Sunt în istoria noastră multimilenară fapte şi momente de referinţă care au marcat evoluţia poporului român, pentru care valori şi idealuri cum au fost statornicia în vatra strămoşească, libertatea şi neatârnarea, străbat ca un fir roşu prin veacuri. În rândul acestora, cucerirea în urmă cu 141 ani a Independenţei de stat absolute a României se înscrie ca un eveniment de maximă importanţă pentru consolidarea edificiului statal modern şi înfăptuirea visului secular al înaintaşilor – Făurirea statului naţional unitar român, eveniment de la care au trecut aproape 100 de ani

Dorită de secole şi apărată cu arma în mână pe cîmpurile de luptă din Balcani, Independenţa a fost opera  energică a poporului român din toate colţurile ţării, ridicat acum ca un monolit pentru realizarea unui obiectiv istoric, ale cărei semnificații continuă să fie actuale şi astăzi, într-o lume tot mai integrată și cosmopolită.  De altfel, istoria Independenţei noastre este o istorie a trecutului, a prezentului şi a viitorului, pentru că toate faptele importante ale înaintaşilor noștri trebuie să fie mai mult apreciate de cei de azi, dacă se dorește cu adevărat ca  poporul român să fie respectat și apreciat de popoarele lumii.

Din file îngălbenite de vreme, păstrate cu sfinţenie în casa de istorie a patriei – Arhivele Naționale – desprindem pentru cititorii noştri două documente.

Primul document, datat la 3 mai 1877, este un Raport întocmit, la Oltenița, de către locotenentul Fotino în care sunt descrise acțiunile militare prin care trupele românești din localitate, atacate de trupele turcești din Turtucaia, răspund cu foc de artilerie acestora.

Pe la orele 3 1/4 inamicul din înălţimile fortificaţiei ale Turtucaiei au început a arunca obuze pe teritoriul nostru; după al 7-lea foc mi-a dat ordin dl colonel Peretz, comandantul avangardei, de a răspunde prin focuri asupra oraşului Turtucaia.

            Lupta continuă de o parte şi de alta, fără ca inamicul să poată face cea mai mică stricăciune bateriei. Atunci inamicul trimise un monitor care era înarmat cu 6 piese de artilerie: acest vas îşi combina acţiunea cu aceea a bateriilor dar toate fuse de prisos, căci efectul fură nul.

            În rezumat efectul bateriei noastre a fost că a împiedicat monitorul de a aborda coastele noastre, lucru ce l-au încercat. A dat foc oraşului Turtucaia în 3 locuri şi a făcut să înceteze şi focurile bateriilor inamice.

            Trupa s-a condus foarte bine. Toţi servanţii de tunuri şi ajutorii de servanţi s-au condus admirabil.

În timp ce mulţi dintre locuitorii judeţului nostru plecaseră pe frontul din Balcani pentru a apăra, cu arma în mînă, idealurile sfinte ale libertăţii şi independenţei, părinţii, mamele şi soţiile acestora au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru susţinerea morală şi materială a războiului. Astfel, şi Nicolae Mănescu, președintele Comitetului permanent al județului Ialomița(președinte al Consiliului județean de azi – nota ns.) și  Mihai Gheorghescu, membru al Comitetului permanent(consilier județean – nota ns.), ambii din Călăraşi, ofereau, în folosul armatei române, o treime din salariul lor.

Redăm în continuare, conţinutul documentului în cauză:

Călăraşi, 20 Mai 1877

Domnule Ministru,

            Faţă de grava situaţie în care se găseşte astăzi ţara, mai cu seamă din momentul proclamării independenţei ei absolute, pe care trebuie s-o susţinem chiar cu preţul sîngelui.

            Subsemnaţii până la contribuţiunea de sînge ce trebuie să dăm acestei ţări în care ne-am născut, vă rugăm domnule ministru  să binevoiţi a primi ca ofrandă  pentru Stat a treia parte din salariul nostru adică: Eu Nicolae Mănescu ca preşedinte al Comitetului permanent Ialomiţa şi eu Mihai Gheorghescu ca membru al acestui comitet.

            Acest mic obol îl oferim cu începere de la 1 Mai curent, chiar pînă la încheierea păcei dacă vom avea onoarea a ocupa aceste funcţiuni sau oricare altele în mod eventual.

            Binevoiţi a primi asigurarea profundului nostru respect.”

N.Mănescu, M.Gheorghescu