Așa vă place Istoria? Fotodocumentar: DEMOLAREA VECHIULUI CENTRU AL CĂLĂRAȘIULUI

 

            Sistematizat  după eliberarea sa din anul 1852, după un Plan rectangular realizat de inginerii Scarlat Popovici – Ioan Siminogeanu(într-o viitoare postare voi prezenta, în premieră, planul original din 15 iulie 1852), Călărașiul se va dezvolta rapid din punct de vedere edilitar-urbanistic. Din vechile case construite până la 1852 se vor mai păstra câteva(Casa Grădișteanu de pe fostul Bulevard Traian(azi str. 1 Mai), demolată în 1951; Casa Hagi Țoncovici, amplasată de asemenea pe fostul Bulevard Traian, demolată după 1977). Se vor construi, în schimb, clădiri noi, atât publice, cât și private, care au făcut farmecul Călărașiului nostru până prin anii ’50 când au început primele demolări.

Iată cum arăta urbea de pe Borcea înainte de a începe demolările comuniste, în urma cărora  au apărut, treptat, blocuri fără o arhitectură spectaculoasă.

PRIMA

Datoria istoricului este să prezinte faptele așa cum s-au petrecut ele, fără comentarii subiective, așa încât vă voi prezenta, cronologic, etapele demolării vechiului Centru al Călărașiului, publicând, mai apoi, mai multe imagini sugeative din timpul demolărilor, cu precizarea că fotografiile provin din Colecția Muzeului “Dunării de Jos”.

-Prima demolare s-a produs în anul 1951, când în locul Casei Grădișteanu se va construi primul bloc cu trei etaje pentru consilierii sovietici aflați la Călărași(vezi foto). Un al doilea bloc, cu aceeași destinație s-a ridicat lângă actualul Restaurant “Intim”, unde a funcționat mai mulți ani Direcția județeană a finanțelor publice;

A DOUA

-Urmează prima mare demolare de la începutul anilor ’60, când se demolează complet clădirile de pe fosta stradă Știrebei Vodă între fostul Casino(Cofetăria Violeta) – acesta va mai rămâne în picioare până prin 1975 când este demolat și el, pe locul lui fiind ridicat Magazinul Select – și Hala Centrală(vezi imaginea de mai jos);

Centru

-În anii 1965-1966 se demolează mai multe clădiri dintre străzile Știrbei Vodă și Independenței pentru a face loc Palatului poștelor și telefoanelor;

-Demolarea Centrului continuă la începutul anilor ’70, de data aceasta de la fostul Hotel “Arcadia”(acesta rezistă până prin 1985) spre fosta Casă de cultură a municipiului, construindu-se blocurile din Centru. Același lucru se întâmpla cu multe clădiri de pe fosta str. Sf. Nicolae(6 martie), în locul lor ridicându-se Blocul în care funcționează Redacția “Jurnalul de Clărași”. Se demolează, de asemenea, clădirile de pe str. Progresul, de lângă Prefectură, în locul lor construindu-se cele 3 blocuri de pe Progresul până spre Pescăruș;

-Ultima mare acțiune de demolare se va produce după 1980, motivându-se faptul că multe clădiri fuseseră afectate de cutremurul din martie 1977.(vezi Grupajul foto de mai jos)

1

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

Ce mai rămăsese din Centrul vechi în anul 1985, după Marea Demolare, vedeți în această ultimă imagine.

ULTIMA

3 gânduri despre „Așa vă place Istoria? Fotodocumentar: DEMOLAREA VECHIULUI CENTRU AL CĂLĂRAȘIULUI

  1. Nicolae

    Felicitari ,domnule profesor pentru toate materialele publicate si pentru efortul constant de a ne prezenta istoria si faptele asa cum au fost!
    Mult succes!

    Apreciază

    Răspunde
  2. Datcu Ion

    Domnule profesorsunteti un exemplu pentru acest oraș! Va place ceea ce faceti, iar noi aflăm lucruri noi despre orașul reședință de județ! Va multumim!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s