A intrat în tradiția popoarelor creștine ca Luna decembrie, când cu toții ne pregătim să ne bucurăm de Nașterea Mântuitorului, să fie și perioada în care să primeze generozitatea față de cei de lângă noi, părinți, copii, frați, surori sau prieteni. Totodată, Spiritul Crăciunului ne îndeamnă să fim mai aproape unii de alții, context în care, pe lângă empatie celor nevoiași le dăruim câte ceva din mai multul sau mai puținul nostru, pentru că așa este bine și frumos. Și așa a fost dintotdeauna la creștini în preajma Sărbătorilor de iarnă. Dar nu despre asemenea acțiuni, numeroase de altfel, despre care există mii de informații în documentele de ieri sau în mass-media de azi, vreau eu să amintesc în postarea de față,

Intenția mea este de a aduce în atenția cititorilor mei numele unor mari donatori din Călărașiul de altădată, ale căror acțiuni generoase au făcut posibilă ridicarea unor clădiri cu utilitate publică. Puțini dintre cititorii blogului meu știu, spre exemplu, că Spitalul județean de urgență este construit pe un teren donat Călărașiului de către un fost ocârmuitor(prefect) de județ, același donator al terenului pe care s-a ridicat fosta Primărie a Călărașiului(astăzi Muzeu Municipal), cum de asemenea puțini cunosc că două dintre clădirile vechi și frumoase  ale Călărașiului, recent restaurate, – mă refer aici la clădirea Direcției pentru cultură și Centrul cultural “Poșta Veche”- sunt clădiri donate.

Iată pentru care motiv mi-am propus ca în postarea de astăzi să vă fac cunoscute cele mai importante donații ale generoșilor de altădată. Sigur nu va fi o prezentare exhaustivă întrucât numele celor care au donat ceva pentru binele tuturor călărășenilor a fost mult mai mare, dovada constituind-o numeroasele Liste de subscripții și informațiile privind donațiile personale publicate în presa locală de ieri și de azi.

1. Donația Iorgu Filip Lenș. Iorgu(Gheorghe) Filip Lenș, ocârmuitor al fostului județ Ialomița în perioada anilor 1851-1852, făcea parte dintr-o familie bogată, orginară din Franța. Tatăl său, Filip Lenş, a ocupat mai multe dregătorii în Muntenia, fiind, pe rând, cămăraş, clucer, mare vornic (director în Departamentul Treburilor Din Lăuntru), mare vistiernic şi mare logofăt al dreptăţii (ministru al justiţiei). A fost proprietar al unor întinse moşii din fostul judeţ Ialomiţa, la Ţăndărei, Luciu şi Mărculeşti, din exploatarea cărora a adunat o avere considerabilă, moștenită  de fiul său Iorgu(Gheorghe) ajuns ocârmuitor la Călărași în perioada în care s-au derulat toate procedurile administrative și tehnice privind eliberarea orașului Călărași. Se implică direct în acțiunea de strângere a sumei de 250.000 de lei pe care o pretindea Spitalul Colțea din București ca preț al vânzării către călărășeni a terenului pe care se afla orașul. Mai mult, împrumută Comisia locală cu suma de 20.000 lei, în baza căreia va cumpăra trei terenuri, unul lângă Hanul Central, altul lângă Carantină și cel de al treilea în noul cartier Volna. Ulterior, toate aceste trei terenuri vor fi donate Primăriei Călărași, pe ele construindu-se Biserica Sf. Împărați din Volna, clădirea Spitalului județean și a Primăriei locale.

Biserica Sfinții Împărați construită în anii 1862-1863 pe terenul donat de Iorgu(Gheorghe) Filip Lenș, cu sprijinul financiar al fostului domnitor Barbu Știrbei.

Clădirea Primăriei Călărași(azi Muzeul Municipal) ridicată după planurile arhitectului bucureștean Ioan Socolescu pe ternul donat de Iorgu(Gheorghe) Filip Lenș

Spitalul județean construit de Giuseppe Ciconi în anii 1887-1888, după planurile aceluiași Ioan Socolescu, pe terenul donat de Iorgu(Gheorghe) Filip Lenș.

