul azi

Actualul Spital județean de urgență dr. Pompei Samarian Călărași

Poză final

Un gând despre „DIN ZESTREA FOTOGRAFICĂ A CĂLĂRAȘIULUI. CLĂDIRI PUBLICE(IV) – SPITALUL JUDEȚEAN

  1. Datcu Ion

    Dle.profesor, felicitări pentru ceea ce faceți! Dumneavoastra scrieți o pagină dd istorie a acestui oraș! Ma bucura faptul ca cineva scrie cu atâta admirație lucruri despre orașul reședință de județ!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s