UN CAZ FLAGRANT DE FURT INTELECTUAL PLĂTIT CU FONDURI EUROPENE

 

Întâmplător mi-a căzut în mână o boșură intitulată prețios Povestea Dunării călărășene,  în care, cu surprindere am regăsit pasaje întregi copiate, fără ghilimele, din cartea mea Județul Călărași – Studiu istorico-etnografic, apărută la Editura Agora din Călărași în anul 2010. Din pagina de titlu aflăm că ne aflăm în fața unei publicații “realizată de Consiliul județean Călărași în cadrul Proiectului Valorificarea și conservarea tradițiilor pescărești pe maulul Dunării Călărășene, proiect finanțat prin POP 2007-2013. Cod proiect RO 41 201113 07 04 0632.” Anul publicării: 2014. Din presa locală am aflat că eleborarea textului broșurii respective ar fi fost realizată, pe bază de contract, de o firmă de consultanță din București, suma încastă de firma respectivă fiind mai mult decât considerabilă.

Ceea ce mă deranjează, și este foarte grav din punctul de vedere al reglementărilor legale care protejează dreptul de autor, este faptul că deși există o Bibliografie la finalul broșurii respective, lucrarea mea, citată mai sus, nu este menționată, deși sunt trecut în acea listă bibliografică cu alte două lucrări(Isoria orașului Călărași și Călărașii în literatura română). Tot din presa locală am  înțeles că broșura respectivă, a fost tipărită într-un tiraj de 3000 de exemplare(!!!), dar a fost retrasă rapid din spațiul public ca urmare a unor constatări de nelegalitate făcute de Curtea de conturi.

Dar să vedem, concret, în ce constă furtul intelectual pe care îl reclam în spațiul public.

Iată textul din subcapitoul Pescuitul publicat și asumat de mine în anul 2010:

Condițiile fizico-geografice de care dispune zona județului Călărași, au favorizat, încă din cele mai vechi timpuri, existența unei faune ihtiologice de o mare bogăție și varietate, care a constituit dintotdeauna o însemnată sursă de hrană pentru autohtoni. De-a lungul Dunării și a brațului Borcea, arheologii au descoperit numeroase harpoane făcute din corn de cerb sau din os, care datează încă din mezolitic și dovedesc o specializare clară a locuitorilor așezărilor din zonă. Informațiile arheologice aveau să fie confirmate mai târziu de alte surse documentare. Astfel, conform afirmațiilor lui Arrian, în anul 355 î.d.Hr., locuitorii din satele de pe malul stâng al Dunării își construiseră bărci monoxile și ,,se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu”, iar Claudius Aelianus, în prima jumătate a secolului III d.Hr., scrie, referitor la tehnica pescuitului somnului din Dunăre: ,,Dacă omului îi stă la îndemână o pereche de cai, folosește caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socotește că este bine să se așeze și crede că e loc prielnic de pescuit. Leagă de mijlocul jugului capătul unei funii trainice și foarte potrivită pentru tras, punând nutreț din belșug boilor sau cailor. În partea cealaltă leagă de funie o undiță puternică și grozav de ascuțită. Înfige în ea un plămân de taur și o aruncă somnului din Istru, momindu-l cu o mâncare foarte plăcută. Când simte carnea de taur, peștele pornește îndată s-o prindă. Deschide gura mare și fără să simtă e străpuns de undița pe care am amintit-o. Dorind să scape de nenorocirea ce l-a copleșit, smucește în jos și scutură funia cât poate de tare. Pescarul bagă de seamă. El mână boii sau caii. Peștele e biruit și e tras pe țărm.”

Și în secolele următoare pescuitul este, pentru mulți din locuitorii așezărilor călărășene, o îndeletnicire importantă, peștele fiind marea bogăție a bălților, lacurilor și apelor curgătoare din această parte a țării. În evul mediu, toate mânăstirile mari și mici din Țara Românească obținuseră de la Mircea cel Bătrân și urmașii acestuia stăpânirea bălților și pescăriilor de la Dunăre. Mânăstirea Cozia avea bălțile de la ,,Săpatul până la gura Ialomiței”, balta Mamino și gârla Săltava. Mânăstirea Radu Vodă, controla vămile de pește de la Cornățel(Mânăstirea de azi) și Chiselet.

IMG_20180120_154200 (2)

Și acum să vedem cum sunt plagiat în broșura în cauză:

Istoria a consemnat din cele mai vechi timpuri, condițiile fizico-geografice favorizând existența unei faune ihtiologice de o mare bogăție și varietate, care a făcut din pescuit o ocupație străveche și o sursă importantă de hrană pentru locuitorii de pe malurile Dunării.

În acest sens, cercetările arheologice au scos la iveală de-a lungul Dunării și brațului Borcea, numeroase harpoane făcute de corn de cerb sau din os, care datează din mezolitic și dovedesc că pescuitul era una din ocupațiile de bază ale locuitorilor din această zonă.

Această preocupare este scoasă în evidență și de mărturiile documentare. Astfel, conform afirmațiilor lui Arrian, în anul 335 î.e.n. Alexandru Macedon, în expediția întreprinsă la nord de Dunăre…în bărci indigene din trunchiuri de copaci scobite… întrucât riveranii Istrului “se folosesc de ele pentru pescuitul în fluviu”, iar Claudius Aelianus,  în prima jumătate a secolului III d.Hr., scrie, referitor la tehnica pescuitului somnului din Dunăre: ,,Dacă omului îi stă la îndemână o pereche de cai, folosește caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socotește că este bine să se așeze și crede că e loc prielnic de pescuit. Leagă de mijlocul jugului capătul unei funii trainice și foarte potrivită pentru tras, punând nutreț din belșug boilor sau cailor. În partea cealaltă leagă de funie o undiță puternică și grozav de ascuțită. Înfige în ea un plămân de taur și o aruncă somnului din Istru, momindu-l cu o mâncare foarte plăcută. Când simte carnea de taur, peștele pornește îndată s-o prindă. Deschide gura mare și fără să simtă e străpuns de undița pe care am amintit-o. Dorind să scape de nenorocirea ce l-a copleșit, smucește în jos și scutură funia cât poate de tare. Pescarul bagă de seamă. El mână boii sau caii. Peștele e biruit și e tras pe țărm.”

Dacă în epocile vechi dreptul la pescuit s-a regăsit în obiciul pământului, în evul mediu, mănăstirile care aveau proprietăți în zonă au ajuns stăpâne peste peste bălțile și pescăriile de la Dunăre. Astfel, mănăstirea Cozia avea bălțile de la “Săpatul până la gura Ialomiței, balta Mamino și gârla Săltava.” Mănăstirea Radu Vodă din București, “controla vămile pește de la Cornățel(astăzi Mănăstirea) și Chiselet.”

IMG_20180120_154305 (2)

 

Și exemplele pot continua!

 

NOTĂ: Textele plagiate sunt bolduite și subliniate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s