17 septembrie 1901: VOLNA ÎN FLĂCĂRI
17 septembrie 1901: VOLNA ÎN FLĂCĂRI

În repetate rânduri natura ne-a pus la grea încercare. Fie că a fost vorba de Cutremurele care au zguduit serios meleagurile carpato-danubiano-pontice, sau teribilele inundații care au luat cu ele vieți omenești și au lăsat în urmă importante pagube materiale, toate acestea au fost resimțite și de locuitorii Călărașiului de ieri și de azi. Din fericire, pagubele aduse călărășenilor de cutremurele și inundațiile cunoscute nu au fost catastrofale. În schimb, incendiile, care nu au fost puține, au creat mari probleme localnicilor. Un asemenea nefericit eveniment ne-am propus să vă prezentăm în postarea de azi.
Târgul Călărașilor, o așezare inițială alcătuită din case modeste construite din gard îmbulgărit și învelite cu stuf și paie, având coșurile de fum din nuiele lipite cu pământ, era predispus incendiilor. La acest aspect a contribuit din plin și faptul că din lipsa lemnelor, călărășenii adunau din vreme stuf, trestie, coceni și paie, le depozitau prin curți și iarna le ardeau în loc de lemne, ceea ce, după cum consemna Pompei Samarian în a sa Istorie a orașului Călărași, reprezentaun “veșnic pericol de incendiu”.
Tocmai de aceea, după investirea Călărașiului drept reședință a județului Ialomița, în urma hotărârii luate de Kiseleff la 14 aprilie 1833, nou înființata Poliție a orașului, împreună cu Comisia locală(un fel de Primărie de azi), sub coordonarea Ocârmuirii județene(Prefectura de mai târziu), vor iniția măsuri concrete pentru prevenirea incendiilor și evitarea primejdiilor “ce s-au întâmplat mai înainte”.
Speriați de consecințele Marelui incendiu ce avusese loc la București în noaptea de 23 martie 1847, când au ars 1800 de case, 12 biserici și au decedat 15 oameni, decidenții locali au decis crearea unei structuri specializate în cadrul Poliției locale, dotate cu sacale, iar mai târziu cu tulumbe și alte ustensile folosite la stingerea incendiilor. Lua naștere astfel Comanda de foc, încadrată cu personal instruit, pentru care în anul 1897, în numai trei luni de zile, ing. Giuseppe Ciconi ridica Casarma Pompierilor, cea mai înaltă clădire din oraș la acel moment, de unde putea să fie supravegheat întreg orașul, aflat în plină dezvoltare edilitar-urbanistică.
Din Foișorul Casarmei Pompierilor, pe 17 septembrie 1901, pompierul de serviciu anunța declanșarea unui puternic incendiu pe str. București, colț cu actuala strada a Pompierilor, la noile case cu etaj ale inginerului orașului, Ion M. Pellianu. De fapt incendiul izbunise la grajdurile din spate ale comerciantului Tudor Stănescu, care ținea și un han în locația lui ce se întindea din str. București, până în str. Grivița. Focul se extinde rapid și cuprinde alte imobile, amenințând și clădiri de vis a vis. Pompierii s-au luptat în jur de 4 ore pentru a localiza acest incendiu, caracterizat ca cel mai puternic până în acel moment.

Casarma Pompierilor cu Foișorul de foc
Cele două ziare care apăreau la Călărași, Deșteptarea Ialomiței și Gazeta Ialomiței, au acordat spații importante descrierii incendiului. De asemenea, o scurtă cronică a fost publicată și în ziarul bucureștean Adevărul. Redau pentru cititorii blogului meu câteva pasaje semnificative din ziarele respective.
Iată ce se consemna în paginile ziarului local Gazeta Ialomiței din 23 septembrie 1901:

La rândul lui, autorul articolului Focul din Volna publicat în ziarul Deșteptarea Ialomiței de duminică, 23 septembrie 1901, menționa:

Adevărul, cel mai citit cotidian național al momentului, insera în paginile sale din 19 septembrie 1901:

Cel mai păgubit a fost ing. Ion M. Pellian căruia i-a ars întrgul etaj al casei sale de pe str. Pompierilor, colț cu str. București(vis a vis de fosta Bancă Mateescu – actual sediu PSD), casă care fusese construită în anul 1894. Întrucât avea o situație materială bună( era proprietarul unei moșii de peste 100 ha la Tonea), ing Pellianu își va reclădi repede casa cu o arhitectură deosebită, dar va renunța la etaj. Iată cum arăta fosta casă a ing. Pellianu înainte de demolarea ei la sfârșitul anilor ’80, pe locul acesteia fiind ridicat blocul situat vis a vis de sediul PSD.

Casa Pellianu
Cu mult respect pentru aceasta postare, semn ca va respectați titlul onorant de Doctor în istorie! Cu stima!
ApreciazăApreciază