Extras din Lista împrumutătorilor deschisă de Iorgu(Gheorghe) Filip Lenș cu suma de 20.000 lei – document în grafie chirilică

            2. Donația Alexe Popescu. Pe numele său adevărat Elisei Tăraș, cel pe care călărășenii l-au cunoscut sub numele de Alecsie Popescu, are toate calitățile unui personaj de legendă. De altfel despre el au circulat asemenea povestioare la sfârșitul veacului al XIX-lea și totul pornea de la suspiciunile asupra modului în care a strâns o avere considerabilă. În realitate, transilvăneanul Elisei Tăraș, originar din satul Mărcuș, din apropierea Brașovului(azi în județul Covasna) a urmat calea multor ardeleni cu spirit întreprinzător și în jurul anului 1834, în vârstă de numai 15 ani(era născut în anul 1819), a coborât în Bărăgan(probabil la Perieți, pentru că mai târziu, în anul 1880, va ridica și acolo o biserică) unde se ocupă de creșterea oilor și comerțul de lână pe care o vindea negustorilor din Brașov. Adună repede o sumă frumușică și după emanciparea Călărașiului îl găsim printre primii cumpărători de terenuri vândute de Comisia locală care gestiona vânzarea terenurilor. Astfel numele lui apare în registrele de transcripțiuni ale Tribunalului Călărași cu nu mai puțin de 6 proprietăți  până în anul 1876. De asemenea, în aceleași registre este menționat și ca unul cu bani pe care îi împrumută cu dobândă locuitorilor Călărașiului care își ridicau acum, în orașul liber, clădiri noi. De menționat că în toate aceste documente apare sub numele de Alexe(Alecsie) Popescu, nume pe care și l-a luat foarte probabil după anul 1864, odată cu introducerea registrelor de stare civilă în România. În anul 1878 se căsătorește cu Maria Mitulescu, și ea dintr-o familie bogată, care va da un viceprimar al Călărașiului și pe Ana Săvulescu, proprietara cunoscutelor Magazine LIS din anii interbelici.

Alexe(Alecsie) Popescu – tablou  din Biserica Sf. Ioan

            Om cu frica lui Dumnezeu, Alexe Popescu ctitorește trei biserici. Prima în satul natal – Mărcuș, în anul 1864, a doua la Perieți, în anul 1880, și cea de a treia la Călărași – frumoasa și impozanta Biserică ALEXE, ce poartă hramul Sf. Ioan, Cuvioasa Paraschiva și Sf. Treime.

Biserica Alexe din Călărași construită în anii 1884-1886 pe terenul și cu banii dăruiți de Alexe Popescu și de soția sa Maria

            Din documentele păstrate la Arhivele Naționale din Slobozia rezultă că pe 8 februarie 1879, Alexe Popescu face o ofertă de donație Primăriei Călărași prin care propune ca pe locul și din banii lui să clădească o biserică și, de asemenea, să doneze imobilul său de pe strada Grivița, alcătuit din 7 camere, cu o suprafață totală de 150 mp., în care să se instaleze Școala de fete din localitate, care funcționa într-un spațiu închiriat de la Hagi Tănase Țoncovici. Oferta avea să fie acceptată prin Decretul Domnitorului Carol I nr. 1015 din 4 mai 1879, în baza căruia, pe 3 aprilie 1880 se încheia Actul de donațiune semnat deAlexe Popescu și primarul Panait Șerbănescu. În preambulul Actului de donație Alexe Popescu menționa că acțiunea sa era motivată “de dorința de a contribui cu ceva la propășirea acestui oraș”

Decretul lui Carol I din 4 mai 1879 prin care autoriza Primăria Călărași să accepte donația lui Alexe Popescu

Clădirea de pe Grivița donată de Alexe Popescu pentru Școala de fete, înainte să fie demolată la începutul anilor ‘70. Pe locul ei astăzi se află Atelierele Colegiului Ecocomic.

