Într-o lucrare publicată în urmă cu ceva timp de Editura Albatros („Drumul hoților”), autorul (Paul Tutungiu), deși ne pune în gardă că „multe din paginile romanului sunt scoase din diferite arhive, mai vechi și mai noi”, imaginează numeroase situații, amplasate la începutul secolului al XVII-lea, al căror erou principal este bătrânul hangiu Doru cel Mărunt.

Mergând însă pe firul documentelor, de-abia într-o hartă a Țării Românești, din 1835, vom găsi menționat, alături de cârciumele izolate de la Răzvani, Valea Plopului (Ceacu), Podul Lupului (satul N. Bălcescu) și hanul lui Dor Mărunt. Într-o altă hartă, întocmită în anul 1853, pe baza verificărilor din teren,  regăsim hanul izolat, numit acum Dormorum.

După această dată, în jurul hanului încep să se întemeieze așezări stabile, astfel că la 1874, în celebra sa lucrare Pseudokinegeticos, Alexandru Odobescu amintește conacul de noapte „de la coliba unchiașului mărunt căruia îi duce acum dorul Bărăganul întreg”, menționînd, în subsolul paginii, că a făcut aluzie la cârciuma unui bătrîn, „poreclit Dor Mărunt”, loc de popas pentru vînători și caravane, acolo unde, după ultimele informații, s-a înjghebat un sat.

Lipsit, până în momentul de față, de un autentic act de naștere, satul Dor Mărunt se dovedește a fi o creație a celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, când, după reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza, din 1864, în jurul vechiului han al lui Doru cel Mărunt se vor așeza mai mulți locuitori veniți din zona Buzăului, Prahovei sau Rucărului, care vor fi împroprietăriți pe moșia Piersica-Mierlari, fostă a mînăstirii Pantelimon.

În ANUARUL JUDEȚULUI IALOMIȚA, publicat la 1897 de către învățătorul călărășean Ioan Provianu, se menționa: “Dormărunt, sat în plasa Ialomița-Balta, pendinte de comuna cu același nume, este situat pe amândouă coastele Văii Dormărunt, la 1 kilometru spre nord de calea ferată București-Fetești. Numirea o poartă după numele primului locuitor ce s-a așezat aici. Aici este reședința comunei și a judecătoriei comunale. În acest sat se află o școală de băieți și una de fete, cu un învățător și o învățătoare. Se află o biserică cu un preot și doi dascăli.”

Construcția căii ferate București–Fetești, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, ce traversează comuna Dor Mărunt, a fost de natură să contribuie la popularea intensă a localității, care devine una din cele mai importante așezări din zonă, gazdă, în perioada interbelică, a nu mai puțin de trei bâlciuri anuale.

Valorificând din plin fertilitatea pământului și poziția geografică avantajoasă, harnicii locuitori  ai comunei au înscris așezarea înfiripată în jurul hanului lui Doru cel Mărunt între cele mai importante localități ale actualului județ Călărași.