Semnăturile primarului Panait Șerbănescu și a lui Alexe Popescu(cu caractere chirilice) prin care confirmă că au primit câte un exemplar din Actul de donație autentificat de Tribunalul Călărași

            3. Donația Ioan(Iancu) Poenaru Bordea. Născut la Călărași în anul 1842, ca cel de al treilea fiu al lui Grigore Poenaru Bordea, arendașul moșiei Lichirești, și decedat la București în septembrie 1918, Ioan Poenaru Bordea a fost liderul de necontestat al liberalilor călărășeni timp de aproape 40 de ani, fiind totodată cel mai longeviv parlamentar călărășean, cu o activitate neîntreruptă în Camera Deputaților de 36 de ani. Jurist de formație, grație activității profesionale, dar și politice, a reușit să strângă o avere importantă, concretizată mai ales în terenuri agricole concentrate în zona comunei Poiana, din fostul județ Ialomița, de unde era originară familia sa.

Ioan Poenaru Bordea(1842-1918)

 Pe cât de bogat, pe atât de mărinimos a fost Ioan Poenaru Bordea. Împroprietărește mai mulți țărani săraci din comuna Perieți și pune astfel bazele satului care i-a purtat numele. Construiește cu banii lui o școală primară în satul ctitorit de el și face mai multe acte de caritate pentru locuitorii din zona în care își construise un frumos Conac, în care a primit pe cei mai de seamă oameni politici și intelectuali ai vremii. Nu și-a uitat nici orașul natal. Astfel, pe 23 aprilie 1880 donează primăriei locale un teren situat între strada Independenței și Bulevard pentru construirea unui local care să fie folosit de Școala de fete nr. 1. Mai mult, pentru construirea școlii mai donează și suma de 2600 de lei. În actul de donație Ioan Poenaru Bordea menționează că gestul său a fost animat de “dorința de a sprijini instituțiile de  cultură și educațiune din orașul meu natal.”

Localul Școlii de fete nr. 1 din Călărași ridicat în anii 1881-1882 pe ternul și cu banii donați de Ioan Poenaru Bordea. Cunoscut, mai târziu, drept Școala generală nr. 3, localul a fost demolat la începutul anilor ’70.

            4. Donația Ana M. Popescu.  Soția lui Marinache Popescu, mare proprietar de terenuri și împrumutător de bani cu dobândă, fiică a lui Dimitrie Ene, primar al Călărașului între anii 1859-1862 și soră a generalului Dimitrie-Dimitrescu Maican, și el posesor a mai multor proprietăți în Călărași, Ana M. Popescu, cunoscută ca o susținătoare a actelor de caritate în folosul locuitorilor Călărașiului, se înscrie printre donatorii importanți ai urbei de pe Borcea. Astfel, în memoria soțului său, decedat în anul 1902, Ana M. Popescu, prin Actul de donație încheiat la 24 noiembrie 1904, dăruiește Primăriei Călărași “din toată inima… suma de cincizeci mii lei, cum și locul viran situat în Călărași, strada Știrbei Vodă (str. Progresul de astăzi) ce face colț cu strada Călărașilor (strada Pompieri), evaluat la suma de trei mii de lei.” Pe locul respectiv și cu banii donați Ana M. Popescu solicita să se construiască o Școală primară pe al cărui frontispiciu să se scrie: “Eu Ana M. Popescu am construit această școală în memoria răposatului meu soț Marinache Popescu.”

            Construția școlii a început în anul 1905 și s-a finalizat în anul 1907, grație eforturilor depuse de același Giuseppe Ciconi, care deși a preluat lucrarea în condiții dificile a reușit să o realizeze conform doleanțelor donatorului. Apărea astfel pe harta Călărașiului o nouă instituție școlară în care a funcționat mulți ani Școala de băieți, devenită, mai apoi Școala generală nr. 1, sau Școala de la Pompieri, cum intrase ea în mentalul colectiv.

Școala “Ana M. Popescu”, sau Școala de la Pompieri, construită în anii 1905-1907 și demolată în 1975. Pe locul ei astăzi se află blocul din spatele Muzeului Dunării de Jos. De precizat că în acest local în anii 1919-1929 a funcționat și Școala normală de învățători Călărași.

5. Donația Ecaterina Medigreceanu și Petre Balaciu. Pe 24 aprilie 1923 la Primăria Călărași se înregistra o scrisoare venită din partea lui Ecaterina Medigreceanu și Petre Balaciu “copii şi moştenitori ai defuncţilor Ana şi Marinache Popescu”, care, în memoria celor doi ofereau Primăriei ca donație, una dintre cele mai frumoase clădiri din Călărași, în care locuise Ana și Marinache Popescu și  în care înoptase în timpul vizitei sale din octombrie 1890 chiar regele Carol I. Este vorba de localul de pe actuala stradă 13 Decembrie în care își are sediul Direcția județeană pentru cultură.

            Firesc că Primăria Călărași acceptă oferta și astfel pe 20 iunie 1923 se încheia Actul de donație prin care intra în patrimoniul public local o clădire impunătoare unde urma să funcționeze Școala de fete Ana și Marinache Popescu. Ulterior clădirea va avea mai multe destinații, ajungând în administrarea Direcției județene pentru cultură care reușește să o reabiliteze printr-un Program național și să redea astfel Călărașiului, în toată splendoarea sa,  una dintre cele mai frumoase clădiri construite vreodată aici.

Casa Ana și Marinache Popescu constrută în anul 1887. Astăzi sediu al Direcției județene pentru cultură și patrimoniu.

6. Donația Alexandra Bădulescu și Maria Sofia Cârjan. În anul 1881 Iacovache Bădulescu, arendașul moșiei statului de la Fetești, inaugura în Călărași o frumoasă clădire cu demisol, parter și etaj, aflată pe str. București, la intersecția cu str. Eliade Rădulescu. În această casă avea să vadă lumina zilei, pe 6 octombrie 1882, viitorul general Virgil Bădulescu, de numele căruia este legată atât înființarea Batalionului de vânători de munte cât și a Institutului Național de Educație Fizică și Sport. Printre cei 5 fii ai lui Iacovache Bădulescu, născuți în această casă, s-a aflat și Alexandru Bădulescu, prefect, senator și deputat de Călărași, avocat și jurnalist în aceeași măsură. Acesta va moșteni clădirea, după trecerea la cele veșnice a părinților săi, clădire pe care, la 23 aprilie 1913 o va închiria Oficiului poștal Călărași,  care va funcționa în acestă clădire până la începutul anilor ’70 când se va muta în noul sediu de pe fosta str. Gheorghiu-Dej(actuala 1 Decembrie 1918). Din acest motiv, clădirea respectivă a intrat în mentalul colectiv drept Poșta Veche.

            Scăpată ca prin minune de naționalizările comuniste, clădirea respectivă a rămas în proprietate privată până la 17 iulie 1976, când, prin Actul de donație autentificat la Notariatul de Stat Călărași sub nr. 1108, moștenitorii legali ai defuncților Sofia și Alexandru Bădulescu, anume Alexandra Bădulescu și Maria Sofia Cârjan, donau imobilul în cauză Consiliului Popular al municipiului Călărași.

Intrată în domeniul public al urbei de pe Borcea, fosta Casă Bădulescu primește mai multe destinații și de la un administrator la altul se degradează văzând cu ochii, devenind practic o ruină. A salvat-o statutul său de monument istoric, neputând fi demolată și inițiativa unor oameni de bine, fiind reabilitată grație unui proiect cu finanțare europeană și devenind astăzi Centrul cultural Poșta Veche.

Casa Bădulescu, construită în anul 1881 și reabilitată în anii 2019-2020. Astăzi aici funcționează Centrul cultural “Poșta Veche”.